Prima pagină » Editorial » S-au prăpădit glasnost și perestroika
S-au prăpădit glasnost și perestroika

S-au prăpădit glasnost și perestroika

31 aug. 2022, 09:48,
Sorin Rosca Stanescu în Editorial

Două cuvinte cheie. Transparență și schimbare. Două cuvinte care au precedat căderea Zidului Berlinului, reunificarea celor două Germanii, pulverizarea blocului de est al Moscovei și prăbușirea Uniunii Sovietice. Glasnost și perestroika l-au definit pe cel care a fost până azi noapte Mihail Gorbaciov. A decedat la 91 de ani.

Mihail Gorbaciov nu are descendenți politici. Nici Boris Elțîn, care a confundat planeta cu un bar lung de zeci de mii de kilometri, umplut cu pahare de votcă, și nici Vladimir Putin, care se screme fără folos să refacă imperiul sovietic, nu au încercat să calce pe urmele lui Gorbaciov.

La rândul său, cu o pregătire destul de precară, făcută cumva pe puncte, o pregătire de aparatnik și cu o carieră de cadrist, Mihail Gorbaciov a avut totuși viziunea prăpădului. A înțeles că Uniunea Sovietică pierduse competiția economică. Competiția militară. Era din ce în ce mai lipsită de credibilitate politică. Pierduse Războiul Rece. Și pentru a minimaliza dezastrul, nu avea altceva mai bun de făcut decât să se predea. În mâinile lui Bush. Bush senior. Și a făcut-o în stil rusesc.

Mihail Gorbaciov s-a târguit și pe ultima sută de metri și a scos bani din piatră seacă. Americanii au plătit cu bani peșin încheierea Războiului Rece, nu printr-o pace, așa cum scrie la carte, ci doar printr-un armistițiu. Germania a plătit și ea cu bani cash, cu sute de miliarde de dolari, retragerea în URSS și reîncartiruirea diviziilor ruse care staționaseră în Germania de Est. Europa de Est s-a trezit astfel, fără să facă mai nimic în acest sens, cu lanțurile de la gât și de la picioare tăiate. Și cu o libertate cu care, cu chiu cu vai, într-un sfârșit, a știut ce să facă. Mihail Gorbaciov a fost practic ultimul conducător al URSS și primul care, în mod voluntar, a dat jos steagul imperial de pe Kremlin.

Păcat! Păcat că Bori Elțîn a preferat să fie mai degrabă un alcoolic și un corupt, decât un demn conducător al Federației Ruse încropită imediat după dispariția URSS. Păcat că a urmat un fost ofițer KGB, Vladimir Putin, care se căznește zadarnic, traumatizând întreaga planetă, să refacă ceea ce nu mai poate fi refăcut niciodată. Astăzi lumea îl deplânge pe Mihail Gorbaciov, îl omagiază și încearcă să păstreze amintirea acestui om care, animat în general de bune intenții, a eșuat lamentabil în proiectul său politic. Îl deplânge, pentru că a reprezentat totuși o speranță a păcii pentru întreaga planetă și o confirmare că, cel puțin din perspectiva Rusiei, pacea este posibilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
30 noiembrie 2024
30 noiembrie 2024