Rudel Obreja, fostul boxer de performanță, a murit la vârsta de 57 de ani. Fusese eliberat din închisoare pentru a se trata de cancer

Rudel Obreja a trecut Stixul pentru a se odihni pe lumea cealaltă. Un martir al României. Un om cu o coloana vertebrală dreapta. Călăii justiției l-au condamnat la moarte. Nu cancerul la ucis, l-a ucis justiția din colonia RRomania. Va blestem viermilor sa ajungeți in rafturile magazinelor alimentare! Dumnezeu va avea grija de Obreja!

Jigodie le de magistrati , politicienii corupti, cei care mentin beneficii nesimtite pentru acesta mafie din justitie, sunt protejati. Le va veni randul sa dea socoteala. Ai distrurs Romania, produc traume, o moara oameni, va trebui sa fie expilzati sau in puscarie pe viata.

Greșeala, marea lui greșeală, a fost că s-a băgat în politică. Cu pițipoanca decoltată, cu matrozul chiormaliu și cu securitatea basistă. E cea mai bună dovadă că asta te poate costa VIAȚA.

Dumnezeu sa il ierte, dar adevarul e ca s-a bagat in politica…
Nu o fi avand carnet de partid, dar stim cu totii cum in perioada de glorie a lui Bute, Obreja era non stop inconjurat de oamenii lui Basescu.
Desi l-am detestat din unele puncte de vedere, recunosc ca am fost trist astazi…
Si recunosc ca imi e dor sa il aud in direct din canada la primele ore ale diminetii vorbind despre victoriile lui Bute

Prin undele holdei şi câmpi de cucută,
Fugarii-au ajuns în pustie
La ceasul când luna-n zabranice, mută,
Intră ca un taur cu cornu-n stihie,
Şi gândul meu gândul acestora-l ştie:
In împărăţie de bezna şi lut să se facă
Grădina bogată şi ogada saracă.
Cetatea să cada-n nămol,
Păzită de spini şi de gol.
Usca-s-ar izvoarele toate şi marea,
Şi stinge-s-ar soarele ca lumânarea.
Topească-se zarea ca scrumul.
Funingini, cenuşă, s-a acopere drumul,
Să nu mai dea ploaie, şi vântul
Să zacă-mbrâncit cu pământul.
Subolii şi viermii să treacă pribegi
Prin stârvuri de glorii întregi.
Sa fete în purpură şorecii sute.
Gânganii şi molii necunoscute
Să-şi facă-n tezaur cuibare,
Sătule de aur şi mărgăritare.
Pe strunele de la viori şi ghitare
Să-ntinză păianjeni corzi necântătoare.

Întâi, însă, viaţa, bolind de durată,
https://www.versuri.ro/w/q817

Să nu înceteze deodată,
Şi chinul să-nceapă cu-ncetul.
Să usture aerul greu, ca oţelul.
Să şchiopete ziua ca luntrea dogită,
Să-ntârzie ora în timp să se-nghită,
Şi, nemarginită, secundă
Să-şi trecă prin suflet, gigantica, undă:
Pe sârma tăioasa-a veciei, în scame
Şi rumegătură să vi se destrame.
Gâtlejul, fierbinte de sete,
Să cate scuipat să se-mbete,
Şi limba umflată-ntre buze
Să lingă lumina şi ea să refuze,
Si-n vreme ce apă din seşuri se strânge,
Să soarbă-n mocirla copitelor sânge.
Şi strugurii viei storşi cu muşcătură
Să lase in gură coptură.
Coboară-se cerul, furtuni de alice
În câmp să v-alunge cu stelele-n bice.
Despice-se piatra în colţi mici de cremeni,
Vârtej urmărindu-i pe semeni.
Odihna cerându-i, pământul să-ntepe
Ivindu-se şerpii când somnul începe.