Prima pagină » Local » S-au ales cu dosare penale după ce au urcat la volan
S-au ales cu dosare penale după ce au urcat la volan

S-au ales cu dosare penale după ce au urcat la volan

02 apr. 2020, 04:00,
Ciprian Nedelcu în Local

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit pentru conducerea unui vehicul fără permis. Conform oamenilor legii, pe 31 martie, un bărbat de 59 de ani, din municipiul București, ar fi condus un autoturism în municipiul Iași și ar fi pătruns într-o intersecție fără a respecta semnificația indicatorului „Oprire”, intrând în coliziune cu o mașină condusă de un bărbat de 34 de ani, din municipiul Iași. În urma impactului nu au rezultat victime omenești.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că bărbatul de 59 de ani are suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.
De asemenea, agenții din cadrul Postului de Poliție Ruginoasa au prins un tânăr de 19 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism prin comună fără a avea permis. Mai mult, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că asigurarea de răspundere civilă auto obligatorie a vehiculului este expirată.
Acesta a fost amendat și s-a dispus retragerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare. Totodată, în cauză a fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`