Prima pagină » Razboi în Ucraina » Rusia vrea să prezinte luptele din Ucraina ca pe un „război sfânt”
Rusia vrea să prezinte luptele din Ucraina ca pe un „război sfânt”

Rusia vrea să prezinte luptele din Ucraina ca pe un „război sfânt”

06 ian. 2023, 21:40,
în Razboi în Ucraina

Puterea rusă depune eforturi, de câteva săptămâni, să dea o dimensiune religioasă şi sacră ofensivei ruse în Ucraina – de la „operaţiune militară specială” la „război sfânt”, iar fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, numărul doi în puternicul Consiliu de Securitate rus afirma, la începutul lui noiembrie, că „obiectivul sacru” al ofensivei este să-l „oprească pe stăpânul Iadului”, o retorică ce creează disensiuni până în sânul Bisericii Ortodoxe,. relatează AFP.

„Noi luptăm împotriva celor care ne detestă, care ne interzic limba, valorile şi chiar credinţa”, declara Dmitri Medvedev.

Inamicii Rusiei sunt „naziştii” ucraineni şi „câinii” din Occident, denunţa fostul şef de stat, un apropiat al lui Vladimir Putin.

”Justeţea morală” este de partea Moscovei

Un semn al importanţei pe care Kremlinul o acordă dimensiunii spiritale pe care încearcă să o insufle intervenţei sale militare este faptul că Vladimir Putin a declarat, în urările pe care le-a făcut de Anul Nou, că „justeţea morală” este de partea Moscovei.

Aceasă revendicare ilustrează voinţa autorităţilor de a aplana îndoielile unei părţi a populaţiei, îndepărtată de intrarea trupelor ruse într-o ţară în care majoritatea credincioşilor sunt, la fel ca în Rusia, creştini ortodocşi.

În timp ce Moscova suferea mai multe înfrângeri militare, retorica religioasă a luat o amploare tot mai mare, începând din toamnă, iar oficiali de rang înalt şi presa de stat prezintă intervenţia militară rusă în Ucraina ca pe un „război sfânt” împotriva Occidentului, prezentat ca decadent.

În afară de discursuri, întrepătrunderea domeniilor religios şi militar se manifestă prin trimiterea a zeci de preoţi pe front, pentru a susţine militarii.

Preotul nu are nicio îndoială asupra legitimităţii acestui asalt împotriva Ucrainei

Preotul militar Sviatoslav Ciurkanov declară că aceste misiuni au ca obiectiv să împiedice militarii „să-şi piardă sufletul (…), chiar dacă situaţia îi împinge la asta”.

Un preot trebuie să „înrădăcineze în sufletul militarilor că nu trebuie să tortureze prizonierii (…). Nu trebuie să jefuiască, nu trebuie să le facă rău civililor”, continuă el.

Preotul nu are nicio îndoială asupra legitimităţii acestui asalt împotriva Ucrainei, care constă, în opinia sa, în apărarea „valorilor tradiţionale” ale căror protectori se prezintă Kremlinul şi Biserica Ortodoxă Rusă.

Un semn al importanţei acestor preoţi în război este faptul că Vladimir Putin l-a decorat, în noiembrie, cu titlul de „Erou al Federaţiei ruse” – cea mai înaltă distrincţie din ţară – pe un preot ortodox ucis în zona de luptă, Mihail Vasiliev.

Puternicul şef al Bisericii Ortodoxe Ruse, Kiril, şi-a exprimat susţinerea faţă de ofensiva militară, subliniind că este necesar să fie spirijiniţi „fraţii” proruşi din estul Ucrainei, care au „respins” valorile occidentale.

El spunea, într-o predică, la sfârşitul lui septembrie, că persoanele ucise îşi îndeplinesc ”datoria militară” printr-un ”sacrificiu care spală toate păcatele”.

„Această retorică a «războiului sfânt» vine direct din Evul mediu”

Însă această implicare a Bisericii în război şi retorica tot mai religioasă care îl înconjoară nu se bucură de unanimitate în Rusia.

„Această retorică a «războiului sfânt» vine direct din Evul mediu”, declară Andrei Kordocikin, un preot al Bisericii Ortodoxe Ruse aflat în post la Madrid.

Patriarhia de la Moscova îşi afişează susţinerea faţă de invazia militară, însă acest lucru a provocat valuri în lumea orodoxă, printr-o luptă aprigă între bisericile ortoxe rusă şi ucraineană.

În sânul clerului rus există divergenţe, iar la 1 martie 293 de clerici ortodocşi semnau un editorial împotriva ”războiului fratricid”.

„Nu doar societatea rusă este divizată, ci şi Biserica şi clerul”, declară preotul Andrei Kordocikin.

Mai mulţi semnatari ai textului au fost sancţionaţi de Patriarhie, care i-a mutat din parohii, declară unul dintre ei, sub protecţia anonimatului.

„În ultimii ani, legăturile între ierarhia ortodoxă de rang înalt şi putere s-au consolidat (…). Statul a ajutat mult Biserica, iar acest ajutor a creat o mare dependenţă”, declară el.

Bugetul.ro
Directivă UE pentru România care nu mai suportă amânare. Sistemul bancar din țara noastră trebuie să implementeze rapid ce se cere de la Bruxelles
redactia.ro
George Simion, gafe după gafe la limba franceză în direct la TV. Momentul a devenit viral. Nous voulons… o încetare a focului
Bugetul.ro
Spaima care vine dinspre UE! Guvernul României ar putea primi ordin să mărească toate salariile actuale din sistemul bugetar în perioada următoare
a1.ro
Ce spune Dana Rogoz despre George Simion. Au învățat în același liceu, iar vedeta a fost martora unui moment surprinzător
Playtech.ro
Se schimbă liderul în cursa pentru Cotroceni. Sondajul Polymarket indică o răsturnare de situație. Cine este favorit
observatornews.ro
Casele şi apartamentele s-ar putea ieftini, după ce vânzările au scăzut. Iancu Guda: "Cel puţin 10%"
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Alternativă pentru români, după explozia prețurilor la locuințe. Costa 25.000 de euro
realitatea.net
Colesterolul redus într-o săptămână. Cinci pași recomandați de nutriționiști
SportpeSurse
Anunțul lui Donald Trump dă speranțe întregii lumi că putem asista la ceva nemaiîntâlnit
Playtech.ro
Viteza maximă ideală cu care să conduci pe un drum național. Consumul de carburant scade cu 30%
Dailybusiness.ro
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
RomaniaTV
Anunţul care bulversează TOTAL alegerile prezidenţiale. Răsturnare incredibilă de situaţie
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Simion a mințit și cu nevasta. Și-a schimbat soția cu 2 luni înainte de nuntă. Cine este și cum arată femeia căreia Ilinca i-a luat locul
redactia.ro
Drama prin care a trecut marea actriță Cristina Deleanu: „Nu voi uita niciodată acea senzație de pământ în gură”
ego.ro
Oana Roman, momente dramatice, EXCLUSIV: ”O relație abuzivă și toxică...”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`