Prima pagină » National » Sălaj, primul județ care trece peste 5 ca incidență a infectărilor

Sălaj, primul județ care trece peste 5 ca incidență a infectărilor

01 nov. 2020, 16:56,
Cristian ZAVASTIN în National

Județul Sălaj trece de 5 ca incidență a infectărilor cu coronavirus, fiind primul care ajunge într-o astfel de situație, potrivit informării oficiale transmise duminică de Grupul de Comunicare Strategică.

Astfel, incidența cumulată a cazurilor la nivel județean în ultimele zile la mia de locuitori a ajuns la 5,1 în Sălaj.

Situația este critică și în Cluj, care a ajuns la 4,87.

Incidența peste 4 la mia de locuitori mai este raportată în județele Alba – 4,17 și Timiș – 4,29.

Incidența peste 3 la mia de locuitori este înregistrată în județele Arad – 3,34, Bihor – 3,3, București – 3,79, Mureș – 3,43, Sibiu – 3,68.

Încă 5.345 de persoane s-au infectat cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore, în timp ce 910 pacienți sunt în stare gravă, la terapie intensivă.

Autoritățile din Sălaj iau în calcul interzicerea circulației pe timp de noapte, după ce județul a depășit 5 cazuri la mia de locuitori, spune prefectul Virgil Țurcaș, care adaugă că este o realitate „faptul că în rândul populației există un rezervor de virus”.

Prefectul de Sălaj: „Faptul că în rândul populației avem un rezervor de virus este o realitate“

Întrebat despre măsurile care se impun de acum încolo, prefectul Virgil Țurcaș a spus că în județ sunt aplicate măsurile prevăzute la nivel național, dar nu se mai confruntă cu focare, ci cu o transmitere comunitară masivă.

„Trebuie să ținem cont de câteva aspecte foarte importante. Avem trei UAT-uri care reprezintă orașe și au o pondere foarte importantă în populația județului. Mă refer la Jibou, Cehu Silvaniei și Zalău, unde avem o incidență foarte ridicată, între 8 și 10 la sută. Trebuie să controlăm acolo”, a declarat prefectul Virgil Țurcaș.

„Faptul că în rândul populației avem un rezervor de virus este o realitate”, a adăugat Virgil Țurcaș.

Acesta a explicat că județul se confruntă cu o transmitere comunitară extinsă: „Nu mai avem doar focare. Practic, fiecare persoană cu care ne întâlnim poate fi suspectă”.

Întrebat ce măsuri intenționează să adopte, prefectul a răspuns că autoritățile iau în calcul mai multe scenarii, una fiind limitarea circulației persoanelor după anumite ore, 22.00 sau 23.00.

Bilanț sumbru al numărului de infectări în România

Până astăzi, 1noiembrie, pe teritoriul României, au fostconfirmate246.663 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

175.975 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.324 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV– 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 7.067de  persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 31.10.2020 (10:00) – 01.11.2020 (10:00) au fostraportate99decese (54 bărbați și 45 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vaslui și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani,  5 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 6 decese  la categoria de vârstă 50-59 de ani, 20 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 36 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 31 decese la categoria de peste 80 de ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`