Sarah Prodan, fiica cea mică a impresarei, a trecut printr-o schimbare esențială de look după ce s-a vopsit și a renunțat la blond. Tânăra baschetbalistă și-a uimit fanii de pe rețelele de socializare, care au complimentat-o pentru nuanța aleasă. Față de Rebecca, fiica cea mică a Anamariei Prodan este cea mai apropiată, ca personalitate, de mama ei.
Fiica Anamariei Prodan, Sarah, și-a făcut o nouă schimbare de look. Tânăra a decis să renunțe la părul blond și a optat pentru o nuanță mai naturală, de șaten închis.
Sarah Prodan, schimbare de look după ce s-a vopsit
Anamaria Prodan este una dintre cele mai cunoscute persoane publice din România, fiind urmărită pe rețelele de socializare de peste 1 milion de oameni. Aceasta a atras simpatia publicului larg atât datorită carierei sale impresionante în lumea fotbalului, cât și grației familiei superbe pe care o are.
Vedeta este mama a trei copii: Sarah, Rebecca și Laurențiu Reghecampf Jr., cunoscut de oameni sub pseudonimul „Bebeto”. De-a lungul anilor, Anamaria Prodan s-a afișat cu cei trei, atât la diverse evenimente, cât și în cadrul unor show-uri TV.
Sarah Prodan este cea mai apropiată, ca personalitate, de mama ei. Tânăra deja și-a creat o comunitate pe rețelele de socializare, care o apreciază și o urmărește la fiecare pas. Recent, fiica Anamariei Prodan le-a arătat urmăritorilor noul ei look.
Imaginile cu Sarah șatenă au făcut imediat înconjurul internetului, oamenii lăudând-o în secțiunea de comentarii:
„Cât de bine îți stă!” / „Mult mai bine decât blond” / „Ești superbă!” / „Semeni cu Megan Fox” / „Nu te-am recunoscut!”, au fost câteva dintre comentariile primite de aceasta.
Sarah Prodan susține că nu are operații estetice
În urmă cu ceva timp, într-un interviu acordat la petrecerea mamei sale, Sarah a pus capăt și speculațiilor conform cărora și-ar fi făcut intervenții estetice.
„Nu am nici o intervenție, de niciun fel! M-a distrat. Sunt sportivă de performanță. Nu am timp de așa ceva. Mi se pare jenant să-ți faci operații la vârsta mea. Am văzut și că am extensii și gene! Asta da, am, când am liber. Atât!
La ce viață am eu, nu am timp de prostii. Arăt perfect. Este vorba de genă. Mama arată perfect, frații mei la fel, eu la fel. Suntem unici, frumoși și deștepți. În primul rând, suntem oameni cu O mare. Modestia este pentru alt gen de oameni. Eu știu ce pot și cât sunt de bună. Și muncesc să fiu zilnic mult mai bună”, a spus fiica cea mică a Anamariei Prodan.