Prima pagină » Editorial » Să învățăm America, împreună cu Simona M. Vrăbiescu Kleckner
Să învățăm America, împreună cu Simona M. Vrăbiescu Kleckner

Să învățăm America, împreună cu Simona M. Vrăbiescu Kleckner

27 sept. 2024, 10:20,
Sorin Rosca Stanescu în Editorial

În loc de editorial, public de această dată prezentarea pe care am făcut-o unei cărți de excepție, care se lansează astăzi la Craiova.

„Este o carte pe care nu am putut-o lăsa din mână. Mai ales că am avut șansa de a fi printre primele persoane care au putut citi analizele profunde ale autoarei asupra a ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă în Statele Unite. Titlul acestei lucrări de excepție îi definește cum nu se poate mai bine conținutul: „Stânga americană, Trump, Biden și Orientul Mijlociu”.

La vârsta de 97 de ani, Mona Kleckner bate toate recordurile, inclusiv propriile recorduri, și sintetizează atât de interesant derapajele pe care le observăm în politica celui mai puternic stat al lumii, încât eu ca cititor și dvs. ca viitori cititori veți putea înțelege și consecințele. Respectiv care va fi viitorul Statelor Unite și ce urmează să se întâmple în plan global în cele două scenarii posibile. Cum vor arăta America și lumea dacă va câștiga Kamala Harris, cum vor arăta America și restul lumii, dacă va câștiga Donald Trump. Diferența este uriașă. Mai uriașă decât a fost oricând altcândva între proiecțiile politice ale democraților și cele ale republicanilor.

Cu o cultură extrem de solidă, acumulată în calitate de șefă a unor importante biblioteci din Statele Unite și pe parcursul masteratelor în informatică de la Columbia University, sau în drept internațional public, la New York University, sau în calitate de președinte al organizației Acord, creată în scopul promovării democrației în României, Simona Vrăbiescu Kleckner intră practic cu bisturiul în măruntaiele politicii de peste ocean și identifică răul de tip cancerigen în toată grozăvia acestuia.

Acolo, peste ocean, se desfășoară o bătălie de dimensiuni titanice între democrați și republicani, primii devenind într-un mod extrem de periculos, extrem de rapid, neomarxiști, socialiști deghizați în progresiști și promovând principii și valori care până de curând au fost respinse de majoritatea cetățenilor americani, iar republicanii făcând eforturi pe măsură pentru a rezista și pentru a-și impune un candidat în persoana lui Donald Trump, capabil să modeleze o Americă normală. Acolo se desfășoară nu un război electoral între două partide, ci pur și simplu un război între două ideologii diametral opuse.

Simona Kleckner invocă frecvent și sugestiv numele lui Alinsky, întemeietorul Partidului Comunist din Statele Unite, care sub mandatul său, între 1919 și 1960, a reușit să recruteze un sfert de milion de membri activi, dintre care mulți au fost invitați și stipendiați în patria sa de origine, Uniunea Sovietică. În calitate de profesor universitar, Alinsky a fost mentor al lui Hillary Clinton, al lui Barack Obama și al altor vârfuri ale Partidului Democrat din Statele Unite, care a fost deturnat de la principiile și obiectivele sale fundamentale. Aflăm și care sunt legăturile dintre Partidul Democrat și unul dintre cei mai activi adepți ai neomarxismului, care este George Soros.

Nu voi intra în detalii, pentru că dacă fac acest lucru ajung să scriu o nouă carte despre cartea Simonei Kleckner. Vă recomand însă să o citiți, pentru a afla cum este cultivată și exploatată sărăcia în Statele Unite, pentru generarea de dependență politică, de ce republicanii nu vor să-i subvenționeze pe săraci pentru a dezvolta în rândul comunităților ambiția de a munci și competitivitatea, veți afla detalii de-a dreptul scandaloase despre violența stângii din anii ’60 până în prezent, despre revoluția culturală din Statele Unite, despre lupta pe două fronturi a Partidului Republican împotriva inamicilor interni și externi, despre operațiunile de infiltrare inițiate încă din anii ’70, despre intențiile catastrofale de redistribuire a averilor, despre legea reformiștilor privind ipotecile, despre legile care favorizează organizațiile de stânga de tip socialist, despre identitatea socială pe grupuri rasiale, despre întreaga campanie de zvonuri și scenarii false despre Donald Trump.

Este suficient să deschideți această carte de analize, pentru a nu o mai lăsa din mână. Felicitări, Mona!

Sorin Roșca Stănescu”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
28 decembrie 2024
28 decembrie 2024