Prima pagină » Local » Sacrificiul extrem al unei mame! Deși era gravidă în patru luni, a intrat în foc să-și salveze primul copil. A ajuns la spital în stare gravă, iar micuțul ce-l poartă în pântece ar fi putut muri
Sacrificiul extrem al unei mame! Deși era gravidă în patru luni, a intrat în foc să-și salveze primul copil. A ajuns la spital în stare gravă, iar micuțul ce-l poartă în pântece ar fi putut muri

Sacrificiul extrem al unei mame! Deși era gravidă în patru luni, a intrat în foc să-și salveze primul copil. A ajuns la spital în stare gravă, iar micuțul ce-l poartă în pântece ar fi putut muri

13 ian. 2022, 02:00,
Andreea Pădurescu în Local

O gravidă și-a pus viața în pericol când a ales să intre în flăcări pentru a-și salva celălalt copil! Aceasta era însărcinată în patru luni și a fost grav rănită. În scurt timp a ajuns de urgență în Clinica de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă a Spitalului Clinic Județean ”Sf. Spiridon” din Iași, cu 37 la sută din suprafața corpului arsă. Medici ieșeni au intervenit imediat pentru a salva viața gravidei și a fătului

O tânără gravidă din județul Bacău a ajuns în stare gravă la Spitalul Clinic Județean ”Sf. Spiridon” din Iași după ce a intrat în flăcări pentru a-și salva copilul, dar și-a pus în pericol viața. Copilul se afla în casa care a fost cuprinsă de flăcări. Fără să stea prea mult pe gânduri, a intrat în foc să-și salveze pruncul. Gravida a suferit arsuri pe 37 la sută din suprafața corpului, în special pe o mână și un picior.

În prezent, se află internată în Clinica de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă din cadrul Spitalului ”Sf. Spiridon”. Momentan, starea acesteia este stabilă, dar medicii au precizat că va mai avea nevoie de intervenții chirurgicale.

”Pacienta cu arsuri este o gravidă, însărcinată în 16 săptămâni, transferată de la Bacău. Aceasta a fost internată la Clinica de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă, cu 37 la sută suprafață arsă, pe membrul superior și inferior. Este vorba despre o arsură de gradele 2 și 3. Pacienta a fost operată și a avut o evoluție bună. În tot acest timp a fost evaluată și de medicul obstetrician de două ori, prezentând o evoluție normală a sarcinii. Tânăra va mai avea nevoie de intervenții de chirurgie plastică în următoarele zile”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU-SMURD de la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași.

Viața bebelușului este pusă în pericol

Pacienta reprezintă un caz aparte din cauza faptului că este însărcinată în 16 săptămâni și orice tratament ar putea avea o evoluție nefastă asupra fătului. Imediat după internarea în cadrul unității medicale s-a format o comisie care a analizat situația și nu a fost nevoie de transferul pacientei într-o altă clinică de specialitate din țară sau din străinătate. În cadrul Clinicii de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă există resursele necesare pentru îngrijirea și tratarea unui astfel de pacient.

Pot apărea însă complicații în cazul fătului de 16 săptămâni, deoarece gravidei îi sunt administrate medicamente specifice pacienților arși, care sunt toxice pentru făt și, din păcate, îi pot pune viața în pericol. Decizia în privința evoluției fătului și a sarcinii aparține medicilor obstetricieni care monitorizează gravida. Ei vor lua o hotărâre în cazul în care va fi nevoie de o întrerupere de sarcină, dacă viața mamei va fi pusă și ea în pericol. Reporterii BZI au prezentat în edițiile anterioare un caz în premieră la Maternitatea ”Cuza Vodă” din Iași! O gravidă de aproximativ 220 de kilograme se chinuie să aducă pe lume cel de-al cincilea copil.

O altă gravidă din Bacău a ajuns în stare gravă la Iași

Amintim că, în edițiile anterioare ale cotidianului BZI, a fost prezentat un caz rar de la Maternitatea ”Elena Doamna” din Iași! Medicii de acolo au de a face pentru a doua oară cu o afecțiune rară, întâlnită în cazul gravidelor infectate cu virusul SARS-CoV-2, primul caz fiind în perioada valului 3. A fost vorba despre o femeie de 41 de ani, din Bacău, care a ajuns în stare foarte gravă, cu lichid la plămâni și în cavitatea abdominală. Aceasta a fost internată în stare foarte gravă și monitorizată o perioadă îndelungată în secția ATI a maternității.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *