Prima pagină » Economic Local » Salubris SA cumpără aspiratoare electrice! Un singur produs costă 17.500 de euro
Salubris SA cumpără aspiratoare electrice! Un singur produs costă 17.500 de euro

Salubris SA cumpără aspiratoare electrice! Un singur produs costă 17.500 de euro

04 mart. 2021, 02:00,
Ciprian Boaru în Economic Local

Noi loturi de aspiratoare urbane vor ajunge în administrarea firmei de salubritate din Iași. Procedura este programată la mijlocul lunii martie 2021. Comisia de evaluare va alege oferta cu prețul cel mai scăzut. În dotarea Salubris SA există deja 12 aspiratoare acționate electric

Firma de salubritate a primăriei continuă investițiile pentru asigurarea curățeniei din municipiului Iași. Pe data de 16.03.2021 este programată licitația pentru achiziția unui lot de două aspiratoare urbane electrice. Valoarea estimată a contractului este de 165.000 de lei, fără TVA, aproape 35.000 de euro. Un singur aspirator va fi achiziționat cu cel mult 17.500 de euro.

„Având în vedere necesitatea creșterii suprafețelor de aspirat/măturat mecanizat, este necesară achiziționarea de aspiratoare urbane electrice. Produsele asigură buna desfășurare a activității în cadrul Secției Măturat Căi Publice, asigurându-se curățarea străzilor/pietonalelor cu utilaje de ultimă generație care nu poluează mediul. Până la data prezentei proceduri, autoritatea contractantă mai are în dotare un număr de 12 bucăți de astfel de aspiratoare”, se arată în caietul de sarcini.

Comisia de evaluare va alege oferta cu prețul cel mai mic. Autoritatea contractantă a lansat o licitație și pentru achiziția unui autoturism electric.

Salubris SA a stabilit caracteristicile tehnice ale aspiratoarelor

Furnizorii trebuie să respecte mai multe condiții impuse de autoritatea contractantă.

„Aspirator urban autopropulsat, cu transmise lectrică și operare de către o singură persoană. Cu două motoare electrice de 48V, putere 1.500W pentru funcția de aspirație și 1.500W pentru funcția de deplasare (înainte și înapoi). Fără emisii de CO2, complet acționat electric. Viteza de deplasare variabilă între 0 și 6 km/h în față și între 0 și 3 km/h în spate. Cu frâna electro-magnetică integrată în axa spate. Caroserie din poliester cu deschidere ușoară. Caroserie protejată de benzi pentru protecția ciocnirilor. Roata față directoare dotată cu roată pneumatică pentru a facilita virajele, pentru a regla înălțimea de transport și pentru absorbția șocurilor”, se arată în descrierea aspiratoarelor.

Autonomia echipamentelor trebuie să fie între 14 și 16 ore, cu o capacitate de colectare de 240 de litri, într-un sac fixat pe aspirator. Firma de salubritate a solicitat o garanție pentru echipamente de 18 luni. Livrarea va fi efectuată în termen de 45 de zile de la semnarea contractului.

Compania Națională Poșta Română va asigura serviciile de corespondență la Salubris SA

De precizat că societatea de salubritate a finalizat licitația pentru asigurarea serviciilor de corespondență. Astfel, s-a încheiat un contract cu Compania Națională Poșta Română SA în valoare de 123.680 de lei, fără TVA, aproximativ 25.000 de euro. Asta, în condițiile în care autoritatea contractantă era dispusă să aloce suma de 191.750 lei, fără TVA. La licitație a mai participat și o firmă privată, dar care a fost descalificată. Este vorba despre Waterson Rochefort Group SRL, cu sediul social în Ilfov, condusă de Flavius Claudiu Ciobanu. În 2019, cifra de afaceri a firmei a fost de 766.542 lei, pierderi de 626.404 lei, cu un număr de 6 angajați. Salubris SA a lucrat și în trecut cu firma din Ilfov. Contractul va avea o durată de 1 an. Salubris SA trebuie să trimită 11.000 de plicuri cu confirmare de primire și 75.000 de plicuri fără confirmare de primire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`