Prima pagină » Actualitate » S-a bătut recordul de prezentări în UPU ale pacienților care pretind că au coronavirus! În numai 24 de ore, 70 de ieșeni au cerut să fie testați la Spitalul „Sf. Spiridon”, din Iași!
S-a bătut recordul de prezentări în UPU ale pacienților care pretind că au coronavirus! În numai 24 de ore, 70 de ieșeni au cerut să fie testați la Spitalul

S-a bătut recordul de prezentări în UPU ale pacienților care pretind că au coronavirus! În numai 24 de ore, 70 de ieșeni au cerut să fie testați la Spitalul „Sf. Spiridon”, din Iași!

05 aug. 2020, 05:00,
Bianca Ciubotariu în Actualitate

S-a bătut recordul de prezentări în UPU ale pacienților care pretind că au coronavirus! În numai 24 de ore, la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași s-au prezentat 70 de ieșeni care au cerut să fie testați. Dintre aceștia, așa cum spune dr. Ovidiu Popa, doar 30 aveau simptome specifice infecției cu coronavirus sau erau contacți direcți ai pacienților deja diagnosticați. Restul, erau „bolnavi închipuiți”

S-a bătut recordul de prezentări în UPU ale pacienților care pretind că au coronavirus

Zeci de ieșeni au cerut să fie testați la Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, pretinzând că sunt suspecți de coronavirus. Cu sau fără simptome, contacți direcți ai altor persoane deja diagnosticate cu COVID-19, în ziua de luni, medicii de la UPU s-au confruntat cu o situație fără precendent. Medicii trag un semnal de alarmă și recomandă ieșenilor care au simptome de COVID-19 sau celor care au intrat în contact direct cu un pacient pozitiv la infecția cu coronavirus să contacteze mai întâi medicul de familie sau DSP-ul.

Din cei 70 de pacienți care s-au prezentat la UPU în 24 de ore, doar 30 aveau motive medicale. Restul, au fost trimiși acasă. Dr. Ovidiu Popa spune că prezentarea în UPU fără motive întemeiate poate reprezenta un risc major de infectare cu coronavirus.

Doar 30 din 70 de ieșeni aveau simptome specifice COVID-19 sau erau contacți direcți ai pacienților depistați cu coronavirus

În prima zi a săptămânii, la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași s-au prezentat 70 de ieșeni care pretindeau că sunt suspecți de COVID-19. Luni, așa cum spun medicii de la UPU, s-a bătut recordul ca număr de prezentări ale pacienților cu simptome de coronavirus și pacienți contacți direcți ai celor deja confirmați.

„În ziua de luni s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului «Sf. Spiridon» din Iași aproximativ 70 de pacienți care au declarat că sunt suspecți de coronavirus sau contacți ai pacienților deja diagnosticați pozitiv la infecția cu noul tip de virus. O parte dintre aceștia au venit prin mijloace proprii, iar alții au ales să sune la 112 după ce au început să aibă simptome specifice infecției cu coronavirus: tuse, febră, dificultăți de respirație. Din numărul total de prezentări, doar 30 ar fi avut motive reale de a se prezenta la UPU”, spune dr. Ovidiu Popa, de la UPU SMURD Iași.

Mulți ieșeni au solicitat ambulanța spunând medicilor că au simptome de COVID-19 și au fost depistați cu gripă și viroză respiratorie

Medicii de la UPU de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași  spun că a crescut adresabilitatea pacienților suspecți de COVID-19 către unitatea medicală. Dacă în urmă cu aproximativ două săptămâni cadrele medicale erau solicitate în 24 de ore de către aproximativ 10 pacienți suspecți, iată că acum se vorbește de zeci de ieșeni îngrijorați că ar putea fi infectați cu coronavirus.

„A crescut adresabilitatea pacienților cu simptome specifice infecției cu coronavirus. Când ajung în UPU, medicii le fac examenul CT și testul PCR. Totodată, trebuie menționat faptul că au fost mulți care s-au prezentat cu simptome de COVID-19, iar în urma investigațiilor medicale specifice a reieșit că aveau gripă sau viroză respiratorie. Pacienții care primesc rezultatul testului PCR pozitiv sunt direcționați către Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, iar celor cu testul negativ, diagnosticați cu alte afecțiuni, li se prescrie un tratament și se pot întoarce la domiciliu”, adaugă dr. Ovidiu Popa.

Pacienții suspecți de COVID-19 care sunt testați PCR în UPU de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași așteaptă rezultatele testelor în corturile special amenajate

Pacienții suspecți de infecția cu coronavirus sau cei care sunt contacți direcți ai persoanelor depisatate pozitiv sunt testați în UPU. În așteptarea rezultatelor, aceștia stau în corturile special amplasate în incinta spitalului. Cei mai în vârstă pot pleca acasă și sunt contactați ulterior de către medic.

„Pacienții suspecți și cei considerați contacți așteaptă rezultatele testelor în corturile special amenajate în acest scop, în incinta spitalului. În afară de cei aproximativ 70 de pacienți suspecți de COVID-19 și contacți direcți s-au prezentat la UPU alte aproape 200 de cazuri non-covid. Este vorba despre pacienți cu plăgi, victime ale unor agresiuni fizice, pacienți cu boli cardiovasculare, cu tahicardie și pacienți cărora li s-a agravat starea de sănătate din cauza afecțiunilor cu care au fost diagnosticați”, spune dr. Ovidiu Popa.

Dr. Ovidiu Popa: „Recomandăm ieșenilor să se prezinte la spital doar după ce au discutat în prealabil cu medicul de familie sau DSP-ul”

Medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași trag un semnal de alarmă și recomandă ieșenilor ca, înainte de a suna la 112 sau a se prezenta la UPU cu simptome specifice COVID-19, să contacteze medicul de familie. Medicul de familie și reprezentanții Direcției de Sănătate Publică din Iași sunt cei mai în măsură să sfătuiască pacientul dacă este sau nu cazul de a se prezenta la spital.

„Reamintesc că din cei 70 de pacienți care s-au prezentat la UPU cu simptome de COVID-19, suspecți sau contacți, doar 30 aveau motive medicale solide de a se prezenta la spital. Ceilalți ar fi putut contacta medicul de familie sau DSP-ul pentru a primi recomandări. Venirea în UPU fără simptome specifice poate reprezenta un risc mare de infectare cu COVID-19. De aceea, recomandăm ieșenilor să se prezinte la spital doar după ce au discutat în prealabil cu medicul de familie sau DSP-ul”, mai spune dr. Ovidiu Popa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 decembrie 2024
25 decembrie 2024