În ziua de 20 martie 2020, jandarmii ieșeni au sancționat 7 persoane pentru nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu. Cu prilejul verificărilor din teren pe linia respectării Ordonanței Militare nr. 1 / 2020, jandarmii ieșeni au aplicat 7 sancțiuni contravenționale persoanelor cărora li s-a aplicat măsura izolării și nu au fost găsite la domiciliu. Dintre acestea 2 persoane sunt din Pașcani, iar 5 din Comarna.
Valoarea celor 7 sancțiuni aplicate este de 9500 lei.
Jandarmeria Iași continuă misiunile de ordine publică în zona centrelor de carantină, însoțirea transporturilor de persoane, precum și punerea în aplicare a celorlalte măsuri stabilite de Ordonanța Militară. Recomandăm cetățenilor să rămână la domiciliu, să evite deplasările, să respecte regulile preventive și să trateze cu maximă responsabilitate măsurile stabilite pentru siguranța tuturor. Cetăţenii pot solicita, ori de câte ori este nevoie, sprijinul forţelor de ordine publică.