Poli Iași are o șansă uriașă pentru salvarea de la retrogradare din Superligă. Meciul cu Gloria Buzău este extrem de important, având în vedere situația din clasament
Etapele se scurg, iar situația din play-out rămâne la fel de încurcată ca la început. Echipele au rămas apropiate la numărul de puncte, astfel, orice victorie sau înfrângere poate cântări greu în economia clasamentului.
Șansă importantă pentru Poli Iași
Evoluția fotbaliștilor ieșeni la Galați a fost una ștearsă, iar Vasile Miriuță a recunoscut că a făcut unele greșeli tactice. Acum, tehnicianul Iașului a pregătit partida cu Gloria Buzău din deplasare. Meciul se va disputa vineri, 11 aprilie 2025, de la ora 17:30.
„Ne așteaptă un meci extrem de greu, la fel cum au fost și celelalte până acum. Mi-aș fi dorit să jucăm acasă; din păcate, primele 3 jocuri din 4 le jucăm în deplasare. O echipă bună, cu un antrenor bun, Ilie Stan își face treaba. Venim după o înfrângere meritată, 60 de minute nu am arătat bine. Băieții sunt motivați. Am avut niște discuții constructive, jocurile rămân din ce în ce mai puține, trebuie să adunăm puncte. Nu mai există favorită; Sepsi și Sibiu, zicea toată lumea că se vor bate pentru locul 7-8, nici ele nu mai sunt sigure”, a spus Vasile Miriuță despre meci.
Cea mai mare problemă de lot rămâne absența lui Nicolas Samayoa, care este accidentat pentru următoarele săptămâni.
„Am mare încredere în băieți, cum am făcut și până acum. O înfrângere nu pică bine, dar au trecut peste acest lucru. I-am văzut, sunt foarte motivați. Am jucat rău la Galați, a fost o zi nefastă pentru noi. Îmi asum această înfrângere, împreună cu jucătorii. Antrenorul este principalul vinovat, îmi asum acest lucru. Samayoa este o pierdere mare, era unul din cei mai în formă jucători; cel care va intra la Buzău în primul 11 vreau să o facă la fel de bine. Samayoa are o fisură la deget, mai lipsește minim 3 săptămâni. Probleme de lot nu mai avem în acest moment”, a mai precizat Vasile Miriuță.
Jucătorii au avut multe de învățat
După înfrângerea de la Galați, jucătorii de la Poli Iași au fost puși pe gânduri de jocul slab prestat. Astfel, săptămâna asta au tras din greu la antrenamente și au înțeles că un rezultat greșit la Buzău ar putea fi fatal în ceea ce privește salvarea de la retrogradare.
„Urmează un meci foarte dificil, într-un play-out foarte disputat, și cred că, după dușul rece de la Galați, săptămâna asta, ne-am pregătit bine; am tratat lucrurile foarte serios și am încredere că, la Buzău, lucrurile vor fi bune pentru noi. Trebuie să luăm și lucrurile pozitive, să ne trezească, să înțelegem că fiecare meci este important. Dacă fiecare va conștientiza miza, atunci o vom scoate bine. Au fost două meciuri cu Buzău, iar acum nu trebuie să acceptăm nimic altceva decât victoria. Acasă, cu ei, am avut meciul în mână; la Buzău nu am înțeles prea multe. Acum, trebuie să ne gândim doar la ce urmează vineri, iar mental și fizic să fim 100% pregătiți”, a transmis căpitanul Mihai Bordeianu.
Jucătorii de la Poli Iași trebuie să profite de șansa de vineri și să revină acasă cu cele 3 puncte, dacă vor să scape de retrogradare.
La ce pot gloabele,se vor intoarce cu,coada intre piciore.Buzaul ne-a batut de 2 ori in campionat!
Iară es valorile 0 ale ligi de fotbal să ne prostească cât de bine știu ei să-i ia bani mocca de la club fără să joace nimic pentru că habar nau cu ce se mănîncă un asfel de joc–iar nu numai la galați au arătat cât de mișto sunt așa ziși fotbaliști–un club serios nu patronează asemenea lichele–bă căi una –ba căi alta dar fotbal habar nau–