Prima pagină » Eveniment-Social » Sălile de lectură, din Iași, sunt pline în perioada sesiunii! Studenții aleg biblioteca pentru liniște și concentrare

Sălile de lectură, din Iași, sunt pline în perioada sesiunii! Studenții aleg biblioteca pentru liniște și concentrare

29 ian. 2025, 02:00,
Iulia MARIA în Eveniment-Social

În plină sesiune de examene, sălile de lectură, din Iași, sunt pline de studenți care transformă biblioteca într-un spațiu dedicat învățării și concentrării maxime. De la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” până la Biblioteca Universitară a UMF „Grigore T. Popa”, tinerii iau cu asalt aceste locuri, căutând un mediu propice pentru a se pregăti temeinic

Sălile de lectură, din Iași – pline până la refuz, în perioada sesiunii! Studenții aleg biblioteca pentru liniște și concentrare

În perioada 20 ianuarie – 9 februarie 2025, studenții din Iași sunt în plină sesiune de examene, momentul cel mai intens al anului universitar. Cu toate că presiunea academică atinge cote maxime, aceștia se mobilizează exemplar, iar bibliotecile devin a doua lor casă. După această perioadă solicitantă, studenții vor avea o vacanță binemeritată între 10 și 23 februarie, urmând ca semestrul II să înceapă oficial pe 24 februarie.

Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași răspunde nevoilor studenților printr-un program extins. În perioada sesiunii, sălile de lectură I, II și IV sunt deschise inclusiv în weekend, de la ora 08:30. Acest program flexibil permite accesul studenților la resursele necesare pregătirii academice, oferindu-le un mediu de lucru ideal.

„Avem toate sălile pline în perioada aceasta. Este vorba de liniștea de aici, dar și de atmosfera generală. Toți învață, iar asta creează un mediu care te motivează să te concentrezi. De asemenea, primim multe comenzi, online, de cărți. Vom încerca să păstrăm acest program și după sesiune”, a declarat Ioana Gafton, director adjunct interimar al BCU Iași.

Un element esențial pentru accesul la sălile de lectură și resursele oferite de BCU este permisul de bibliotecă. Acesta poate fi obținut atât la sediul central al bibliotecii, cât și la Biblioteca de Fizică și Chimie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”. Permisul le oferă studenților acces nu doar la sediul principal, ci și la toate filialele BCU, o facilitate care îi ajută să-și organizeze studiul eficient.

Nu doar studenții de la universitățile de stat și Politehnică iau cu asalt bibliotecile. Și Biblioteca Universitară a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași resimte presiunea sesiunii. Instituția a implementat un program special, cu săli de lectură deschise chiar și în weekend. Sălile de lectură nr. 1 și 2 sunt disponibile de luni până sâmbătă, între orele 09:00 și 20:00, iar duminica, între 09:00 și 16:00, sălile nr. 3, 4, 5 și 6, precum și cele din clădirea „Nicolae Leon”, funcționează zilnic de la 08:00 la 22:00, iar amfiteatrele din clădirea principală a universității sunt accesibile între orele 08:00 și 22:00, oferind spațiu suplimentar pentru studiu.

„Sălile sunt pline în perioada sesiunii. Avem chiar și peste 250 de studenți zilnic, iar asta ne bucură. Este o perioadă aglomerată, dar, în același timp, reprezintă o dovadă a implicării studenților în pregătirea lor academică”, a declarat ing. Carmen Bonciu, directorul Bibliotecii Universitare a UMF Iași.

De ce bibliotecile sunt atât de populare în sesiune?

Liniștea, disciplina și accesul la resurse sunt principalele motive pentru care studenții aleg să studieze în bibliotecă. Atmosfera motivantă este un alt factor important, atunci când te afli într-o sală plină de colegi care învață tentația de a te distrage este mult mai mică. În plus, accesul la materialele de specialitate și suportul oferit de personalul bibliotecii reprezintă avantaje esențiale.

Pentru mulți studenți, biblioteca nu este doar un loc de studiu, ci și un simbol al disciplinei și al efortului necesar pentru a-și atinge obiectivele academice. În perioada sesiunii, Iașul demonstrează încă o dată că este un centru academic vibrant, în care cunoașterea și munca susținută sunt puse pe primul loc.

Din păcate, popularitatea crescută a bibliotecilor, în această perioadă, vine și cu unele provocări logistice. Pentru a păstra atmosfera de studiu, studenții sunt încurajați să respecte regulile impuse de instituții, și anume, păstrarea liniștii, folosirea spațiilor strict pentru învățat și eliberarea locurilor atunci când acestea nu mai sunt necesare.

Sălile de lectură pline de studenți sunt o imagine emblematică a orașului, un simbol al efortului și al perseverenței. În spatele acestor săli aglomerate stă dorința comună de succes și excelență academică.

Bugetul.ro
Adio, ANPC pentru Cristian Popescu Piedone! Curtea de Apel București i-a dat vestea, după ce a fost acuzat de nepotism
redactia.ro
Luminita Anghel a ajuns la capatul puterilor! Isi striga durerea pe internet dupa ce ani de zile a tacut: "𝘔𝘪-𝘢 𝘧𝘰𝘴𝘵 𝘧𝘳𝘪𝘤ă 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘤𝘰𝘱𝘪𝘭𝘶𝘭 𝘮𝘦𝘶 𝘣𝘪𝘰𝘭𝘰𝘨𝘪𝘤. 𝘈𝘮 𝘵𝘳ă𝘪𝘵 𝘶𝘯
Bugetul.ro
Spitalul care nu va mai exista. 150 de milioane de euro pierdute din cauza incompetenței locale
a1.ro
Chefi la cuțite, 26 martie 2025. Cine a câștigat a noua amuletă. Un concurent a primit cuțitul de aur. Ce concurenți au uimit
Playtech.ro
Cea mai simplă reţetă de paste. Are 5 ingrediente şi a fost inventată de Jamie Oliver
observatornews.ro
Reacţia poliţistului prins la furat tije pentru WC. Are un salariu de peste 10.000 de lei
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Dezlegare la pește în 2025. Zilele în care se face excepție de la post
realitatea.net
Țara vecină unde alimentele s-au ieftinit cu 50%. Românii din apropiere se pregătesc să treacă granița pentru a face cumpărături
SportpeSurse
Dialog ireal între Gigi Becali și Maricel Păcuraru, patronul Realitatea Plus. „Gigi, fac cum zici tu”. VIDEO
Playtech.ro
Când este următoarea minivacanţă. Angajaţii vor putea sta acasă 4 zile
Dailybusiness.ro
Mezeluri fără vină! Cele mai sănătoase variante, delicioase și fără chimicale periculoase
RomaniaTV
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Peste 10.000 de bugetari vor fi concediaţi, anunţul de la Ministerul de Finanţe
redactia.ro
Doliu în medicina românească. A murit unul dintre cei mai importanți medici. A fost un profesionit desăvârșit
ego.ro
Vești proaste pentru Gabriela Cristea! Ce s-a aflat după demisia de la Antena Stars EXCLUSIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`