Este oficial! Polițiștii ieșeni vor ieși din nou în stradă și vor protesta pentru a li se respecta drepturile. Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual a anunțat că, în urma eșecului negocierilor dintre Federațiile Sindicale și M.A.I., a demarat procedura pentru declanșarea conflictului colectiv de muncă. Astfel, vor avea loc proteste în toată țara
Reprezentanții FSNPPC au anunțat că polițiștii vor protesta, militând pentru respectarea drepturilor garantate de lege. Mihai Saraiduc, președintele Biroului teritorial SNPPC, din cadrul IPJ Iași, a anunțat că și la Iași va avea loc un protest, pe 1 septembrie 2022. Sindicaliștii cer respectarea Legii nr. 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și celelalte drepturi pe care le conferă alte acte normative.
Pentru ce vor protesta oamenii legii
Pe 21 iulie 2022, în urma negocierilor nefructuoase dintre Federațiile sindicale reprezentative și Ministerul Afacerilor Interne, privind noul contract colectiv de muncă ce reglementează drepturile/interesele personalului contractual, SNPPC a inițiat procedura de declanșare a conflictului colectiv de muncă. Sindicaliștii au nemulțumiri în legătură cu neaplicarea Legii nr. 153/2017, dar și în cazul domeniului de ordine și siguranță publică, mai exact în ceea ce privește măririle salariale, cu 25 la sută, care nu s-ar mai fi respectat, în ultimii 2 ani.
„În primul rând, cerem aplicarea în totalitate a Legii nr. 153/2017, adică să-i fie și polițistului date cele două măriri, dacă le putem numi așa. Aceste corectări trebuiau făcute la începutul anului 2021. În primii 2 ani, s-a respectat legea, au existat acele «măriri», dar, în ultimii 2 ani, nu a mai fost cazul. Nu cerem nimic altceva decât să fie respectată legea”, a precizat Mihai Saraiduc, președintele Biroului teritorial SNPPC din cadrul IPJ Iași.
A doua nemulțumire este legată de noile uniforme introduse pentru oamenii legii.
„Ori de câte ori doresc guvernanții, de atâtea ori schimbă uniforma. Acum, eu nu am nimic împotrivă, uniforma folosită de polițiști necesită anumite ajustări, dar nicidecum schimbări. Dar, dacă tot o schimbăm, ar trebui să fie făcută la un anumit standard. Nu trebuie să fie un fel de afacere a cuiva. Când te uiți la uniforma pe care vor să ne-o dea, este de o foarte proastă calitate, dar, dacă te uiți la preț, te doare mintea. Cred că noi suntem instituția care plătește cel mai scump echipament de protecție”, punctează președintele Biroului teritorial SNPPC din Iași.
Pentru polițiștii ieșeni se anunță un protest în septembrie
O a treia doleanță a membrilor SNPPC este legată de drepturile pensionarilor. Aceștia consideră că polițiștii ieșiți la pensie sunt nedreptățiți de către guvernanți. Conducerii îi este reproșat faptul că pensiile polițiștilor nu au fost actualizate la indicele real de inflație, lucru foarte grav pentru persoanele vizate, în special în contextul scumpirilor din ultima vreme.
Reprezentantul ieșean al SNPPC precizează că, în ciuda protestelor organizate în trecut, nu au avut loc schimbări benefice pentru polițiști, însă susține că vor lupta în continuare pentru respectarea drepturilor.
„Nu putem să facem grevă. În schimb, am decis să începem o serie de proteste în întreaga țară. Iașul va protesta în data de 1 septembrie 2022. Ca urmare a protestelor, și noi, la rândul nostru, i-am putea sfătui pe membrii sindicatului să nu mai fie așa disponibili pentru instituție. Dar, bineînțeles, aceste sfaturi trebuie să fie sub umbrela legii. Nu putem să ne permitem ca tocmai noi să încălcăm legea. Am tot protestat, am tot tras semnale de alarmă, dar nu s-a rezolvat nimic. Noi dorim, prin continuarea protestelor, să facem cunoscut întregii societăți civile și întregii clase de guvernare faptul că nu ne sunt respectate drepturile și că nu se respectă legile acestui stat”, a punctat președintele Biroului SNPPC din Iași.
Rămâne de văzut dacă cererile pentru care vor protesta polițiștii vor fi sau nu ascultate de guvernanți.
După ce ca freacă buha pe salarii nesimțite, acu îs nemulțumiți de salarii mârlănii
Daca nu stiti ce salariu ia un politist nu mai comentati aiurea.Munca de politie nu este o munca usoara si cand faceti un comentariu nu jigniti.Cum respectati pe alte persoane asa o sa fiti respectat si dumneavoastra.Sa va fie rusine!
ca politist ai obligatia sa respecti un juraman,nu sa ti iei spaguta si mai aiurea sa iesi la pensie la 45 de ani,dupa care te angajezi din nou la stat!!!!!
Voi 2 clar v-ați luat-o de la polițiști pentru încălcarea Legii!
Clar că sunteți 2 infractori, șmecheri tare ascunși după monitor!
Sugerez polițiștilor să vă afle ip-urile și să vă întrebe puțin de sănătate.
Băi jeg uman!
Nu mai posta sub nick-namele „Iași”!
Este prea frumos numele ca să-l murdărești cu labele tale jegoase și împuțite! Rapănule!
Marsh și te spală pe mâini râiosule!
Mârlan este tac-tu, care-a mârlit-o pe mă-ta, de-ai ieșit așa o loază spurcată!
În Iași sunt cei mai profesioniști polițiști!
@Asu’: Poate ca ai dreptate, caz in care ne poti explica si noua cum de se vind la greu tigari piratate in locuri bine stiute si de nefumatori fara probleme. Despre altele, nici nu mai discut…
Cate sute de mii de cazuri sunt in tara când ai dovada video și nu se rezolva nimic???