Directorul medical al Spitalului Colentina, Sabina Zurac, a demisionat, astăzi, 19 octombrie 2020.
Se pare că profesorul și-a dat demisia încă de la începutul lunii octombrie, însă cei de la ASSMB nu au reușit să găsească un înlocuitor motiv pentru care medicul a rămas în funcție până vineri, 16 octombrie.
Nu se știu cu exactitate care sunt motivele pentru care doamna profesor și-a dat demisia, însă se pare că la baza deciziei stau nemulțumirile cu privire la faptul că spitalul Colentina redevine exclusiv spital suport COVID și astfel pacienții cronici nu vor mai putea fi tratați în unitatea spitalicească.
Directorul medical de la Spitalul Colentina și-a dat demisia
Directorul medical al Spitalului Clinic Colentina, prof. dr. Sabina Zurac, şi-a depus demisia în cursul zilei de vineri, invocând motive personale, informează Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB).
„Ca urmare a apariţiei în spaţiul public a unor informaţii neverificate privind conducerea Spitalului Clinic Colentina, administrat de Primăria Capitalei, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), considerăm necesar să facem următoarele precizări: managerul Spitalului Clinic Colentina, dr. Remus Mihalcea, nu a demisionat din funcţie şi îşi exercită în continuare, în mod normal, atribuţiile prevăzute de lege. De asemenea, precizăm că directorul medical al Spitalului Clinic Colentina, prof. dr. Sabina Zurac, şi-a depus demisia în cursul zilei de vineri, 16 octombrie, invocând motive personale”, conform unui comunicat al ASSMB.
Spitalul Colentina redevine suport exclusiv COVID
Prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, a declarat duminică seară că Spitalul Colentina va deveni spital COVID, fapt care va duce la crearea a 3-400 de locuri noi la ATI.
„Se semnează acum un ordin de ministru și de mâine Spitalul Colentina va deveni spital COVID în integralitate, deci vor fi vreo 3-400 de locuri la ATI. Asta este o veste nemaipomenită. La Spitalul „Marius Nasta” a fost trimisă o unitate mobilă și vor fi detașați medici pentru a asigura această unitate mobilă.
Tot legat de lipsa paturilor pentru bolnavii afectați de pandemie, spitalele Floreasca și Elias vor colabora pentru a asigura personal medical pentru spitalul modul din Elias. S-a luat decizia de către Ministerul Sănătății și Ministerul de Interne, în colaborare cu Ministerul Educației, ca medicii și asistenții școlari de la școlile care au trecut în scenariul roșu să fie detașați la spitalele care tratează pacienți bolnavi de COVID”. a spus prefectul Capitalei.