S-a luptat cu o boală nemiloasă pe care a învins-o! Asta i-a dat curaj să-și schimbe viața la 180 de grade: „Am încetat să las lucrurile să mi se întâmple”

Viaţa continuă după diagnostic şi tratament oncologic, iar R., o ieşeancă în vârstă de 35 de ani, este cel mai bun exemplu. Tânăra avea 26 de ani când a fost diagnosticată cu Limfom Hodgkin de stadiul II. A reuşit să învingă boala, iar asta i-a dat curaj să-și schimbe viața la 180 de grade și să renunțe la lucrurile care nu o făceau pe deplin fericită

Asemenea lui R., mai sunt mulți supraviețuitori care cu ajutorul echipei multidisciplinare din cadrul Institutului Regional de Oncologie Iași au reușit să învingă boala cu care au fost diagnosticaţi şi să se bucure de viață în continuare. Psh. dr. Roxana Postolică, psihoterapeut în cadrul Institutului Regional de Oncologie Iași, a subliniat că, deşi încă există pacienți care poate nu știu că este un psiholog în spital, dacă simt nevoia de suport psihologic, este foarte important să vorbească cu medicul curant, iar acesta îi va îndruma în acest sens.

Stirile PROTV

Situație fără precedent în România. Meteorologii au emis Cod roșu de căldură excesivă. Cât de cald va fi în zilele următoare

RomaniaTV

Irina Columbeanu, criticată dur pe internet. Cum s-a filmat fiica lui Irinel într-o cameră de hotel din Milano. ”S-a dus inocența! Pe urmele mamei, din păcate”

Psh. dr. Roxana Postolică: „Reacţia la aflarea diagnosticului a fost una de îngheţ”

În anul 2014, R., o tânără plină de viață, de doar 26 de ani, a fost diagnosticată cu Limfom Hodgkin de stadiul II. Pacienta le-a mărturisit reporterilor BZI stările prin care a trecut odată cu aflarea diagnosticului.

02:00, 09 Jul 2024

FOTOViața acestei tinere farmaciste depinde doar de 90 de mii de euro! Ramona Alexandra Gafiuc are nevoie de sprijin financiar pentru transplantul de celule stem

02:00, 08 Jul 2024

FOTOAcest pompier din cadrul ISU Iași este salvator și în timpul liber! Sandu Plăcintă va alerga 62 de kilometri pentru a ajuta o tânără de 18 ani, diagnosticată cu cancer de colon – FOTO

 „Am primit vestea că sunt bolnavă, apoi a urmat o stare de amorţeală care a durat cam tot tratamentul, nu simţeam nimic. Singurele momente în care simțeam ceva era atunci când veneam la tratament și simțea anxietate. Când m-am îmbolnăvit eram la master, dar nu am mai mers, deoarece odată cu diagnosticul mi s-a părut că nu mai are rost să continui, că fac masterul doar pentru că îl face toată lumea.

Tot focusul meu era pe sănătate. Am făcut o biopsie, s-a stabilit exact stadiul, iar cunoscuții mi-au recomandat un doctor de la IRO Iași, am vrut să fiu neapărat la el. Am avut puține emoții până când m-a preluat ca pacient, iar după aceasta m-am liniștit. Mi-a dat un vibe bun încă de la prima întâlnire. Au urmat 24 ședințe de chimioterapie, iar apoi radioterapie. Când urmam tratamentul, la IRO era o altă doamnă psiholog, a încercat să vorbească cu mine, dar nu voiam să vorbesc cu nimeni, nici măcar cu alți pacienți nu vorbeam. După ce am terminat tratamentul am început să simt toate emoțiile”, a povestit R.

Psh. dr. Roxana Postolică, psiholog principal clinician, psihoterapeut în cadrul Institutului Regional de Oncologie Iași, a explicat de ce R. a reacţionat astfel la aflarea veştii că este bolnavă. Această stare a ajutat-o pe pacientă să se focuseze pe tratament și să nu fie copleșită de emoții.

„Este vorba de o amorţeală emoţională. Reacţia la aflarea diagnosticului a fost una de îngheţ. În acest caz se merge pe pilot automat, nu se mai trece prin filtrul afectivităţii mai nimic. Pacienta a blocat partea emoţională. Doar unii pacienţi reacţionează aşa. Sunt anumite situaţii în care creierul, dacă procesează şi vede că componenta emoţională va fi foarte puternică şi nu ar putea să urmeze tratamentul, îngheaţă componenta emoţională şi îți spune să acţionezi, să faci analize, să urmezi tratamentul.

Sunt şi pacienţi care nu au neapărat acest mecanism, sunt la mijloc, adică însoţesc şi emoţiile, şi faptul că trebuie să acţioneze, dar sunt şi pacienţi copleșiți de emoţii, iar atunci aveam de-a face cu abandonul. Și emoțiile trebuie ventilate, pentru că e normal ca un eveniment de genul acesta să fie însoțit de emoții. E ca atunci când îți moare cineva, ești pe pilot automat, te ocupi de toate cele necesare, iar abia mai apoi îți trăiești doliul, pentru că creierul prioritizează ca tu să supraviețuiești cât mai bine.

Pentru persoanele la care predomină partea emoțională, normal că s-ar putea ca lucrurile să nu stea bine și să fie chiar copleșite. Contează și structura de personalitate. R. până a fi diagnosticată era un om iubitor de viață, cu curaj, încât a avut resurse”, a declarat psh. dr. Roxana Postolică.

Suportul familial este foarte important pentru pacienţii oncologici

Pe durata tratamentului, R. s-a bucurat de susținerea familiei, fapt extrem de important în cazul pacienţilor oncologici. Tânăra nu a simțit nevoia de suport psihologic în timpul tratamentului, această necesitate a apărut abia în perioada de monitorizare.

„Studiile arată că suportul familial este una din componentele esențiale în adaptarea la boală și la tratament. Sunt situații în care suportul psihologic este în plan secundar. Unii pacienți nu au nevoie de suport psihologic, fiindcă există familia, pacientul este informat că oricând, dacă se află într-o situație mai dificilă și simte nevoie să vorbească cu cineva, poate beneficia de suport psihologic. Suportul psihologic este acordat în funcție de nevoia pacientului.

Spre exemplu, la R. a fost inițial o tentativă de suport psihologic, dar ea nu a simțit nevoia asta. Fiecare are propriile mecanisme de adaptare, iar poate că un om nu vrea neapărat să povestească despre asta, povestește cu cei de acasă. Lipsa de suport familial contribuie în sens negativ la buna desfășurare a tratamentului”, a precizat psh. dr. Roxana Postolică.

Psh. dr. Roxana Postolică a subliniat că există cazuri în care familia are nevoie de suport psihologic mai mult decât are pacientul diagnosticat.

„Uneori suportul psihologic este important la membrii familiei, pentru că pacientul este adaptat la tot ce trebuie să facă, dar se poate confrunta cu o hiperprotecție din partea familiei, iar atunci pacientul se simte copleșit de grija asta. Familia îl ţine uneori prea mult în statutul de bolnav, iar acest lucru este stresant pentru pacient.

În psiho-onclogie nu vorbim de rău şi bine, ci de normalizare, deoarece este normal să te simţi trist, să te simţi îngrijorat, să te simți furios, este normal să-ți fie teamă uneori, dar este problematic să te simți depresiv, este problematic să te simți anxios. Practic, în psiho-onclogie există un continuu al emoțiilor, de la emoții normale până la emoții de intensitate clinică, când nu există emoții e o problemă, s-ar putea ca omul acela să nu înțeleagă ce i se întâmplă. R. nu a negat problema, a fost preocupată să vină la analize și la tratament.

A început să ventileze emoțiile abia după tratament. În acest context, pacientul se întreabă: «Bun, am trecut de toate, de ce mă apucă acum anxietatea, de ce mă apucă acum depresia». Emoțiile sunt destul de intense și discordante, deoarece omul își imaginează că aceste stări trebuie să le simtă în timpul tratamentului, nu când rezultatele sunt bune”, a explicat psihoterapeutul din cadrul Institutului Regional de Oncologie Iași.

Boala prin care a trecut i-a dat curaj să-și schimbe viața la 180 de grade

După ce a învins boala, R. a făcut câteva schimbări radicale în viața sa. Tânăra a mărturisit că a început să prețuiască altfel timpul, nu a mai lăsat lucrurile să i se întâmple, ci a început să acționeze. R. și-a întemeiat o familie, are doi copii, iar acum este pe deplin fericită.

„Când am început să simt toate lucrurile acestea, am început ședințele de terapie, am mers vreo 6 luni. Apoi, mi-am schimbat lucrurile din viață care nu mai erau mulțumitoare, am divorțat, am locuit o perioadă în București, apoi m-am întors în Iași și l-am cunoscut pe soțul meu de acum, cu care am doi copii.

M-am schimbat foarte mult, am încetat să las lucrurile să mi se întâmple, le-am făcut eu să se întâmple. Când a apărut primul copil au început să apară iar stările de anxietate. Am avut o perioadă în care mergeam prea des la controale, chiar și medicul mi-a zis asta. De asta, m-a trimis la psiholog. Este foarte importantă partea asta psihică”, a mărturisit pacienta.

După ce se confruntă şi reuşesc să învingă o boală oncologică, mulţi pacienţi îşi restabilesc valorile. O astfel de boală îi face să aprecieze altfel timpul şi să se bucure de clipa prezentă.

„Etapele acestea prin care a trecut se numesc dezvoltare post-traumatică, uneori trauma ne face să ne schimbăm modul de a gândi și să ne construim un fel de filtru de citire a realității. Multe persoane își schimbă job-ul, au curajul să renunțe la lucrurile cu care s-au chinuit toată viața, alții își fac ordine în ceea ce privește familia și prietenii. Îți construiești alte valori, prețuiești altfel timpul.

Dacă, înainte de boală, pacienții se gândesc că vor avea timp, după își spun că acum este momentul să acționeze. Boala te face să iubești și să apreciezi prezentul, pentru că asta este certitudinea, dar, în cazul R., prezența copiilor a obligat-o să privească către viitor, iar această dorință se asociază cu teama de recidivă a bolii. Teama de boală este înlocuită cu teama de recidivă. Această teamă este într-un fel funcțională, deoarece îl face pe pacient să vină la monitorizări. Dacă teama este foarte mare, te poate bloca, sunt unii pacienți care spun: «Nu-mi fac familie, că nu știu cât mai am de trăit»”, a explicat psh. dr. Roxana Postolică.

Deşi a reuşit să învingă o boală nemiloasă care i-a dat curaj să-și schimbe viața la 180 de grade, R. simte încă nevoia de suport psihologic, pe care îl primeşte în cadrul cabinetului de psihologie de la IRO Iaşi.