Prima pagină » Economic Local » S-au epuizat înainte de termen fondurile europene pentru tinerii fermieri, de maximum 70.000 de euro pentru fiecare afacere. Tot mai mulți ieșeni vor să deschidă ferme
S-au epuizat înainte de termen fondurile europene pentru tinerii fermieri, de maximum 70.000 de euro pentru fiecare afacere. Tot mai mulți ieșeni vor să deschidă ferme

S-au epuizat înainte de termen fondurile europene pentru tinerii fermieri, de maximum 70.000 de euro pentru fiecare afacere. Tot mai mulți ieșeni vor să deschidă ferme

12 oct. 2021, 02:00,
Raluca Costin, în Economic Local

Fondurile europene de maximum 70.000 de euro, pentru tinerii fermieri, au fost rapid epuizate. Din Iași au fost depuse 28 de cereri de finanțare, iar la nivel național au fost înregistrate 4.302 solicitări din partea potențialilor beneficiari din toată țara. Sumele solicitate de beneficiarii din Iași sunt cuprinse între 40.000 și 70.000 de euro pentru fiecare proiect depus

Tinerii fermieri din Iași au solicitat fonduri europene în valoare de 2 milioane de euro, în cadrul submăsurii 6.1, derulată de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Suma disponibilă a fost epuizată înainte de termen. Fondurile solicitate în cadrul Submasurii 6.1 – Instalarea tinerilor fermieri – , din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) au ajuns la un procent de peste 150 la sută din totalul fondurilor alocate pentru perioada de tranziție 2021-2022, astfel fiind închisă sesiunea de primire a cererilor de finanțare prin submăsura 6.1, în data de 8 octombrie 2021.

Înscrierile au început pe data de 27 august și aveau termen maxim 26 noiembrie 2021, ora 16:00, însă bugetul a fost epuizat mult mai rapid și s-a închis sesiunea. În total, AFIR a primit online 4.302 cereri de finanțare, din care 3.383 de solicitări de finanțare au fost depuse de tinerii fermieri din toată țara, iar alte 919 cereri de finanțare au fost depuse de tinerii din zona montană.

Valoarea totală a fondurilor europene solicitate, la nivel național, este de 200 de milioane de euro, peste dublul alocării

Suma la nivelul întregii țări este împărțită astfel: 155.270.000 de euro pentru tinerii care locuiesc la deal și câmpie și 45.010.000 de euro pentru tinerii din zona montană. Fondurile disponibile pentru tinerii fermieri din teritoriul național s-au epuizat până pe 2 octombrie 2021, iar suma alocată tinerilor fermieri din zona montană s-a epuizat vineri, 8 octombrie 2021.

Potrivit Regulamentului de organizare și funcționare a procesului de selecție și a procesului de verificare a contestațiilor pentru proiectele aferente măsurilor din PNDR 2020, sesiunea de depunere a proiectelor se închide automat, înainte de termenul limită, atunci când valoarea publică totală a proiectelor depuse ajunge la un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate aferent lunii respective. Excepție fac primele 5 zile calendaristice din fiecare etapă de depunere din cadrul sesiunii, când oprirea depunerilor de proiecte nu este condiționată de atingerea plafonului din nivelul alocării sesiunii. O altă sesiune de finanțare a fost deschisă pentru tinerii care au muncit în străinătate și s-au întors acasă pentru a investi fonduri europene în afaceri de succes.

Cererile de finanțare mai pot fi depuse în submăsura 17.1 până la finalul lunii octombrie 2021

O altă sesiune de finanțare deschisă de AFIR unde fermierii din Iași au depus multe cereri de finanțare este submăsura 17.1 – Prime de asigurare a culturilor, plantelor și animalelor. Fermierii mai pot depune cererile pe site-ul AFIR până la finalul lunii octombrie 2021. Pentru a putea obține fondurile europene, fermierul trebuie să fie activ, să încheie cu o societate de asigurare un contract de asigurare pentru riscurile prevăzute de submăsura 17.1 și să se angajeze să plătească valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul și la termenele prevăzute în contract. Principalele riscuri eligibile care pot face obiectul contractului de asigurare acoperă fenomenele climatice nefavorabile, inclusiv seceta. De asemenea, alte fenomene climatice nefavorabile eligibile la finanțare sunt arșița, inundațiile, grindina, înghețul (timpuriu de toamnă, de iarnă sau târziu de primăvară), ploile torențiale sau ploile excesive și de lungă durată, furtună, vijelia, uraganul sau tornada.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *