@ Dezvoltatorii imobiliari din Iaşi au ajuns ţinta unor atacuri mediatice fără precedent, care duc la blocarea sau chiar la anularea unor investiţii de anvergură @ Pentru a-şi putea duce proiectele la finalizare, investitorii sunt nevoiţi să plătească „taxa de protecţie” către anumite personaje care răspândesc informaţii false şi denigratoare în spaţiul public @ După ce mai multe proiecte au fost prezentate ca fiind ilegale în publicaţia ReporterIS, un dezvoltator imobiliar din Iaşi este hotărât să-l acţioneze în judecată pe Gabriel Gachi, personaj despre care s-a speculat în numeroase rânduri că apelează la metode de şantaj pentru a scoate bani de pe urmă investitorilor @ „Cat timp blocul a fost în construcţie şi îi plăteam 15 milioane pe lună, totul a fost în regulă. După ce am terminat construcţia, nu am mai dat niciun ban, iar de atunci au început cu articolele denigratoare în ReporterIS”, a declarat dezvoltatorul imobiliar
În ultima perioadă, dezvoltatorii imobiliari din Iaşi se văd cu investiţiile blocate sau chiar anulate din cauza unor acţiuni mediatice de şantaj duse de patronii unor trusturi de presă, care se folosesc de oameni politici sau chiar de societatea civilă pentru a scoate câştiguri materiale pe spatele acestor dezvoltatori.
De ceva vreme, publicaţia săptămânală ReporterIS crează o imagine denigratoare în cazul unor proiecte imobiliare de anvergură, despre care susţine că au fost construite ilegal, asta numai prin intermediul spăgilor date personajelor influenţe de către investitori. Într-un material publicat în ReporterIS pe data de 31 ianuarie, intitulat „DEZVALUIRE-BOMBA: 7 etaje ilegale, o minciună Niculita-Chirica de 2,5 milioane de euro”, dezvoltatorul este prezentat ca un adevărat şacal imobiliar care a construit un bloc turn într-o zonă de clădiri joase, iar asta doar cu ajutorul spăgilor date şefilor din Primăria Iaşi.
Pentru a „demonstra” ilegalitatea construcţiei situate pe strada Moldovei 30, în articol au fost prezentate o serie de date tehnice care specifică faptul că au fost încălcate toate limitele aprobate de regulamentul urbanistic, iar acolo se puteau construi clădiri de maximum P+3, POT de maxim 20%, iar CUT de 1.
În realitate însă, lucrurile stau total diferit, asta pentru că datele respective nu se referă la strada Moldovei. Practic, conform Planului Urbanistic General, pe strada Moldovei din municipiul Iaşi se pot construi printre cele mai înalte clădiri din Iaşi, fiind vorba despre CB7 ( zona funcţiunilor complexe de importanta supramunicipala şi municipala – n.r.), iar datele prezentate în ReporterIS se referă la o zonă învecinată.
Conform Planului Urbanistic Zonal care a fost aprobat de Consiliul Local al Municipiului Iaşi încă din data de 29 octombrie 2014, s-au stabilit pentru Strada Moldovei, nr. 30 următorii indicatori urbanistici: POT = 50 %, CUT = 4, regim de înălţime D+P+6E, înălţimea maximă 25 m. De specificat faptul că, în cadrul şedinţei în care s-a propus spre aprobare acest PUZ pentru stadă Moldovei, nr. 30, proiectul de hotărâre a fost aprobat de către toţi cei 27 de consilieri locali prezenţi în cadrul şedinţei al cărei preşedinte a fost la momentul respectiv consilierul local Florin Boca.
Un aspect foarte important sta în faptul că, niciun proprietar din vecinătatea directă a blocului respectiv nu a contestat proiectul şi nu a depus reclamaţii în acest sens, asta mai ales că în zonă există mai multe clădiri înalte construite în ultimii ani.
Articolele denigratoare au apărut la scurt timp după ce s-a oprit sponsorizarea
Din cauza presiunilor mediatice continue, dezvoltatorul imobiliar din stradă Moldovei a decis să nu rişte absolut nimic şi a construit chiar pe suprafeţe mai mici faţă de cât i-au permis autorităţile locale prin PUZ-ul aprobat. Aşa s-a ajuns în cele din urmă că imobilul respectiv să fie desfăşurat pe POT = 44,71 %, CUT = 3,5, regim de înălţime D+P+6E, înălţimea fiind de 23,10 m, adică mai joasă decât au permis consilierii locali prin proiectul de hotărâre aprobat.
Mai mult, când a fost autorizată o supraetajare a clădirii desfăşurate pe o suprafaţă de 3.673 mp, autorităţile au permis să se construiască pe o suprafaţă de 20 la sută din cea totală, ceea ce înseamnă peste 700 mp. Chiar şi aşa, la clădire au mai fost adăugaţi doar 180 mp în cazul acestei supraetajări.
Practic, pe strada Moldovei, dezvoltatorul a construit mai puţin faţă de cât a fost autorizat, însă cu toate acestea, este victima unei campanii mediatice. Daniel Niculita, dezvoltatorul imobilului din stradă Moldovei 30, susţine că s-a ajuns în această situaţie tocmai pentru că a refuzat să mai dea bani către patronul publicaţiei ReporterIS după finalizarea construcţiei. În schimbul celor 1.500 lei pe lună, Gabriel Gachi nu a eliberat nicio chitanţă către beneficiar.
Concret, Gabriel Gachi a încasat aproape 36 mii lei în 2 ani, fără să elibereze vreo factură sau chitanţă, iar astfel statul roman a pierdut bani din taxe şi impozite.
„Au fost prezentate date false prin care să se creeze o imagine urâtă în cazul acestui proiect. S-au dat autorizaţii în trei rânduri din partea instituţiilor abilitate pentru locaţia respectivă şi nu se poate să fie ceva în neregulă. Datele false sunt prezentate de la el din burta (Gabriel Gachi – n.r.) tocmai să ne creeze o imagine proastă. Cât timp blocul a fost în construcţie şi îi plăteam 15 milioane pe lună, totul a fost în regulă. După ce am terminat construcţia, nu am mai dat niciun ban, iar de atunci au început cu articolele denigratoare în ReporterIS. Intenţionez să îl dau în judecată pe Gabriel Gachi pentru că a scris minciuni, nu numai despre acest bloc, ci şi despre alte clădiri, aşa cum s-a întâmplat şi cu proiectul din CUG. Sunt foarte multe articole de acest gen cu informaţii false. Probabil are ceva personal cu mine şi cu cei care construiesc, iar astfel vrea să scoată foloase materiale”, a declarat dezvoltatorul imobiliar Daniel Niculita.
Dezvoltatorii imobiliari se pregătesc să acţioneze în instanţă
Contactat telefonic, patronul publicaţiei ReporterIS, Gabriel Gachi, a negat sec faptul că ar fi primit bani din partea dezvoltatorului imobiliar timp de doi ani de zile până la finalizarea construcţiei. „Nu este adevărat”, a spus Gabriel Gachi, patronul publicaţiei ReporterIS.
Se pare că acesta nu este un caz singular, mai mulţi dezvoltatori imobiliari fiind denigraţi în această publicaţie, iar proiectele lor fiind prezentate brusc într-o lumină proastă. Printre dezvoltatorii aflaţi în situaţii asemănătoare se număra Cristinel Bolobita, care a povestit la rândul său că a plătit câte 1.000 lei lunar către Gabriel Gachi fără să primească factura şi chitanţă, asta în urma „şantajului” exercitat timp de aproape doi ani de zile şi în care s-au adunat 24.000. În situaţii asemănătoare se găsesc printre alţii şi Dumitru Plugaru, Vasile Filip sau diverşi investitori din zona Copou care sunt prezentaţi într-o lumină denigratoare în publicaţia ReporterIS. Conform surselor, anul trecut a fost deja depusă o plângere penală împotriva lui Gabriel Gachi şi este deja de notorietate modul în care acest personaj controversat obţine beneficii materiale fără a fi acoperit cu acte, iar în aceste condiţii, organele abilitate şi instituţiile statului au trebuit să supravegheze, să controleze şi să ia măsuri împotriva combinaţiilor în lumea imobiliară şi acţiunilor de şantaj repetate.
Majoritatea jurnaliştilor din Iaşi îl considera pe Gabriel Gachi o ruşine şi o cangrenă a presei locale. Acesta este văzut că o adevărată denigrare a profesiei de jurnalist şi este poreclit în breasla drept „milogul”. În breasla jurnaliştilor din Iaşi, Gachi este văzut că un om fără demnitate şi deontologie, iar din cauza lui şi a câtorva personaje din presă locală, această meserie este văzută cu ochi răi de către politicieni, dar mai ales de societatea civilă. Jurnalismul este o profesie liberală care trebuie respectată, iar orice derapaje şi cangrene de acest gen trebuie îndepărtate din societatea civilă.