Prima pagină » Eveniment-Social » Roxana și Bogdănel au crezut că vor realiza jucării din lemn, dar au ajuns să creeze o varietate de cadouri personalizate, pe care le expun într-o florărie din Canta

Roxana și Bogdănel au crezut că vor realiza jucării din lemn, dar au ajuns să creeze o varietate de cadouri personalizate, pe care le expun într-o florărie din Canta

02 apr. 2025, 02:00,
Paula IANUȘ în Eveniment-Social

Pe strada Canta nr. 28 s-a deschis în februarie 2024 o florărie, unde se găsesc o multitudine de cadouri personalizate. Această afacere este condusă de Roxana și Bogdănel Zbanțu, în vârstă de 35, respectiv 36 de ani. Înainte de a deschide florăria, cei doi au început acum 5-6 ani să realizeze blankuri de lemn.

Roxana și Bogdănel au deschis o florărie pe Canta acum un an

Roxana și Bogdănel Zbanțu și-au deschis acum un an o florărie în Canta. Roxana a început să realizeze lămpi de veghe pentru copii, din lemn, iar apoi, după nașterea primului copil, aceasta a început să realizeze blankuri din lemn, pe care le livra la o multitudine de florării din țară. Acestea sunt folosite pentru crearea unor cadouri cu mesaje personalizate.

„Eu, împreună cu soțul meu, am pornit această afacere. Practic, firma am înființat-o acum 4-5 ani. Înainte de a deschide firma, noi am început să producem niște lămpi de veghe pentru copii și, după ce am născut primul copil, mi-am dat seama că trebuie să începem ceva mai serios. Firma a luat naștere în pandemie. Am deschis-o și am stat jumătate de an închiși, iar apoi am început să producem blankuri pentru majoritatea florăriilor din țară. Facem tot ceea ce ține de lemn personalizat. Atelierul nostru este în Lunca Cetățuii și noi producem pentru noi cam de un an de zile, de când am deschis florăria, dar mai producem și pentru alte florării, în limita timpului”, a spus Roxana Zbanțu.

Numele florăriei, EvaDa, provine din combinația prenumelor celor doi copii ai cuplului, Eva și David. Pe lângă cadourile personalizate realizate din blankuri de lemn, aceștia s-au extins și, acum, realizează și aranjamente pentru nunți și botezuri.

„Ne-a plăcut foarte tare să îmbinăm natura, asta pentru că mie mi-au plăcut dintotdeauna florile. Însă, lucrând cu lemnul de 5-6 ani, mi-am dat seama cumva că este mai mult o muncă de bărbat. Mă ajută și soțul în perioadele aglomerate. Mi-am dat seama că sunt mai mult lucruri tehnice, vopseam, șlefuiam. Mai și decoram blankurile cu flori și licheni, dar doar pentru prietenii noștri. Așa mi-am dat seama că trebuie să combin cumva florile naturale cu cadourile personalizate. Aceasta este baza noastră și cu asta ne mândrim. Ușor, am deschis această florărie a cărui nume vine de la Eva și David, copiii noștri, care sunt și ajutoare, și care ne-au și inspirat să deschidem acest magazin, pentru că este mai mult decât o florărie. Noi putem personaliza cadourile și de pe o zi pe alta, pentru că noi le producem. În februarie, am împlinit un an de când am deschis această florărie. Facem și decorațiuni de nuntă, buchete, lumânări, dar și decoruri”, a mai spus Roxana Zbanțu.

Vasile Marin este un alt florar din Iași, care parcurge kilometri întregi cu un coș de nuiele în brațe, plin de trandafiri.

Când și-a deschis florăria, Roxana nu știa nici cum să realizeze un buchet de flori

Roxana Zbanțu mărturisește cum, atunci când și-a deschis această afacere, nu știa foarte multe lucruri despre florile naturale. Un ajutor semnificativ l-a primit din partea unei prietene din Roman, care are o experiență de peste 7 ani în acest domeniu. Roxana mai consideră că pasiunea pentru flori a ajutat-o de-a lungul timpului să-și dezvolte abilitățile.

„Am avut curajul de a mă arunca în acest domeniu al florilor fără a face niciun curs și nu știu dacă să îmi pară rău momentan sau nu. Asta pentru că, ușor-ușor, am deprins lucrurile; cu siguranță, m-a ajutat și partea asta de lemn, dar este cu totul altceva să lucrezi cu florile. Probabil și pasiunea m-a ajutat, și nu mi-am dat seama că o să îmi placă atât de mult. Mi-a fost greu la început, pentru că nici nu știam să realizez un buchet cu flori când am deschis. Însă, cu ajutorul prietenei mele care are o florărie la Roman, ea mi-a împărtășit anumite lucruri. Având o experiență de peste 7 ani, ea a fost mentorul meu, care m-a sfătuit cu anumite sugestii care m-au ajutat în parcursul meu. Însă, eu cred că, dacă îți place să faci ceva cu adevărat, vei reuși indiferent”, a povestit Roxana Zbanțu.

Anul acesta, prețurile florilor de primăvară au cunoscut o majorare extremă, producătorii fiind și ei speriați de scumpiri.

Înainte de pandemie, Roxana și Bogdănel se gândeau să realizeze jucării Montessori pentru copii. Pandemia le-a dat planurile peste cap și ulterior s-au axat pe cadouri personalizate.

„Înainte de pandemie, ne-am asociat cu cineva cu gândul de a face un atelier sau o fabrică, mai bine zis, de jucării Montessori pentru copii. Însă, lucrurile nu au fost așa cum ne-am dorit. Fix când am deschis noi firma, s-au închis toate din cauza pandemiei. După jumătate de an, prietena mi-a zis că are nevoie să îi fac niște tablouri, și așa am început în piața aceasta a blankurilor pentru floriști. Am lăsat deoparte treaba cu jucării, nu știu dacă a fost bine sau nu, dar câțiva ani am produs doar pentru florării mai mici sau mai mari, pentru mămici care voiau să decoreze și ele. Din ce în ce mai multe persoane fac chestia asta în ultima vreme. După pandemie, au început foarte mulți să facă aceste chestii, dar calitatea nu se discută”, a mai povestit aceasta.

Roxana și-a dorit să iasă din mediul în care lucra, închisă în atelierul unde realiza blankurile de lemn. Ei îi place să comunice și, dacă nu ar avea copii, și-ar petrece și mai mult timp învățând și realizând lucruri noi.

„Mie îmi place să comunic, să stau în față, nu în spate. Lucrând într-un atelier, eram, efectiv, închisă. Noi lucrăm pe placaj de mdf de 3 mm, lucrăm și cu mesteacăn, cu albasia, cu diverse placaje. Avem 3 lasere cu care lucrăm. Anul trecut, fără frică și fără teamă, ne-am aruncat să mergem și la evenimente. Am avut surpriza de a avea foarte multe evenimente, oamenii au avut încredere, nu știu cum. Este o deosebită plăcere să muncești cu drag la ceva ce îți place. Fac asta cu pasiune. Cred că, dacă nu aș avea copii, aș petrece și mai mult timp aici. Din ianuarie, ne-am angajat și o fată, și lucrurile sunt puțin mai altfel”, a transmis Roxana Zbanțu.

O florărie s-a deschis acum un an pe strada Canta nr. 28. EvaDa este mai mult un magazin decât o florărie, Roxana și Bogdănel realizând o multitudine de cadouri personalizate.

Bugetul.ro
Plecarea lui Dorinel Umbrărescu s-a produs în mod oficial. Drumarul din județul Bacău și-a luat la revedere de la oamenii din zona Buzăului
redactia.ro
Se schimbă școala românească din temelii. Părinții riscă și închisoarea dacă nu respectă acest lucru.
Bugetul.ro
Recalculare de urgență pentru 5 milioane de pensionari! Se întâmplă pe 15 iulie la CNPP, este ordin clar de la ministrul Muncii
a1.ro
Reacția Irinei Columbeanu după ce mama ei a fost criticată că nu îl ajută pe Irinel Columbeanu. Ce a spus tânăra despre tatăl ei
Playtech.ro
Plaja la doar 60 de kilometri de Bucureşti care face furori în această perioadă. Nu este aglomerată şi poţi face plimbări cu barca
observatornews.ro
CALCUL. Cu cât se va scumpi un apartament care acum costă 130.000 de euro, după majorarea TVA de la 1 august
Playsport.ro
Marius Baciu i-a atras atenția lui Vlad Chiricheș, după gafele comise de veteran, în meciul cu CFR: ”Se vedea că...
Evz.ro
Când râsul provoacă haos. Gluma care a declanșat criza hârtiei igienice
realitatea.net
Testul IQ care le dă bătăi de cap elevilor de clasa a IV-a: câte triunghiuri sunt, de fapt, în imagine?
SportpeSurse
Marea gimnastă a României ajunsă măicuță la mănăstire. Cum a ajuns o speranță a sportului autohton să fie o figură importantă a Bisericii Ortodoxe
Playtech.ro
Lovitură pentru românii care vor să cumpere locuință cu TVA de 9%: Guvernul impune avans de 20%
Dailybusiness.ro
România atinge pragul critic de 60% datorie publică. Guvernul promite măsuri drastice: „Facem curățenie în sinecuri și cheltuieli discreționare”
RomaniaTV
Apare moneda de 1 leu în România. BNR anunţă că este disponibilă pe piaţă din 7 iulie 2025
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Este anunţul momentului pentru milioane de români
redactia.ro
Cine este omul care și-a pierdut viața pe Transfăgărășan după ce a fost atacat de urs
ego.ro
I-a spus aceste cuvinte surorii ei mai mari, iar după câteva ore, s-a sinucis, din cauza examenului de evaluare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
05 iulie 2025
05 iulie 2025