Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași programează un eveniment special. Asta cu ocazia împlinirii a 70 de ani de fructuoasă existență a prestigioasei instituții de învățământ. Spectacolul va conține două momente inedite. Printre invitați se numără foști profesori ai instituției de învățământ, personalități marcante ale pedagogiei artistice românești, precum și oficialități ale Municipiului Iași
Joi, 12 decembrie 2019, la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași va avea loc un eveniment special. Asta cu ocazia împlinirii a 70 de ani de fructuoasă existență a prestigioasei instituții de învățământ. Spectacolul va conține două momente inedite: Laudatio – 70 de ani, 70 de trepte ale devenirii, respectiv concert aniversar – 70 de ani de performanță în educație.
Școala Medie Tehnică de Muzică din Iași
Înființată la 1 noiembrie 1949, Școala Medie Tehnică de Muzică din Iași și-a deschis porțile la 20 noiembrie 1949 în localul din fosta str. Mohănescu. Din anul 2002, a devenit Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”. În cadrul acestuia funcționează cinci secții artistice: muzică, arte plastice, coregrafie, teatru și arhitectură. Astăzi, este cea mai mare instituție de învățământ artistic preuniversitar din țară. De aceea, aniversarea a șapte decenii de existență e un prilej de profundă bucurie, marcată prin organizarea unor momente artistice reprezentative pentru ethosul școlii.
Momente speciale dedicate comunității instituției
Evenimentul reunește elevii și profesorii tuturor secțiilor artistice. Pe scenă va evolua Orchestra colegiului (gimnaziu și liceu), Ansamblul coral (gimnaziu și liceu) și Ansamblul de coregrafie. Prezentarea va fi realizată de Secția de teatru, iar în foaierul Sălii de Festivități va fi organizată o expoziție a Secției de arte plastice. Spectacolul este coordonat de profesorii: dr. Cristina Todi, Cornelia Luchian și Anca Elena Andronache – balet, Petronela Dârțu – cor gimnaziu, Elena Svedchi – cor liceu. Alături va fi Virgil Popa – Orchestrele de gimnaziu și liceu, Nicolae Ionescu (teatru). Printre invitați se numără foști profesori ai instituției de învățământ, personalități marcante ale pedagogiei artistice românești, precum și oficialități ale Municipiului Iași. Din program: „Rapsodia I” de George Enescu, „Valsul patinatorilor” de Emile Waldteufel, „Valsul Dunărea albastră” – Johann Strauss și colinde.