Zi importantă pentru întreaga creștinătate. Astăzi, 25 martie, Biserica Ortodoxă sărbătorește Buna Vestire, una din cele mai mari sărbători care se țin în Postul Paștelui
Creștinii sărbătoresc astăzi, 25 martie, una din cele mai importante zile de peste an, o mare sărbătore care se ține în Postul Paștelui. Astăzi este Buna Vestire, zi care aduce aminte de momentul în care Sf. Arhanghel Gavriil a vestit-o pe Sfânta Fecioară Maria că îl va naște pe Iisus Hristos. Sărbătoarea este una importantă pentru toți creștinii, pentru că are o tradiție îndelungată de-a lungul secolelor.
Data acestei sărbători a variat încă de la începuturi. Unii creștini țineau sărbătoarea în ajunul Bobotezei, pe data de 5 ianuarie, iar în unele Biserici din Apus, ca cele din Spania, Galia și Milano, sărbătoarea se ținea pe 18 decembrie.
Tradiția acestei zile este una îndelungată. În Roma, sărbătoarea a fost introdusă de Papa Leon II, iar la început s-a ținut ca o sărbătoare locală și cu denumirea de Așteptarea Nașterii Domnului. Variația datei ei a durat în Apus până în secolul al 11-lea, când data de 25 martie s-a generalizat în toată lumea catolică de atunci.
Tradiții vechi de secole
În zona de Răsărit, data de 25 martie s-a generalizat probabil îndată ce Nașterea Domnului a început să fie sărbătorită peste tot la 25 decembrie. Buna Vestire este sărbătorită în fiecare an în perioada Postului Mare, fiind una dintre sărbătorile pentru care Biserica acordă dezlegare la pește, indiferent în ce zi ar cădea aceasta. Cunoscută în popor ca Blagoveștenia, această zi este considerată o sarbătoare foarte importantă.
Această zi reprezintă perioada începutului unei noi vârste de aur, perioada care aduce vestea coborârii Fiului printre oameni, pentru a le arăta drumul anevios către lumea din care au venit. De Blagoveștenii se dă și dezlegare la pește, ca și la Duminica Floriilor. De Blagoveștenii se mai spune și că se dezleagă limba păsărilor cântătoare, dar mai ales a cucului.