La vreme de necaz și grea încercare trupească sau sufletească, este bine să rostim o rugăciune la icoana Sf. Andrei. Aceasta este făcătoare de minuni și are o putere tămăduitoare deosebită. Rugăciunea către Sf. Apostol Andrei, ocrotitorul României, se spune în momente de întristare, deznădejde și neputință. Iată cum să te rogi pentru a avea parte de ajutor ceresc.
Rugăciune la icoana Sf. Andrei
Este binecunoscut faptul că Sf. Apostol Andrei este ocrotitorul țării noastre, iar rugăciunile către acesta sunt vindecătoare și de grabnic ajutor pentru cel care se roagă cu multă credință și smerenie. Pentru a avea parte de binecuvântarea divină, de sănătate și armonie în familie, putem rosti cât mai des cu putință o rugăciune la icoana Sf. Andrei.
,,Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis şi s-a făcut făptura, nu întoarce dumnezeiasca Ta faţă de la noi cei păcătoşi, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică şi înfricoşătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre pe care în toată ziua, cu nesocotinţă, în chip nenumărat le săvârşim.
Noi suntem păcătoşi şi pătimaşi, netrebnici şi plini de răutate, iar Tu eşti izvorul vieţii şi al milostivirii; nu ne lăsa, Doamne; nu trece rugăciunea noastră, a păcătoşilor, nici nu răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci, pentru că nu suntem vrednici a câştiga prin sârguinţa cea de toate zilele milostivirea Ta, dăruieşte-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv. Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea. Pentru pomenirea lui cea de azi ne întăreşte cu darul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să lăudăm prăznuirea lui şi să slăvim preasfânt numele Tău, în vecii vecilor. Amin.”
Pe lângă această rugă tămăduitoare la icona Sf. Andrei, putem rosti în fiecare zi și rugăciunea către Sf. Stelian, ocrotitorul copiilor. De asemenea, pentru a fi feriți de rele, ispite și boală este bine să citim un canon de rugăciune către toate puterile cerești. Acesta se spune pentru iertarea păcatelor, vindecarea de boli trupești și sufletești, dar și pentru luminarea minții.
Cum să te rogi pentru bunăstarea familiei și spor în toate
Atunci când suntem copleșiți de necazuri, gânduri rele și dezznădeje, este bine să citim Acatistul Sf. Apostol Andrei. Acest acatist este făcător de minuni și se rostește pentru a avea parte de armonie în familie, înțelegere cu cei dragi, sănătate și liniște sufletească.
,,Cel ce ai fost dintre Apostoli mai întâi-chemat şi lui Petru frate adevărat, Stăpânului tuturor, Andrei, roagă-te, pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă. Pe ucenicul cel întâi chemat şi următorul Pătimirilor lui Hristos, pe Andrei apostolul, fratele lui Petru, să-l lăudăm credincioşii, ca pe cel ce pe păgâni din înşelăciune i-a întors la botez. Pentru aceasta îi cântăm: Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!
Sufletul meu cel tulburat de gânduri şi de cuvinte rele curăţeşte-l cu dumnezeiescul tău dar, care s-a sălăşluit întru tine, propovăduitorul lui Hristos Andrei. (…) Cu darul cel dat ţie de la Dumnezeu, întru tot lăudate Andrei, duhurile demonice prin cuvânt se izgonesc, bolile fug, mulţimea patimilor sufleteşti se îndepărtează de la cei bolnavi; pentru aceasta cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
O, preaminunate Sfinte şi mărite Apostole Andrei, cu plângere alergăm la sprijinul tău, ca să ne izbăveşti pe noi cu rugăciunile tale de chinul cel de veci, prealăudate, şi să ne învredniceşti de bucuria raiului; ca împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!”
Rugăciunea rostită la icoana Sf. Andrei este făcătoare de minuni și de grabnic ajutor la vreme de întristare, boală și deznădejde. Această rugă se spune cât mai des cu putință pentru îndepărtarea relelor, iertarea păcatelor și luminarea minții.