Prima pagină » Local » S-a scos la concurs postul de director medical de la Maternitatea „Elena Doamna”. Ce criterii trebuie să îndeplinească persoanele care doresc să candideze pentru acest post
S-a scos la concurs postul de director medical de la Maternitatea „Elena Doamna”. Ce criterii trebuie să îndeplinească persoanele care doresc să candideze pentru acest post

S-a scos la concurs postul de director medical de la Maternitatea „Elena Doamna”. Ce criterii trebuie să îndeplinească persoanele care doresc să candideze pentru acest post

07 iul. 2022, 09:28, 2 ,
în Local

Postul de director medical de la Maternitatea „Elena Doamna” a fost scos la concurs. Cei interesați să ocupe această funcție pot depune dosarele de concurs până pe 26 iulie, ora 12.00.

Se pot înscrie absolvenți ai învăţământului universitar de lungă durată, cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul medicină, sunt confirmate cel puţin ca medic specialist şi au o vechime de minim cinci ani în specialitatea respectivă.

Proiectul de specialitate pentru ocuparea postului de director medical trebuie să aibă maximum 8-10 pagini şi să conţină descrierea situaţiei actuale a unităţii medicale, analiza SWOT, identificarea problemelor critice, selecţionarea unei probleme prioritare şi dezvoltarea planului de management pentru problema identificată.

Proba scrisă va avea loc pe 4 august, urmând ca pe 10 august candidații să susțină proiectul de management.

Interviul de selecţie va fi pe 16 august. Rezultatele finale vor fi afişate a doua zi, la ora 14.00.

Bugetul.ro
Prigoana ANAF bagă spaima în proprietarii de mașini din România. Controalele autorității s-au întețit, iar inspectorii sunt neiertători cu cei care încalcă legea
redactia.ro
Zodiile cu noroc scris în stele în iulie 2025. Totul se schimbă în favoarea lor
Bugetul.ro
Plecarea lui Dorinel Umbrărescu s-a produs în mod oficial. Drumarul din județul Bacău și-a luat la revedere de la oamenii din zona Buzăului
a1.ro
Claudiu Gherguț și-a sărbătorit ziua de naștere în timpul stagiului la Retroscena. Cum l-a surprins chef Richard Abou Zaki
Playtech.ro
Ce trebuie să faci săptămânal cu roșiile din grădină ca să nu se oprească din crescut. Așa obții o producție bogată până toamna
observatornews.ro
Vremea 30 iunie - 28 iulie 2025. Nou val de căldură la începutul lunii lui Cuptor; unde va fi cel mai cald
Playsport.ro
Nicușor Dan, ANUNȚ în miez de noapte de la Bruxelles: tăieri, austeritate. „Unii vor fi mai afectați”
Evz.ro
Schimnbare profundă pentru români. Cum vor fi afectați la buzunare
realitatea.net
Guvernul Bolojan. Accize majorate cu 10%, facturi mai mari la electricitate și gaze. Cu cât s-ar putea scumpi carburanții, țigările și alcoolul
SportpeSurse
Mihai Leu a fost operat și a intrat în comă profundă! Ioan Andone: ”A suferit o hemoragie”. EXCLUSIV
Playtech.ro
Cât costă vinieta pentru Bulgaria pentru 7 zile sau o lună. Prețurile actualizate în 2025
Dailybusiness.ro
„Toleranță zero față de fraudele concediilor medicale”! Medicii sunt controlați la sânge. Ministerul Sănătății trimite corpul de control în cabinete și spitale
RomaniaTV
PRIMELE declarații ale Elenei Udrea, după decizia judecătorilor. A început să plângă în fața magistraților: Munca a fost grea, am spălat toalete
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Daniela Gyorfi a aflat de la un preot cu har că o să fie mamă. Ea nu putea să aibă copii: Mi-a spus că o să am o fată și să-i pui numele Maria
redactia.ro
Povestea de dragoste dintre ministrul Finanțelor și o îndrăgită cântăreață de muzică populară. Ce diferență de vârstă există între eiv
ego.ro
I-a spus aceste cuvinte surorii ei mai mari, iar după câteva ore, s-a sinucis, din cauza examenului de evaluare
Comentarii
  • Criteriile sunt pt cineva anume,
    Se vede de la Gara

  • Se trag tare sforile. Este interesant ca pe ultima suta de metri s-au scos la concurs 2 posturi de șefi de secție, neocupate de mai bine de câțiva ani. Acum cel de director medical. Nici managerul nu sta bine pe postul lui. Se anunță o mini-tornada.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`