Prima pagină » Local » Sara Maria Popa și Gabriela Talabă Lee, în turul 2 al calificărilor la UniCredit Iași Open. Alte 5 românce, eliminate în calificări. Duminică debutează la Iași Gabi Ruse, Irina Bara și Miriam Bulgaru

Sara Maria Popa și Gabriela Talabă Lee, în turul 2 al calificărilor la UniCredit Iași Open. Alte 5 românce, eliminate în calificări. Duminică debutează la Iași Gabi Ruse, Irina Bara și Miriam Bulgaru

21 iul. 2024, 11:00,
în Local

Sâmbătă a debutat tabloul calificărilor la turneul WTA 250 UniCredit Iași Open, concurs dotat cu premii totale de 232.244 de euro și 250 de puncte WTA. România a avut 7 reprezentante în turul întâi, însă doar Sara Maria Popa și Gabriela Lee vor juca în runda a doua, decisivă pentru accederea pe tabloul principal.

Sara Maria Popa, 18 ani, locul 410 WTA, a produs marea surpriză învingând-o în două seturi pe favorita 8 a calificărilor, chinezoaica You Xiaodi, numărul 208 mondial, scor 6-3, 6-2. Sara va juca în turul 2 al calificărilor cu elvețianca Simona Waltert, 23 de ani, locul 248 WTA.

La rândul său, Gabriela Talabă Lee, 28 de ani, locul 365 WTA, a trecut în prima rundă a calificărilor de Anna Siskova, din Cehia, scor 7-5, 4-6, 7-6 (2) și va juca în turul 2 cu Marie Benoit (Belgia, N. 9).

Toate celelalte 5 românce prezente pe tabloul de calificări, Cristina Dinu (31 de ani, 241 WTA), Ilinca Amariei (21 de ani, 372 WTA), Irina Fetecău (28 de ani, 455 WTA), Andreea Prisăcariu (24 de ani, 444 WTA) și Georgia Crăciun (25 de ani, 585 WTA), au fost eliminate.
Cristina Dinu a câștigat clar primul set cu rusoaica Lansere, dar le-a pierdut pe următoarele, 5-7 în decisiv, după ce a avut 5-1! Tot în trei seturi au pierdut Georgia Crăciun și Andreea Prisăcariu, aceasta din urmă acuzând dureri mari la degetele unui picior în ultimul act.

Gabi Ruse, Irina Bara și Miriam Bulgaru joacă duminică în primul tur

Duminică debutează tabloul principal la simplu și la dublu, fiind programate și meciurile decisive din calificări, care vor stabili ultimele șase jucătoare de pe tablou. Pe afișul zilei vor fi și cinci jucătoare din România.

În primul meci de pe Central, de la ora 10.30, Sara Maria Popa va juca meciul decisiv din calificări cu elvețianca Waltert, după care Gabriela Talabă va încerca să facă și ea pasul pe tablou, în duelul cu belgianca Marie Benoit.

În al treilea meci, nu înainte de 14.00, va juca Elena Gabriela Ruse cu rusoaica Tikhonova, iar după această dispută va intra pe Central principala favorită, Mirra Andreeva, pentru duelul cu nemțoaica Noma Noha Akugue (Germania). În ultimul meci al zilei de pe arena principală se vor întâlni Miriam Bulgaru și Tatjana Maria (Germania, favorită 2).
Și Irina Bara va juca duminică, în al treilea meci de pe Terenul 5, nu înainte de ora 14.00, cu Marina Bassols Ribera (Spania).

Rezultatele complete înregistrate sâmbătă, 20 iulie:

Calificări – Turul I

Maria Sara Popa (România) – You Xiaodi (China, N. 8) 6-3, 6-2

Sofya Lansere (Rusia, N. 12) – Cristina Dinu (România) 1-6, 6-3, 7-5

Varvara Lepchenko (SUA, N. 3) – Ilinca Amariei (România) 6-3, 6-2

Lea Boskovic (Croația, N. 1) – Irina Fetecău (România, WC) 6-1, 5-0 retragere

Aliona Falei (Rusia, N. 2) – Lola Radivojevic (Serbia) 3-6, 6-3, 6-4

Julia Avdeeva (Rusia, N. 7) – Andreea Prisăcariu (România, WC) 6-4, 6-7 (5), 6-3

Marie Benoit (Belgia, N. 9) – Georgia Crăciun (România, WC) 6-1, 6-7 (4), 6-0

Gabriela Talabă Lee (România) – Anna Siskova (Cehia) 7-5, 4-6, 7-6 (2)

Simona Waltert (Elveția) – Dalila Jakupovic (Slovenia, N. 6) 6-4, 6-1

Selena Janicijevic (Franța, N. 4) – Irene Burillo Escorihuela (Spania) 6-2, 6-3

Gergana Topalova (Bulgaria, N. 11) – Natalia Szabanin (Ungaria, WC) 7-6 (6), 1-6, 6-3

Nuria Brancaccio (Italia, N. 10) – Seone Mendez (Australia) 6-1, 3-6, 6-2
–Programul meciurilor de duminică, 21 iulie:

Terenul Central – Start ora 10.30

Simona Waltert (Elveția) vs Sara Maria Popa (România) – Tur 2 calificări

Gabriela Talabă Lee (România) – Marie Benoit (Belgia, N. 9) – Tur 2 calificări

Nu înainte de 14.00

[WC] Elena Gabriela Ruse (România) vs Anastasia Tikhonova (Rusia) – Tur 1 tablou simplu

[1] Mirra Andreeva (Rusia) vs Noma Noha Akugue (Germania) – Tur 1 tablou simplu

[WC] Miriam Bulgaru (România) vs [2] Tatjana Maria (Germania)
Terenul 5 – Start ora 10.30

Aliona Falei (Rusia, N. 2) vs Sofya Lansere (Rusia, N. 12) – Tur 2 calificări
Lea Boskovic (Croația, N. 1) vs Gergana Topalova (Bulgaria, N. 11) – Tur 2 calificări

Nu înainte de 14.00

Marina Bassols Ribera (Spania) vs [WC] Irina Bara (România) – Tur 1 tablou simplu
Aliccia Barnett (Marea Britanie) / Freya Christie (Marea Britanie) vs Maia Lumsden (Marea Britanie) / Anna Siskova (Cehia) – Tur 1 tablou dublu

Terenul 6 – Start ora 10.30

Selena Janicijevic (Franța, N. 4) vs Julia Avdeeva (Rusia, N. 7) – Tur 2 calificări

Varvara Lepchenko (SUA, N. 3) vs Nuria Brancaccio (Italia, N. 10) – Tur 2 calificări

Nu înainte de 14.00

[4] Anna Blinkova (Rusia) vs Olga Danilovic (Serbia) – Tur 1 tablou simplu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
02 noiembrie 2024
02 noiembrie 2024