Începând de duminică, 4 august 2024, la Palatul Culturii din Iași, puteți vizita un exponat de excepție! O barcă medievală, veche de 500 de ani, care a fost salvată de către restauratorii din cadrul instituției culturale, ce au lucrat cu migală timp de șase ani.
O barcă veche de 500 de ani a fost salvată de către restauratorii Palatului Culturii din Iași
Șase ani au lucrat cu migală restauratorii de la Palatul Culturii din Iași pentru a salva o barcă veche de 500 de ani, descoperită întâmplător. Monoxila a fost găsită, în 2018, de către localnicii din Soci, comuna Miroslovești, județul Iași.
„Ne aflăm din nou în fața monoxilei, care a fost găsită în urmă cu șase ani. Chiar în câteva zile se împlinesc șase ani, în august 2018. A fost descoperită de niște localnici din Miroslovești, Iași, din dreptul satului Soci. O descoperire întâmplătoare, poate, o viitură sau lucrările de la albia râului. Curenții se schimbă, au scos-o și au adus-o undeva spre mal. Tot cu ajutorul localnicilor și mai ales cu colaborarea foarte bună pe care am avut-o la acel moment, dar și azi, cu Direcția Județeană de Cultură Iași. Am reușit să vorbim cu localnicii ca să ne ajute să o scoatem. Era foarte grea, era îmbibată cu apă, cântărea în jur de o tonă și jumătate. Am făcut și noi calculele cum ne-am priceput. Era obligatoriu să o scoatem și să o punem undeva la adăpost, pentru că trebuia dusă la Palat, dacă ne reușea această întreprindere a noastră, care a fost destul de hotărâtă din două motive. În primul rând, trebuia să schimbăm climatul treptat, pentru că altfel am fi distrus-o. Era august, era foarte cald afară, ea stând într-un mediu umed câteva sute de ani, putea crăpa”, declară Victor Munteanu, șef de secție Muzeul Etnografic.
Reprezentanții Palatului Culturii din Iași alături de cei ai Direcției pentru Cultură Județeană Iași au colaborat pentru a putea salva exponatul de excepție. Ajunsă în una din curțile interioare ale Palatului Culturii, a continuat procesul de restaurare a bărcii medievale prin tratamentul de uscare treptată.
„Am udat-o zilnic, am învelit-o ca să o protejăm de soarele direct. Am dus-o la o balastieră, ne-au ajutat lucrătorii de acolo ca să fie sub pază, pentru că lemnul e bun pentru afumătoare și deja fuseseră niște tentative de a o tăia pentru a fi pusă pe foc, dar cu ajutorul Direcției pentru Cultură am reușit să o transportăm de pe malul Moldovei, într-una dintre curțile interioare ale Palatului, unde a continuat tratamentul de uscare treptată. De abia în toamnă, împreună cu colegii de la Laboratorul de Restaurare, timp de șase ani, au supravegheat-o, au tratat-o cum știu ei, e profesia lor, impregnată cu substanțe tot așa, pe o perioadă de timp, consolidată cât de cât. Marea mea temere era ca nu cumva să o rupem, pentru că dincolo de faptul că e cea mai mare din Moldova și una dintre cele mai mari din țară descoperite, a fost găsită și întreagă, adică într-o singură bucată. Au mai fost descoperite în țară, dar în fragmente”, adaugă Victor Munteanu, șef de secție Muzeul Etnografic.
Este cea mai mare ambarcațiune de acest tip găsită până în prezent pe teritoriul Moldovei istorice
Deși barca ar fi trebuit să fie expusă în Muzeul Etnografic al Moldovei, riscul de deteriorare din cauza transportului ar fi unul foarte mare, astfel că monoxila va rămâne pe holul de la parterul Palatului Culturii, din fața Muzeului de Istorie.
„Teama de a nu fi ruptă era la transport, de asta le numesc și colegilor de la Istorie, că au acceptat să o expună în spațiul lor. Eu mărturisesc că am regrete că nu poate fi expusă la Muzeul Etnografic, dar riscurile sunt mult prea mari și nu vreau să mi le asum, nu încă. Următoarea provocare a fost ca uscarea și trecerea de la mediul în care ea a trăit foarte mult timp la noul mediu să fie extrem de bine verificată, bine controlată. Orice greșeală de microclimat, orice exces poate duce la deteriorarea iremediabilă a lemnului. Avem o barcă scobită într-un singur trunchi de copac, probabil folosită la traversarea Moldovei, pentru transportul oamenilor și al mărfurilor. Există probabilitatea să fi făcut parte dintr-un pod plutitor, care e menționat și în istoria austriecilor, de la începutul secolului XVII, la 12 km în amonte de locul unde am găsit-o, dar e doar o posibilitate. Dacă am găsi și cealaltă parte identică. Erau, practic, două monoxile cu scânduri între ele. Atunci am putea ști sigur, dar ar putea fi folosită doar ca navigație, pentru traversare de pe un mal pe altul a mărfurilor și a oamenilor, Moldova și zona aia, de la Roman și până sus, la Cristești. Este o zonă de mare trafic și cu legătură cu Târgu Neamț, cu mare trafic comercial”, mai spune Victor Munteanu, șef de secție Muzeul Etnografic.
Confecționată din lemn de plop tremurător, cu o vechime de aproximativ 500 de ani, monoxila ce poate fi admirată la Palatul Culturii este cea mai mare ambarcațiune de acest tip găsită până în prezent pe teritoriul Moldovei istorice (din stânga și din dreapta Prutului).
Având dimensiuni impresionante, atât ca lungime, de aproape 9 m, cât și ca lățime și ca înălțime a bordajului, barca expusă pe holul Muzeului de Istorie a Moldovei se clasează între primele cinci descoperite în întreg spațiul cultural românesc.