Rusia bate pasul pe loc în Ucraina și acum a acuzat țara pe care a invadat-o că dezvoltă arme biologice în colaborare cu SUA. În acest sens, rușii au convocat o ședință de urgență la Consiliul de Securitate al ONU pentru a aduce dovezi în sprijinul celor afirmate. De cealaltă parte, americanii și britanicii susțin că diversiunea rușilor vrea să mascheze anumite atrocități pe care urmează să le comită. Astfel, sunt posibile unele atacuri chimice în curând pe frontul din Ucraina.
Ședință de urgență convocată de Rusia la Consiliul de Securitate al ONU cu privire la presupusa producere de arme biologice în Ucraina. De fapt, Rusia ar pregăti terenul pentru a putea acuza Ucraina de un eventual sau presupus atac chimic, atrag atenția SUA și specialiștii în tacticile de propagandă și război folosite de Kremlin. În acest sens, Moscova a reluat, de curând, o temă de propagandă veche de câțiva ani, atent reconstruită în ultimele trei luni.
Rusia acuză Ucraina că dezvoltă arme biologice
Rusia acuză Washingtonul şi Kievul că gestionează laboratoare destinate producerii de arme biologice în Ucraina, lucru negat de cele două țări. Americanii și britanicii avertizează că aceasta este o tehnică de manual a Moscovei de a pune în seama altora atrocitățile pe care ea se pregătește să le comită. Ministerul Apărării rus a acuzat din nou joi Statele Unite că au finanţat un program de arme biologice în Ucraina, afirmând că a găsit dovezi în acest sens în laboratoare ucrainene.
„Scopul acestor cercetări biologice finanţate de Pentagon în Ucraina a fost de a crea un mecanism de propagare secretă a unor agenţi patogeni mortali”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Igor Konaşenkov.
Acuzații similare total nefondate a mai adus Rusia și în 2018, când oficialii de la Kremlin au spus că SUA efectuează în secret experimente biologice într-un laborator din Georgia, o altă fostă republică sovietică care, la fel ca Ucraina, urmăreşte aderarea UE. Jurnaliștii occidentali au dovedit la acel moment că era vorba de un tratament modern anti-hepatita C care a avut rezultate extrem de pozitive în Georgia.
Diversiune pentru a masca noile atrocități comise de Rusiei
În cursul zilei de joi, Moscova a anunțat că ar fi recuperat „documente de la angajaţi ai laboratoarelor ucrainene”, evocând „transferul de biomateriale umane prelevate din Ucraina spre alte ţări la cererea unor reprezentanţi americani”.
Purtătoul de cuvânt Konaşenkov a citat de asemenea un „proiect american privind transferul de agenţi patogeni de către păsări sălbatice migratoare între Ucraina şi Rusia şi alte ţări vecine”. El a afirmat că SUA intenţionau să „desfăşoare în Ucraina în 2022 activităţi privind agenţii patogeni la păsări, lilieci şi reptile” şi privind „posibilitatea răspândirii pestei porcine africane şi a antraxului”.
„În laboratoarele înfiinţate şi finanţate din Ucraina, există documente care arată că au fost efectuate experimente cu eşantioane de coronavirus de la lilieci”, a continuat purtătorul de cuvânt rus.
Rusia, acuzată că vrea să utilizeze arme chimice în Ucraina
În cursul unei reuniuni lunare a Consiliului de Securitate privind folosirea armelor chimice în Siria, Washingtonul şi Londra au menţionat ambele Ucraina. Statele Unite şi Marea Britanie au susţinut, de miercuri, că Rusia s-ar putea să fi folosit arme chimice în Ucraina.
„Rusia a difuzat în repetate rânduri dezinformări cu privire la utilizarea repetată de către Siria a armelor chimice. Recentul val de minciuni al Rusiei în încercarea de a justifica războiul premeditat şi nejustificat împotriva Ucrainei ar trebui să clarifice, o dată pentru totdeauna, că nu se poate avea încredere în Rusia atunci când vorbeşte despre utilizarea armelor chimice în Siria”, a spus ambasadorul adjunct al SUA Richard Mills.
Reacția lui Zelenski despre acuzația cu privire la armele chimice
Într-un mesaj adresat naţiunii, vineri, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a negat orice dezvoltare a armelor chimice de către ţara sa.
„Sunt preşedintele unei ţări decente, un popor decent şi sunt tatăl a doi copii. Nimeni nu dezvoltă arme chimice sau de distrugere în masă pe teritoriul meu”, a spus Zelenski.
Dincolo de faptul că a acuzat Ucraina că dezvoltă arme chimice, pentru a-şi justifica ofensiva, Moscova a susţinut că țara invadată vrea să se doteze cu arme nucleare.