Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a anunțat mai multe sancțiuni disciplinare în cazul femeii decedate în incendiul de la Constanța.
Potrivit raportului IGSU, au fost constatate mai multe disfuncționalități în intervenția pompierilor de marți, 16 februarie, de la Constanța. Primele echipaje de intervenție au plecat cu un minut mai târziu față de timpul maxim prevăzut de regulament, iar autoscara a fost alertată la 11 minute de la apel, deși trebuia imediat, conform protocoalelor.
În urma controlului instituția anunță mai multe sancțiuni disciplinare.
Cercetare disciplinară a trei ofițeri cu funcții de conducere de la nivelul ISU Constanța
IGSU a dispus cercetarea disciplinară a trei ofițeri cu funcții de conducere de la nivelul ISU Constanța. Doi dintre ofițerii în cauză aveau atribuții directe în menținerea în stare de operativitate a tehnicii din dotare.
„Tehnica de intervenție fiind defectă, în speță autospeciala de intervenție și salvare de la înălțime, nu au solicitat fondurile financiare necesare efectuării reparațiilor și introducerii în timp scurt în stare de operativitate a autospecialei, deși la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență aceste fonduri erau disponibile”, precizează comisia de control.
Cel de-al treilea ofițer a manifestat superficialitate în asigurarea pregătirii de specialitate a personalului operativ din subordine la un nivel adecvat îndeplinirii misiunilor din competență și nu a dispus măsuri pentru corectarea disfuncționalităților nici la locul intervenției, unde a fost prezent.
Sancțiuni disciplinare pentru patru subofițeri
De asemenea, s-a dispus sancționarea disciplinară a patru subofițeri din cadrul ISU Constanța, pentru nerespectarea normelor privind echiparea la locul intervenției și coordonarea acțiunilor de intervenție.
Sancțiuni au fost dispuse și pentru personalul operativ cu atribuții de gestionare a apelurilor de urgență și de coordonare a resurselor alocate intervenției, personal din dispeceratul ISU Constanța și din cadrul Detașamentului de Pompieri Palas-Constanța.
În, plus, începând de vineri, 19 februarie, în toate unitățile operative subordonate se vor efectua reinstruirea personalului privind aplicarea procedurilor operaționale de intervenție pe tipuri de risc și verificarea stării tehnice și de întreținere a mijloacelor de intervenție”, mai precizează IGSU.
Disfuncționalități în intervenția pompierilor
„Consecințele directe ale acestor erori le reprezintă ajungerea cu întârziere a unor resurse la locul intervenției. Astfel, privind momentul alertării forțelor de intervenție reiese că apelul de urgență a fost efectuat la Centrul 112 la ora 09:14:56 de către un locatar al imobilului în care se manifesta incendiul, fiind transferat, după colectarea primelor date, la ora 09:15:51, către agenția Pompieri (dispeceratul ISU Constanța)”, se arată în raportul IGSU.
Potrivit raportului, momentul alertării a fost 09:16:24, forțele de intervenție începând deplasarea la ora 09:20:14, cu un minut mai mult față de intervalul maxim stabilit prin legislație.
În ceea ce privește autospeciala de intervenție și salvare de la înălțime, cea existentă în dotarea pompierilor era defectă, astfel că a fost alocată și trimisă o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime din cadrul Detașamentului de Pompieri Constanța-Palas. Momentul alertării acestei resurse s-a făcut la aproximativ 11 minute după alertarea autospecialelor.
Prima autospecială de stingere cu apă și spumă a ajuns la locul incendiului, la ora 09:23, iar pe timpul echipării personalului, femeia se desprinde de balustrada balconului și cade în gol. Autospeciala de intervenție și salvare de la înălțime a fost alertată la ora 09:27:43 și a ajuns la locul intervenției la ora 09:41, la aproximativ 16 minute după ce victima a căzut în gol, potrivit IGSU.
Comisia de verificare a mai constatat încălcarea unor norme procedurale privind echiparea personalului la locul intervenției, superficialitate în îndeplinirea atribuțiilor în domeniul logistic prin neasigurarea menținerii în stare de operativitate a tehnicii de intervenție din dotare, respectiv nereguli identificate în asigurarea pregătirii de specialitate a personalului operativ.