Prima pagină » Coronavirus » S-a descoperit o nouă tulpină de coronavirus. Cât de periculoasă este pentru om
S-a descoperit o nouă tulpină de coronavirus. Cât de periculoasă este pentru om

S-a descoperit o nouă tulpină de coronavirus. Cât de periculoasă este pentru om

16 oct. 2020, 14:47,
în Coronavirus

O nouă tulpină de coronavirus a fost descoperită, iar specialiștii sunt îngrijorați deoarece și aceasta s-ar putea transmite la om. În cazul de față, este vorba despre coronavirusul porcilor, care a pornit tot de la lilieci. În momentul de față, acest virus a început să apară în fermele din SUA.

Precum COVID-19, care a creat pandemia care afectează întreaga planetă, coronavirusul porcilor a pornit tot din China. Acesta a primit denumirea SADS-CoV și are ca simptome vărsăturile. În cazul porcinelor, infectarea cu acest virus duce la deces, relatează Daily Star.

Există un rism mare de infectare pentru porcine. Iar în cazul în care ar izbucni un focar, efectele asupra pieții cărnii de porc ar fi devastatoare.

O nouă tulpină de coronavirus

Statele Unite ale Americii sunt afectate direct, deoarece continentul american a fost al treilea producător de carne de porc la nivel mondial, în 2019. O criză pe piața alimentelor a fost înregistrată în 2012, când a apărut gripa porcină.

Mai mult, cercetătorii din Carolina de Nord au demonstrat că SADS-CoV se poate transmite la om. Totodată, coronavirusul porcilor se poate multiplica în căile respiratorii umane, în ficatul și celulele din intestine.

Această nouă tulpină de coronavirus, SADS-CoV, până acum s-a răspândit doar la porci și este un „alfacoronavirus”. Însă SARS-CoV-2 este un „betacoronavirus”, mai arată sursa citată.

Coronavirusul porcilor este transmisibil la om

Posibilitatea ca noua tulpină de coronavirus să treacă la om a fost verificată în cadrul unui studiu coordonat de profesorul Ralph Baric de la Universitatea din Carolina de Nord.

Mulți cercetători se concentrează pe potențialul emergent al betacoronavirusurilor precum SARS și MERS. De fapt, alfacoronavirusurile se pot dovedi la fel de importante. Acestea pot ridica probleme mai mari pentru sănătatea umană, având în vedere potențialul lor de a sari rapid între specii”, a spus profesorul Baric.

În cadrul studiului au fost infectate mai multe celule sintetice cu coronavirusul porcilor și apoi au fost urmărite reacțiile. Cercetătorii au descoperit că o gamă largă de celule de mamifere pot fi infectate cu SADS-CoV. Este vorba despre inclusiv celule pulmonare și intestinale umane.

O nouă tulpină de coronavirus. Spre deosebire de SARS-CoV-2, coronavirusul porcilor este capabil să se multiplice mai rapid în celulele intestinale, mai degrabă decât în plămâni.

SADS-CoV este derivat din coronavirusurile de lilieci numite HKU2, care este un grup eterogen de viruși cu o distribuție la nivel mondial. Este imposibil de prezis dacă acest virus, sau o tulpină de lilieci HKU2 strâns legată, ar putea să apară și să infecteze populațiile umane”, a declarat Caitlin Edwards, expertul în sănătate publică de la Universitatea din Carolina de Nord.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
26 noiembrie 2024
26 noiembrie 2024