Șansa lui Crin Antonescu la prezidențiale

Mitică Dragomir, un personaj pe cât de pitoresc, pe atât de bine informat, s-a întrecut ieri în predicții despre ce urmează să se întâmple în 2025. Între acestea, una în special mi-a reținut atenția. Mitică Dragomir știe cu precizie de ceasornic că domnul Călin Georgescu nu va mai candida, iar cel care va deveni noul președinte al României va fi Crin Antonescu. Să comentăm această ipoteză.

Înainte de toate însă să ne punem o întrebare legitimă. Dacă ex-președintele Klaus Iohannis a pus la cale lovitura de stat împreună cu cei nouă de la CCR și cu complicitatea liderilor partidelor politice, care au fost eliminați din cursa pentru Cotroceni prin votul popular, atunci poate ne va explica cineva, fie și un reprezentant al noului stat subteran, de când până când va dura mandatul viitorului președinte. Va fi un mandat de cinci ani, cum prevede Constituția, începând din momentul depunerii jurământului, sau va fi un mandat mai scurt, cu cele câteva luni în care dreptul nostru la vot a fost suspendat? La această întrebare nu ne poate răspunde Mitică Dragomir. Și, după cum observ, nimeni până acum nu ne-a dat o soluție. Dar să revenim asupra șanselor reale ale lui Crin Antonescu de a câștiga alegerile prezidențiale.

Stirile PROTV

Ministrul care a declarat bunuri de 390 de milioane de euro. Printre acestea, 23 de mașini și 217 genți de firmă

RomaniaTV

Supermarketurile vor funcționa diferit din 2025. Mersul la cumpărături va fi o experiență nouă pentru români

Mitică Dragomir, ca de obicei, se bazează și în acest caz pe surse. Domnia sa are una sau mai multe surse bine informate, care aparțin celui de-al doilea stat subteran. Sursele sunt însă confidențiale și nu mă aștept ca Mitică Dragomir să le devoaleze. Aceste surse i-au oferit lui Mitică Dragomir două informații cheie. Prima este că domnul Călin Georgescu nu va fi lăsat să candideze. Sub ce motiv și când anume se va întâmpla asta nu știm. Dar pare cât se poate de logic – și această logică am îmbrățișat-o și eu în mai multe rânduri – că cei care și-au permis să sfideze milioane de cetățeni, aruncându-le voturile la coșul de gunoi, s-au temut într-o asemenea măsură de o eventuală președinție exercitată de Călin Georgescu, încât și-au asumat o acțiune fără precedent în istoria României și de asemenea fără precedent în rândul statelor democratice. Asta în măsura în care România a reprezentat sau reprezintă cu adevărat o democrație și nu o simplă caricaturizare a ceea ce înseamnă statul de drept. Autorii loviturii de stat au jucat la limită, fiind conștienți că, dacă vor pierde cumva situația de sub control, îi așteaptă ani grei de pușcărie. De ce au făcut-o? Au făcut-o pentru că domnul Călin Georgescu, un candidat atipic, independent, care vine cumva de nu se știe unde, i-a amenințat în mod explicit că va pune capăt tuturor actelor de trădare care au condus și conduc la devalizarea României. Mai la vale voi explica pe ce se bazează Călin Georgescu. Dar pentru moment să ne mulțumim cu acest motiv. Este suficient pentru a înțelege de ce autorii loviturii de stat nu au de gând să se oprească la jumătatea drumului. Și de ce ei îl vor împiedica cu orice preț pe Călin Georgescu să mai candideze. Iar asta, fără doar și poate, se va întâmpla în ultimul moment, astfel încât suveraniștii să nu se poate regrupa la timp în beneficiul unui alt candidat. La capătul acestui raționament ajungem și noi la concluzia că Georgescu va fi eliminat din cursă.

Dar Mitică Dragomir, zis Corleone, știe și ne-a comunicat ceva în plus. Știe, probabil din aceleași surse, și cine va fi câștigătorul următoarelor două runde electorale. Crin Antonescu. Oare de ce a fost ales Crin Antonescu, aparent de către reprezentanții de vârf ai coaliției și în mod clar, dar neexplicit, de către aceiași care au pus la cale lovitura de stat? Care sunt atuurile lui Crin Antonescu?

Ca personaj politic, acesta, unul dintre cei mai buni oratori politici ai României și un lider politic bine experimentat, este plasat cumva la confluența intereselor formațiunilor politice care alcătuiesc coaliția majoritară. Cu UDMR, nu încape discuție, s-a aflat întotdeauna în bune relații de colaborare. În PNL, pe care l-a condus din calitate de președinte, beneficiază de o susținere reală atât din partea activului de partid, cât și din direcția bazinului electoral. Mi s-a transmis pe mai multe canale, atunci când a început să se vehiculeze în calitate de zvon scenariul candidaturii lui Antonescu, că acesta este agreat și în mediile PSD. Cât despre celelalte minorități, acestea merg mereu cu cine câștigă. Să mai precizez că și în calitate de fost senator PNL, și în calitate de fost consilier personal al lui Crin Antonescu, pot garanta că acesta nu numai fiindcă este istoric, dar și din alte motive, s-a manifestat deseori ca un suveranist, încercând să protejeze atât cât a putut interesul național. Și pot proba acest lucru. Și o voi face într-un alt demers editorial. Dar aici se termină atuurile lui Antonescu. Iar în continuare mă voi referi la ceea ce ar putea să-i blocheze accesul la Cotroceni.

Crin Antonescu nu s-a despărțit în bune condiții de președintele Klaus Iohannis, pe care l-a adus la București, a încercat să-l promoveze premier și, nereușind, a rupt coaliția cu PSD, același Iohannis care în final i-a tras lui Crin covorul de sub picioare, forțând alegerea sa ca președinte PNL și apoi candidatura la prezidențiale. Este exclus ca, orgolios cum îl știu, Crin Antonescu să fi iertat cu ușurință aceste afronturi. Este totuși posibil ca într-o formă sau alta cei doi să se fi reconciliat, fie cu ocazia consolidării noului statut al PNL de membru al popularilor europeni, fie în jurul numirii și apoi al reconfirmării soției acestuia, Adina Vălean, în poziția de comisar european. Așa că până la proba contrarie, acest handicap rămâne discutabil.

Un al doilea handicap este reprezentat de retragerea cvasi-totală din spațiul politic a lui Crin Antonescu o perioadă lungă de timp, de zece ani. Zece ani în care acesta nu a mai avut practic niciun fel de contacte politice la vârf nici în plan național, nici în plan internațional. Este greu de înțeles cum, în aceste condiții, el ar fi agreat în mod deosebit de partenerii noștri euroatlantici. Cu atât mai mult cu cât există mai multe episoade în biografia sa politică din care reiese că nu s-a bucurat niciodată de simpatii externe cât de cât semnificative. Le voi dezvolta altă dată, acum doar le enumăr: refuzul său ca atunci când era nominalizat candidat prezidențial din partea USL să onoreze o invitație e adevărat neoficială, dar fermă, la Casa Albă; conflictul deschis pe care l-a avut în zilele interimatului la București cu reprezentantul Departamentului de Stat, trimis special pentru a anula referendumul privind destituirea lui Traian Băsescu din poziția de președinte; refuzul acestuia aproape ostentativ de a onora o invitație la dialog cu ambasadorii UE, formulată în numele acestora de ambasadorul Olandei la București.

Închei pentru moment acest demers editorial, subliniind faptul că, din multe puncte de vedere, pentru aliații noștri euroatlantici, dar și pentru partidele care-l susțin, Crin Antonescu este un personaj care oricând poate deveni imprevizibil. Și scăpat de sub control. Dar cine știe? Poate că în cei zece ani de autoexil lucrurile să se fi schimbat.