Rugăciunea lui Manase, cel mai frumos strigăt de pocăință și speranță

Aceasta este o veche rugăciune atribuită regelui Iudeei din secolele al VII-lea și al VI-lea î.Hr. Rugăciunea lui Manase descrie o călătorie profundă a pocăinței și a speranței în iertarea divină.

Această rugăciune ne poartă pe o cale emoționantă a pocăinței și speranței. Deși originile sale exacte sunt învăluite în mister, mesajul universal al rugăciunii, cel al umilinței și al implorării compasiunii divine, a inspirat generații de oameni. Află în rândurile următoare care este rugăciunea lui Manase.

RomaniaTV

Criza din România aduce PROGRAM DE LUCRU DE 4 ZILE, dar şi salariile TĂIATE corespunzător

Observatornews.ro

Filmul tragediei din Serbia. Daria și tatăl ei, prinși nevinovați în capcana morții. În tot acest timp, medicii români implorau vameșii să-i lase să treacă

Regele Manase și rugăciunea sa

În rugăciune, regele Manase recunoaște greșelile și păcatele din trecut, implorând cu fervoare mila divină. El descrie cum a condus poporul pe o cale greșită, ignorând poruncile și vărsând sânge nevinovat. Cu o voce plină de remușcări, cere iertare și imploră mântuire.

Rugăciunea evidențiază puterea și bunătatea divinității, subliniind că iertarea este accesibilă celor care se căiesc cu sinceritate. Liderul se bazează pe promisiunile de milostivire și crede că divinitatea poate vindeca chiar și cele mai grave greșeli.

Deși nu face parte din corpusul oficial de texte religioase, rugăciunea a găsit un loc important în anumite tradiții. Este apreciată pentru mesajul său profund de pocăință și speranță, oferind o perspectivă asupra credinței și spiritualității din perioada respectivă.

Semnificația rugăciunii transcende granițele timpului și culturii. Ne reamintește că toți greșim, dar că iertarea și mântuirea sunt posibile prin pocăință sinceră și credință. Rugăciunea servește ca o sursă de inspirație și speranță pentru cei care se luptă cu păcatele lor, oferindu-le o cale către reconciliere cu divinitatea.

Pe lângă mesajul său spiritual profund, rugăciunea are o valoare literară semnificativă. Este o piesă poetică plină de emoție și forță, care reflectă frământările interioare și dorința sinceră de a fi iertat. Limbajul său bogat și imaginile evocative fac din această rugăciune o lectură captivantă și meditativă.

Rugăciunea lui Manase

Doamne Atotțiitorule, Dumne­zeul părinților noștri, al lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov și al seminției lor celei drepte, Cel ce ai făcut cerul și pământul cu toată podoaba lor, Care ai legat marea cu cuvântul po­runcii Tale, Care ai încuiat adâncul și l-ai pecetluit cu numele Tău cel temut și slăvit, înaintea Căruia toate se tem și tremură din pricina atotputerniciei Tale; pentru că nimeni nu poate să stea înain­tea strălucirii slavei Tale și ne­su­ferită este mânia urgiei Tale asupra celor păcătoși.

Nemăsurată și neajunsă este și mila făgăduinței Tale, căci Tu ești Dom­nul cel Preaînalt, bun, îndelung-răb­­dător și mult-milostiv, Căruia Îi pare rău de răutățile oamenilor.

Tu, Doamne, după mulțimea bună­­­tății Tale, ai făgăduit pocăință și ier­tare celor ce Ți-au greșit și după mul­­­ți­mea îndurărilor Tale ai hotărât po­că­ință păcătoșilor, spre mântuire. Așadar Tu, Doamne, Dumnezeul celor drepți, n-ai pus pocăință pentru cei drepți: pentru Avraam și Isaac și Iacov, care nu Ți-au greșit Ție, ci ai pus pocăință mie, păcătosului, pen­tru că am păcă­tuit mai mult decât nisipul mării. Multe sunt fărăde­le­gile mele și nu sunt vrednic a căuta și a privi la înălțimea ce­rului, din pricina mulțimii nedreptă­ților mele. Strâns sunt eu cu multe că­tușe, încât nu pot să-mi ridic capul și nu am nici loc de odihnă, pentru că Te-am mâniat și rău am făcut înaintea Ta; n-am împlinit voia Ta, nici am păzit poruncile Tale, ci fapte urâte am fă­cut, înmulțindu-mi smintelile.

Dar acum îmi plec genunchii ini­mii, rugând bunătatea Ta și zicând: Am pă­cătuit, Doamne, am păcătuit și fărăde­legile mele eu le cunosc; însă tot eu cer, rugându-Te: iartă-mă, Doamne, iartă-mă și nu mă pierde din pricina fără­delegilor mele, și nici nu mă osândi la întuneric sub pă­mânt, căci Tu ești, Dumnezeule, Dumne­zeul celor ce se pocăiesc. Arată-Ți peste mine bunăta­tea, mântuiește-mă pe mine, nevredni­cul, după mare mila Ta și Te voi prea­slăvi în toate zilele vieții mele; căci pe Tine Te slăvesc toate puterile cerești și a Ta este slava în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea lui Manase descrie o călătorie profundă a pocăinței și a speranței în iertarea divină.