A fost lansată platforma Creatives Unite, destinată persoanelor ce își desfășoară activitatea în sectoarele culturale și creative. Aceasta are ca scop conectarea și împărtășirea informațiilor și răspunsurilor legate de COVID între sectoarele culturale și creative. Noua platformă oferă un spațiu comun tuturor celor care caută informații despre inițiativele din sectorul cultural și creativ care răspund la criza coronavirusului. Aceasta oferă acces într-un singur spațiu la resursele existente și la rețele și organizații relevante. De asemenea, oferă un spațiu pentru co-crearea și încărcarea contribuțiilor pentru găsirea unor soluții împreună.
„Coronavirusul are un impact economic devastator asupra sectoarelor culturale și creative. Această platformă online va oferi un forum pentru sectoarele culturale și creative de a împărtăși idei și inițiative și co-crea soluții datorită creativității lor ca răspuns la criză”, au precizat reprezentanții Creatives Unite.
Ideile sunt aduse în același loc
Platforma își propune să ofere un punct comun de acces privind informațiile despre inițiativele culturale și creative ca răspuns la criză, direcționând către site-urile web relevante ale rețelelor, organizațiilor și inițiativelor respective. Platforma a fost lansată cu sprijinul Comisiei Europene. Aceasta este parte din Creative FLIP – un proiect-pilot al Parlamentului European în colaborare cu Rețeaua Europeană de Hub-uri și mai mulți parteneri.