Prima pagină » Sport » S-a stabilit ora la care joacă Simona Halep la Australian Open

S-a stabilit ora la care joacă Simona Halep la Australian Open

09 feb. 2021, 10:16,
Cristian ZAVASTIN în Sport

S-a stabilit ora la care joacă Simona Halep la Australian Open partidul din turul al doilea. Astfel, Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, va evolua, miercuri, la ora 10.00, în turul doi la Australian Open, cu australianca Ajla Tomljanovic, locul 72 WTA.

Meciul va avea loc pe arena „Margaret Court“ şi va fi primul din sesiunea de seară.

Victorie pe linie pentru Simona în fața australiencei

Halep şi Tomljanovic s-au mai întâlnit de trei ori până acum în circuit şi de fiecare dată s-a impus jucătoarea română. Însă partidele dintre cele două sportive au fost echilibrate: scor 6-4, 7-5, în optimi la Adelaide, în 2020, 6-2, 3-6, 6-1, în turul I la Roland Garros, în 2019, şi 4-6, 6-3, 6-3, în turul al doilea al turneului de la Cincinnati, în 2018.

Tot miercuri, în sesiunea de dimineaţă, în al doilea meci de pe Margaret Court Arena, Sorana Cîrstea, locul 68 WTA, o va întâlni pe jucătoarea cehă Petra Kvitova, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 9.

Pe terenul 11, de la ora 01.00, perechea Andreea Mitu/Raluca Olaru va juca în primul tur al probei de dublu contra echipei Monica Niculescu/Patricia Ţig.

Cum au afectat-o durerile de spate pe Simona Halep

Simona Halep a acuzat probleme lombare, în înfrângerea suferită în sferturile de la Gippsland Trohpy, în partida cu Ekaterina Alexandrova (33 WTA).

Totuși, luni, în prima ei partidă de la Melbourne, Simona Halep a jucat bine, fără să acuze probleme cu spatele.

„Am avut probleme cu spatele acum câteva zile. A fost prea frig pe teren din cauza aerului condiţionat, atunci când s-a închis acoperişul, aşa că spatele mi-a fost uşor blocat. Am urmat un mic tratament iar acum mă simt foarte, foarte bine. Am avut emoţii înaintea meciului, trebuie să recunosc. Mereu e frumos să am persoane alături de mine şi să le simt energia. Mi-a lipsit mult asta, anul trecut, şi mă bucur mult că avem şansa să jucăm cu spectatori care să ne privească. Mi-am propus să joc puţin mai agresiv, să dau drumul braţelor şi să lovesc mingea, pentru că poate fi emoţionant să începi un Grand Slam şi nu e uşor. Am reuşit să-mi ating obiectivul de a juca puţin mai agresiv“, a declarat Simona Halep.

Victorie fără emoții în primul tur la Australian Open

Simona Halep a obținut luni, 8 februarie, o victorie categorică în primul tur al Australian Open. Simona Halep a învins-o pe Lizette Cabrera, scor 6-2, 6-1.

Simona Halep s-a desprins repede în primul set impunându-și jocul și ducând scorul la 4-0. Serviciul a funcționat aproape perfect, loviturile sale prinzând tușele la limită. Fostul lider mondial a încercat de toate în prima parte, chiar și scurtele, iar reușita a fost de cele mai multe ori de partea sa. După 26 de minute, Halep câștiga clar, 6-2 primul set.

În setul al doilea, Lizzette Cabrera a făcut mai puține greșeli, însă fără constanță nu a reușit să ia decât un game. Simona Halep a fost mereu în control și a rezolvat fiecare problemă ivită.

Cu această victorie, Simona bifează a șaptea ediție de Australian Open în care trece de primul tur. Miercuri, ea se va duela pentru un loc în turul al treilea cu Ajla Tomljanovic, 72 WTA, de data aceasta e o jucătoare pe care o cunoaște și pe care a învins-o în toate cele trei întâlniri de până acum.

Bugetul.ro
Cutremur provocat de CEC Bank pe piața din România. Banca de stat numărul 1 din țară a decis să intre pe un teritoriu neexplorat, dar foarte dificil
redactia.ro
Doliu în politica românească. A murit un membru important USR. S-a și filmat înainte să se arunce de la etaj
Bugetul.ro
Adio, 0,50 lei din garanția SGR! Românii care colectează sticle și PET-uri vor avea parte de schimbări importante în viitorul nu foarte îndepărtat
a1.ro
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de noua ei iubită | VIDEO
Playtech.ro
Moneda din ’75 care se vinde acum cu peste 33.000 de lei. Detaliul care o face atât de scumpă
observatornews.ro
Adeverinţele medicale, falsificate de elevi cu ajutorul AI, pentru a scăpa de ore
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Cartea electronică de identitate. Joi, 24 aprilie, o zi importantă
realitatea.net
Se anunță scumpiri în lanț. Expiră plafonările pe care Guvernul nu se știe dacă le va mai prelungi
SportpeSurse
VIDEO | Creatura letală, de dimensiuni uriașe, a ieșit la lumină și a ajuns în mijlocul oamenilor
Playtech.ro
Alocaţii mai mari pentru copii. Câţi bani primesc părinţii pentru cei mici, după noua indexare
Dailybusiness.ro
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
RomaniaTV
Românii nu vor mai plăti cash sau cu cardul. Noua metodă de plată care va deveni obligatorie
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Eliza Natanticu, sfâșiată de durere, după moartea lui nea Gioni din Las Fierbinți. Era TATĂL ei, dar puțină lume știa. O părăsise când era mică
redactia.ro
Care au fost, de fapt, ultimele cuvinte ale Papei înainte de a muri. Gestul emoționant pe care l-a făcut cu puțin timp înainte să intre în comă
ego.ro
Anca Alexandrescu, de nerecunoscut! În aceste imagini, îți e greu să-ți dai seama că ea este FOTO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
23 aprilie 2025
23 aprilie 2025