Prima pagină » National » Românii vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energia electrică. Consumatorii vor suporta toate cheltuielile

Românii vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energia electrică. Consumatorii vor suporta toate cheltuielile

12 mart. 2024, 11:00,
în National

Românii vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energia electrică. Costul total pentru instalarea unui contor, care include echipamentul și manopera, este de aproximativ 450 euro. Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie avertizează că acest lucru va duce la irosirea a aproximativ 100 de milioane de euro. Consumatorii vor suporta toate cheltuielile.

Românii vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energia electrică

Sute de mii de consumatori vor fi nevoiți să își monteze un al doilea contor pentru energia electrică. „Taxa pe soare” reprezintă o posibilitate legală, strecurată în legislația românească prin art. 21 Alin.3 din OUG163, de a taxa energia electrică produsă de prosumatori și consumată direct de aceștia.

„ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei-n.r.) condiționează racordarea prosumatorilor la rețeaua de energie electrică de instalarea unui contor suplimentar față de cel instalat la limita proprietății. Până la data publicării acestui comunicat, ANRE nu a răspuns oficial care este rostul acestui contor suplimentar. Având în vedere că prin art. 21 Alin.3 din OUG163 a fost creat cadrul legat pentru taxarea autoconsumului este simplu de anticipat că acest contor suplimentar va fi folosit pentru impunerea «taxei pe soare»”, se arată în comunicatul Asociației Prosumatorilor și a Comunităților de Energie.

Consumatorii sunt revoltați de această decizie

Românii sunt nemulțumiți de faptul că vor fi obligați să monteze încă un contor pentru energia electrică. Consumatorii vor fi nevoiți să suporte cheltuielile.

În timp ce președintele ANRE, George Niculescu, a menționat că toate costurile contorului vor fi suportate de operatorii de distribuție, realitatea este că aceste cheltuieli sunt acoperite în cele din urmă de toți consumatorii de energie electrică din țară. Operatorii de distribuție plătesc pentru contoare folosind banii proveniți exclusiv din facturile de energie electrică plătite de toți românii.

Acest contor suplimentar va fi folosit pentru impunerea “taxei pe soare”. “Taxa pe soare” este o posibilitate legală, strecurată abil în legislația românească prin art. 21 Alin.3 din OUG163, de a taxa energia electrică produsă de prosumatori și consumată direct de aceștia. Este o taxă pe autoconsum. Această taxă nu are legătură cu excesul de energie electrică pe care prosumatorii îl injectează în rețea.

Se estimează că în 2024 vor exista peste 100.000 de noi prosumatori, iar numai prin programul Casa Verde 2023 ar trebui să existe aproximativ 90.000 de prosumatori noi. Pentru aceștia, se va adăuga un cost suplimentar de aproximativ 50 de milioane de euro pentru contoare suplimentare. Natura noilor contoare ridică semne de întrebare. Prosumatorii care instalează panouri fotovoltaice sunt forțați să monteze un nou tablou sigilabil cu siguranțe, în care se va instala un contor pentru măsurarea autoconsumului. Deși Guvernul neagă intenția de a impune „taxa pe soare”, ANRE a pregătit infrastructura pentru taxarea autoconsumului.

Rămâne de văzut dacă românii care își montează panouri fotovoltaice vor fi obligați să achite o ,,taxă pe soare.” În schimb, o noutate pentru acest an îi vizează pe cei care locuiesc la casă. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că în anul 2024 cei care locuiesc la casă vor putea beneficia de vouchere uriașe pentru eficientizarea energetică a locuințelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`