Prima pagină » WoW! » Religie » Rugăciunea pe care e bine să o citească mamele pentru copiii lor
Rugăciunea pe care e bine să o citească mamele pentru copiii lor

Rugăciunea pe care e bine să o citească mamele pentru copiii lor

28 mai 2020, 12:19,
în WoW!

Orice rugăciune are puteri miraculoase atunci când este rostită din inimă şi toţi creştinii cae au credinţa puternică pot să savaraseasca minuni, spune părintele Victor Manolache.

“Dumnezeule, Ziditorule al tuturor făpturilor!

Adăugând mila peste milă, m-ai făcut vrednică să fiu mamă, bunătatea Ta mi-a dăruit copii, şi îndrăznesc să spun că ei sunt copiii Tăi, fiindcă le-ai dat fiinţa, i-ai făcut vii inzestrandu-i cu suflet nemuritor, i-ai renăscut prin botez spre viaţa cea potrivită cu voia Ta, i-ai înfiat şi i-ai primit în sânul Bisericii Tale.

Doamne! Păzeşte-i în har până la sfârşitul vieţii lor, invredniceste-i să se împărtăşească de Tainele legământului Tău, sfinţeste-i cu adevărul Tău, ca să se sfinţească în ei şi prin ei sfânt numele Tău! Trimite-mi ajutorul Tău haric ca să îi cresc spre slava numelui Tău şi folosul aproapelui! Dă-mi în scopul acesta răbdare şi putere!Învaţă-mă să sădesc în inima lor rădăcina adevăratei înţelepciuni – frica Ta!

Luminează-i cu lumina Înţelepciunii Tale ce cârmuieşte întreaga lume! Să Te iubească din tot sufletul şi din tot cugetul lor, să se lipească de Tine din toată inima şi să tremure de cuvintele Tale toată viaţa lor!

Dăruieşte-mi pricepere să le arăt ca viaţa cea adevărată sta în păzirea poruncilor Tale, că osteneala întărită de cucernicie aduce toată viaţa de aici mulţumire lipsită de tulburare, iar în veşnicie – fericire negrăită. Descoperă-le lor înţelegerea legii Tale, că până la sfârşitul zilelor lor să aibă simţământul ca Tu eşti pretutindeni!

Sădeşte în inima lor teamă şi dezgustul de orice fărădelege, ca să fie fără de prihană în căile lor, ca să-şi aducă aminte întotdeauna că Tu, Dumnezeule Atotbune, păzeşti cu gelozie legea Ta şi dreptatea Ta! Ţine-i în curăţie şi în evlavie faţa de numele Tău, încât să nu prihănească Biserica Ta prin purtarea lor, ci să trăiască după rânduielile ei!

Însufleţeşte-i cu râvnă pentru învăţătura folositoare şi fă-i în stare de toate lucrurile cele bune, ca să câştige înţelegerea cea adevărată a cunoştinţelor de care au neapărată nevoie, ca să se lumineze cu ştiinţa cea binefăcătoare pentru omenire.

Doamne! Dă-mi înţelepciune ca să întipăresc cu trăsături de neşters în inima şi în mintea copiilor mei frica de întovărăşirea cu cei ce nu ştiu de frica Ta, să le insuflu îndepărtarea de orice însoţire cu cei nelegiuiţi, ca să nu ia aminte la impreuna-vorbirile cele putrede, să nu fie abătuţi din calea Ta de pildele cele rele, să nu se smintească de faptul că uneori calea nelegiuiţilor propăşeşte în lumea aceasta!

Cerescule Părinte! Dăruieşte-mi harul de a nu le face copiilor mei sminteală prin faptele mele, ci a-i feri de rătăciri, de a le îndrepta greşelile, de a le înfrâna îndărătnicia, de a-i abate de la năzuinţa spre deşertăciune şi uşurătate.

Să nu fie furaţi de gânduri nechibzuite, să nu umble după poftele inimii lor, să nu se mândrească în cugetele lor, să nu Te uite pe Tine şi să nu uite de legea Ta, ca fărădelegea să nu dea pierzării mintea şi sănătatea lor şi păcatele să nu le moleşească puterile sufletulului şi ale trupului.

Judecătorule Drept, Care îi pedepseşti pe copii pentru păcatele părinţilor până la al treilea şi al patrulea neam! Abate aceasta pedeapsă de la copiii mei, nu îi bate pe ei pentru păcatele mele, ci stropeşte-i pe ei cu roua harului Tău, ca să sporească în virtute şi în sfinţenie, să crească întru bună voirea Ta şi intru dragostea oamenilor evlavioşi.

Părinte al indurărilor şi a toată milostivirea! Din dragoste de mama, le-aş dori copiilor mei toată îmbelşugarea bunătăţilor pământeşti, le-aş dori binecuvântare din roua cerului şi din grăsimea pământului, însă fie cu ei sfântă voia Ta!

Rânduieşte-le soarta după bună voirea Ta, nu îi lipsi în viaţa de pâinea cea spre fiinţa, trimite-le toate cele trebuitoare în vremelnicie spre dobândirea veşniciei fericite, fii milostiv cu ei când vor păcătui înaintea Ta, nu le socoti lor păcatele tinereţii şi ale neştiinţei, fă inimile lor să se umilească atunci când se vor împotrivi călăuzirii harului Tău, pedepseşte-i şi miluieste-i, indreptan-du-i la calea bineplăcuta Ţie, dar fără să-i lepezi de la faţa Ta!

Primeşte cu bunăvoinţă rugăciunile lor, dăruieşte-le reuşita în tot lucrul bun, nu abate faţa Ta de la ei în zilele necazului lor, ca să nu-i ajungă ispite mai presus de puterile lor. Adumbreste-i cu mila Ta, ca să umble îngerul Tău cu ei, păzindu-i de toată nenorocirea şi calea rea.

Dumnezeule Atotbune! Fă-mă mama care se veseleşte de copiii săi, ca să îmi fie bucurie în toate zilele vieţii mele şi sprijin la bătrâneţe. Învredniceşte-mă să mă înfăţişez împreună cu ei la Înfricoşătoarea Ta Judecata nădăjduind în milostivirea Ta şi să zic cu nevrednica îndrăznire: „Iată eu şi pruncii pe care i-ai dat mie, Doamne!”, ca împreună cu ei, preaslăvind bunătatea Ta cea nepovestita şi iubirea Ta veşnică, să preaînalt preasfânt numele Tău, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, în vecii vecilor. Amin!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
29 noiembrie 2024
29 noiembrie 2024