Prima pagină » National » Roxana Mînzatu, primele detalii după ce a fost propusă pentru funcția de comisar european
Roxana Mînzatu, primele detalii după ce a fost propusă pentru funcția de comisar european

Roxana Mînzatu, primele detalii după ce a fost propusă pentru funcția de comisar european

02 sept. 2024, 23:20, 2 ,
în National

Roxana Mînzatu, noua propunere a României pentru postul de comisar european, a declarat luni, la Antena 3 CNN, că „este un privilegiu și o onoare” și că „de 20 de ani se pregătește pentru a reprezenta România la acest nivel”.

Ea a adăugat că nu a fost în planul ei de carieră să ajungă comisar european. De asemenea, a afirmat că promisiunea făcută de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, de a aloca un portofoliu puternic României în zona economică, va fi respectată.

„De 20 de ani mă pregătesc pentru a reprezenta România la acest nivel. Activez în zona fondurilor europene din 2004, când vorbeam despre aderarea României la UE. Nu a fost în planul meu de carieră să ajung comisar european. Mi-am dorit să rămân foarte conectată cu țara. Și comisarul e o demnitate și o poziție de mare impact pentru ce înseamnă viața de zi cu zi a românilor, dar nu a fost ceva la care eu am aspirat. Sunt o feministă convinsă și cred că e bine ca fiecare țară să propună persoane competente, cu profil relevant, atât femei, cât și bărbați pentru aceste poziții relevante. E un privilegiu, o onoare, o responsabilitate și cred că experiența din Politica de Coeziune m-a pregătit să pot să gestionez portofolii importante și relevante la nivel european”, a declarat Roxana Mînzatu.

„A fost o discuție cordială cu Ursula von der Leyen”

Întrebată cum a decurs întânirea cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, Mînzatu a explicat că „a fost o discuție cordială”.

„A fost o discuție cordială cu Ursula von der Leyen, așa cum aș fi făcut și eu. A fost constructivă. Și-a dorit să vadă persoana, să o simtă, să înțeleagă care e dinamica cu ea și să vadă care e povestea, dincolo de CV. Am vorbit despre parcursul meu profesional și politic. Am discutat despre ce înseamnă prezența femeilor în politică. Împărtășim această preocupare, că nu avem o democrație completă până nu vom avea o reprezentare a jumătate din societate. Va gestiona în așa fel încât să răspundă cererilor statelor. Promisiunea făcută de a aloca un portofoliu puternic în zona economică va fi respectată”, a mai declarat Roxana Mînzatu.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat luni, în Parlament, că Roxana Mînzatu este propunerea României pentru funcția de comisar european. El a adăugat că, în perioada următoare, va discuta cu președinta Comisiei Europene despre portofoliul de comisar care va reveni țării noastre.

„După şedinţa cu grupurile parlamentare am avut mai multe discuţii telefonice, acum voi merge la Guvern şi voi face nominalizarea pmentur viitorul comisar European, în persoana doamnei Roxana Mînzatu, urmând ca în perioada următoare să continui discuţiile cu preşedinta Comisiei, pentru a închide şi portofoliul” a spus premierul Ciolacu.

El a precizat că atributul anunţului în ceea ce priveşte atribuţiile şi portofoliul revine preşedintei Comisiei.

Cine este Roxana Mînzatu

Roxana Mînzatu (n. 1 aprilie 1980, București, România) este un europarlamentar român ales pe listele Partidului Social Democrat la alegerile din iunie 2024. Anterior, între ianuarie 2022 și iulie 2024, a ocupat funcția de secretar de stat coordonator al Departamentului pentru Evaluarea și Monitorizarea Integrată a Programelor Finanțate din Fonduri Publice și Europene.

În perioada 2016-2020, a fost deputat PSD, iar în 2019 a deținut funcția de ministru al fondurilor europene. Anterior, în 2015, a fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, responsabilă de reforma sistemului achizițiilor publice, iar din septembrie 2015 până în ianuarie 2016 a condus Agenția Națională pentru Achiziții Publice.

În 2009, Roxana Mînzatu a fost subprefect al județului Brașov, iar între 2004-2008 și 2011-2012, a fost consilier județean PSD în Consiliul Județean Brașov.

Cu o experiență profesională de 20 de ani în domeniul gestionării și implementării fondurilor europene, Mînzatu și-a început cariera în martie 2004, ca euroconsilier în Ministerul Integrării Europene.

Printre prioritățile sale se numără sprijinirea antreprenoriatului și a IMM-urilor, promovarea femeilor în viața publică și antreprenoriat, abordarea integrată a finanțării publice în sectorul apei și canalizării, precum și dezvoltarea industriei apei ca proiect de țară. Roxana Mînzatu este membru al Partidului Social Democrat din anul 2000.

La nivel parlamentar, în Camera Deputaților a activat ca secretar în cadrul Comisiei pentru Industrii și Servicii și ca membru în cadrul Comisiei pentru Afaceri Europene.

De la preluarea mandatului de deputat și până în prezent, Roxana Mînzatu a luat cuvântul în plen de 63 de ori. Dintre cele 63 de intervenții, 17 au fost declarații politice. În actualul mandat de parlamentar, Mînzatu a inițiat 81 de propuneri legislative, 26 dintre acestea fiind promulgate legi.

În Parlament, Roxana Mînzatu s-a implicat în dezbaterile pe marginea Legii Adopției, a susținut Legea privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice – prin amendamente dedicate salarizării din fonduri europene și a promovat Legea care prevede creșterea salariului minim în domeniul construcțiilor. În același timp, Roxana Mînzatu este unul dintre promotorii programului de finanțare guvernamentală StartUp Nation.

Prioritățile mandatului ministerial din iunie 2019 până în octombrie 2019 au fost sănătatea și digitalizarea serviciilor publice.

Cea mai importantă inițiativă a fost lansarea descentralizării unei componente a fondurilor europene

Cea mai importantă inițiativă a fost lansarea descentralizării unei componente a fondurilor europene 2021-2027 către cele 8 regiuni de dezvoltare. În consecință, în prezent, 11 miliarde Euro, fonduri UE, sunt gestionate de către cele 8 agenții pentru dezvoltare regională în parteneriat cu Comisia Europeană.

De asemenea, ea a propus crearea unui Program Operațional dedicat sănătății, care să integreze toate intervențiile de finanțare anterior fragmentate, de la investiții în ambulatorii și în infrastructura spitalicească, digitalizare, screening și prevenție, instruire, cercetare medicală.

Este absolventă a facultății de Științe Politice în limba engleză la Universitatea din București (2002) și a unui Master în Integrare Europeană (2005). De asemenea, este absolventă a Harvard Kennedy School Public Leadership Credential (2022) și fellow al Vital Voices Engage, un program dedicat leadershipului feminin. Are formare ca manager de proiect și trainer, activități în care a și profesat, în mediul privat.

Bugetul.ro
Panică la Raiffeisen Bank, BT, ING, CEC Bank sau BCR după decizia celei mai noi bănci românești. Suma tentantă oferită pentru orice tranzacție
redactia.ro
Imaginile momentului! Cum au fost săltați Nicușor Dan și iubita sa de către jandarmi și băgați în dubă
Bugetul.ro
Afacerea bogătașilor lui Nicolae Ceaușescu a reînviat. La începutul mandatului fostului dictator comunist Bucureștiul era cuprins de acest business
a1.ro
Elena Udrea scapă de opt luni de închisoare în dosarul „Gala Bute”. A executat deja trei ani la Penitenciarul Târgșor
Playtech.ro
Câștigătorul Chefi la Cuțite, dezvăluit înainte de marea finală. Cine va câștiga marele premiu
observatornews.ro
Dezastru la Salina Praid, din cauza inundaţiilor. Debitul pârâului Corund a ajuns la un nivel nemaiîntâlnit în ultimii 30 de ani
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Cea mai proastă lege pentru șoferi. Vor plăti amenzi la tot pasul
realitatea.net
Președintele, sub PAZĂ permanentă. Măsuri stricte de SECURITATE pentru Nicușor Dan și familia sa
SportpeSurse
Anca Alexandrescu e terminată după ce s-a descoperit adevărul din spatele cortinei. Reacții virulente în mass-media din România
Playtech.ro
Irina Columbeanu, ţinută uluitoare la balul de absolvire! Cum a apărut fiica Monicăi Gabor, aşa nu a mai fost văzută
Dailybusiness.ro
Cum să îți faci propriul detergent de rufe acasă, natural și foarte rezistent
RomaniaTV
Câştigător Chefi la cuţite 2025. Decizia care a schimbat totul în finală. Cum s-a câştigat premiul de 30.000 de euro!
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
E groasă! Ministrul Finanţelor anunţă că nu sunt bani de plata pensiilor şi salariilor
redactia.ro
Acatistul Înălțării Domnului. Rugăciune puternică pentru luminare și ocrotire divină
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`