O tânără de 19 ani s-a îndrăgostit până peste cap de un bărbat cu 20 de ani mai în vârstă, iar relația lor părea să meargă perfect până când fata a rămas însărcinată. Când a aflat marea veste, bărbatul a părăsit-o în loc să-i fie alături
Fără sprijinul omului iubit și al familiei, tânăra voia să dea copilul spre adopție. A ajuns însă la Capela „Nașterea Maicii Domnului și Sfânta Mare Muceniță Marina” de la Maternitatea „Elena Doamna” Iași și a purtat o discuție cu preotul misionar de caritate Florin Gherasă, care a încercat să-i insufle sentimentul matern. Tânăra se gândește acum să păstreze copilul.
A fost părăsită de iubit imediat ce a rămas însărcinată! Pusă într-o asemenea situație, se gândea să dea copilul spre adopție
Florin Gherasă este preot în cadrul capelei de la Maternitatea „Elena Doamna” Iași de 7 ani. În acest timp a discutat cu zeci de femei însărcinate care s-au văzut puse în fața situației cruciale de a decide să renunțe la copilul lor încă nenăscut. Zilele trecute, preotul a purtat o discuție cu o tânără de 19 ani care se află într-un mare impas. A fost părăsită de iubit imediat ce a rămas însărcinată, iar acum nu se poate hotărî dacă să păstreze copilul sau să-l dea spre adopție.
„Chiar dimineață a venit o tânără, are 30 de săptămâni de sarcină și ar vrea să dea copilul spre adopție. Ea are 19 ani, a rămas însărcinată cu un bărbat de 39 de ani, a fost un fel de «loverboy», varianta rurală. După ce a lăsat-o însărcinată nu i-a mai păsat de ea, deși până atunci părea că era cel mai îndrăgostit. Acum, sărăcuța nu știe ce să facă, nu are niciun fel de sprijin din partea lui.
Părinții sunt un pic supărați că nu le-a ascultat sfaturile și s-a dus după un bărbat care are dublul vârstei ei. El este necăsătorit, a avut vreo două-trei concubine care l-au părăsit. Tânăra avea gândul să abandoneze copilul, dar din discuții am reușit cumva să-i insuflu sentimentul de mamă și să găsească soluții pentru a păstra copilul. Nu e chiar foarte hotărâtă, dar am reușit să mai echilibrăm balanța”, a declarat pr. Florin Gherasă.
Pr. Florin Gherasă: „Scopul meu este de a le arăta că există soluții”
Preotul Florin Gherasă încearcă să le arate femeilor însărcinate care trec pragul Capelei „Nașterea Maicii Domnului și Sfânta Mare Muceniță Marina” de la Maternitatea „Elena Doamna” Iași că, oricât de sumbră ar părea situația lor la prima vedere, există mereu soluții, astfel încât să nu se ajungă la avort.
„Scopul meu nu este neapărat să le conving să renunțe la avort, ci scopul meu este de a le arăta că există soluții. O sarcină este o criză, indiferent dacă se întâmplă într-o familie așezată, între doi oameni căsătoriți, între concubini sau prieteni. Criza este la mamă, nicidecum la tată. Chiar vorbeam cu un bărbat și spunea că soția sa urmează să nască, dar el nu simte că va fi tată, că nu înțelege prin ce trece soția.
Bărbații nu sunt educați în a înțelege ce se întâmplă cu soția în timpul sarcinii, abia după ce țin în brațe copilul se creează acea conexiune, conștientizează că este sânge din sângele lor, abia atunci apar sentimentele paterne și sentimentele de compasiune față de soție. Există însă și mame la care sentimentul matern apare mai târziu. Eu le îndemn mereu să aibă răbdare, căci aceste sentimente vor veni pe parcurs. Noi le oferim un suport, o alternativă. De multe ori, mamele caută pe cineva care să le asculte, pe cineva care să le înțeleagă, pe cineva care să nu le judece. Noi, societatea, judecăm mamele:
«Acum ai rămas însărcinată! Nu e momentul, nu ai siguranța locului de muncă, ce îți trebuie ție un copil!?». Eu nu vreau să le conving să păstreze copilul, ci vreau să le fiu alături. Aici, noi le întâlnim în fazele incipiente ale sarcinii. Avortul se face până în 12 săptămâni, ele află că sunt însărcinate la 3-4 săptămâni, iar în această perioadă sunt într-o incertitudine. Sunt cam 8 săptămâni în care pot să-și schimbe decizia. De aceea, noi încercăm să la facem să înțeleagă că sarcina este parte din viața lor și să accepte lucru acesta. Nu le forțăm, nu le judecăm”, a mărturisit preotul.
Datorită implicării preotului Florin Gherasă și a Departamentului Pro Vita, 48 de copii au fost salvați
Datorită colaborării dintre Maternitatea „Elena Doamna” Iași și Departamentul Pro Vita, 48 de femei au renunțat la a mai face întrerupere de sarcină. Acestea au beneficiat nu doar de sprijin moral, ci și de ajutor financiar. Departamentul Pro Vita le-a oferit lunar sprijin financiar până când copiii au împlinit 2 ani.
„Noi, aici, la spital, împreună cu Departamentul Pro Vita, din cadrul Mitropoliei, avem singurul birou din țară de consiliere pentru mame. În această colaborare s-a reușit cu ajutorul lui Dumnezeu, ca 48 de copii să fie salvați. Nu doar că am convins mama să nu renunțe la copil, ci, pe o perioadă de cel puțin 2 ani din momentul în care mama vine și spune că dorește să nu mai facă avort, i se acordă sprijin financiar. Cei din Departamentul Pro Vita acordă un sprijin financiar lunar pe durata sarcinii și până când copilul împlinește 2 ani.
Femeile mai primesc și mese calde, jucării, lapte praf, trusouri și produse de igienă personală. Noi dăm anual circa 400 de trusouri, niciodată nicio mamă nu le-a refuzat și vin și mame cu situație materială bună. Se bucură. Chiar mi s-a spus: «Părinte, acesta este primul dar al copilului meu». Mulți au păstrat costumașele primite în spital. Pe 30 noiembrie și 1 decembrie, noi dăm costumașe tradiționale copiilor născuți în spital, iar unii părinți le-au înrămat, să le rămână amintire toată viața. Nu e neapărat importantă partea financiară, ci sprijinul. Mamele își dau seama că nu sunt singure, ci au pe cineva pe care să se bazeze.
Pe lângă acest ajutor financiar, noi le mai oferim hăinuțe și alte lucruri, nu neapărat doar pentru bebeluș, ci și pentru copiii pe care mama îi mai are acasă. Noi încercăm să le oferim un sprijin complet, iar în 99 la sută dintre cazuri, la următoarea sarcină n-au mai cerut ajutorul. Și-au dat seama că, ajutându-le într-un impas, au găsit resurse interioare și în cadrul familiei, de a duce sarcina și să mai aibă și alți copii. Chiar mai frumos decât atât, acele mame au devenit un fel de ambasadoare în comunitate și le-au îndemnat și pe alte femei să nu facă avort”, a adăugat pr. Florin Gherasă.
inca un donator potntial
Mare prost si Florin Gherasă. Auzi la el ” loverboy în varianta rurala”