Prima pagină » Actualitate » România va primi, săptămâna viitoare, un grafic de reducere voluntară imediată a consumului de gaz
România va primi, săptămâna viitoare, un grafic de reducere voluntară imediată a consumului de gaz

România va primi, săptămâna viitoare, un grafic de reducere voluntară imediată a consumului de gaz

18 iul. 2022, 23:16,
în Actualitate

Comisia Europeană se pregăteşte să le ceară ţărilor din cadrul Uniunii Europene să reducă „imediat” consumul de gaz natural, pe fondul temerilor privind rezervele insuficiente pentru perioada iernii din cauza diminuării livrărilor din Rusia, informează cotidianul Financial Times.

Săptămâna viitoare, Comisia Europeană le va prezenta statelor membre UE un grafic de reducere voluntară a consumului de gaz, conform unui document vizualizat de cotidianul Financial Times. Comisia Europeană va avertiza statele membre că ţintele de reducere a consumului vor deveni obligatorii în situaţia perturbărilor severe ale aprovizionării, scrie mediafax.ro.

„Dacă acţionăm acum împreună, perturbările vor fi mai reduse şi mai puţin costisitoare, facilitând solidaritatea şi evitând necesitatea unor acţiuni neplanificate şi necoordonate mai târziu, în situaţia unei potenţiale situaţii de criză generată de reducerea rezervelor”, arată documentul Comisiei Europene citat de FT.

Eforturile UE de a diversifica sursele de aprovizionare cu gaz natural nu mai sunt suficiente

Agenţia Internaţională a Energiei tocmai a avertizat că eforturile UE de a diversifica sursele de aprovizionare cu gaz natural nu mai sunt suficiente, existând riscul de a se ajunge la raţionalizare dacă nu este restricţionată cererea pentru a facilita acumularea de rezerve suficiente pentru iarnă.

Rusia a redus în ultima lună volumul de gaz prin conducta principală spre Germania, iar Agenţia Internaţională a Energiei nu exclude posibilitatea unor reduceri suplimentare. Fatih Birol, directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei, afirmă că Uniunea Europeană se confruntă cu riscul unei „alerte roşii”, astfel că sunt necesare „reduceri suplimentare semnificative pentru a pregăti Europa de o iarnă dură”.

Gazprom a declarat forță majoră cu privire la livrările de gaze pentru clienții din Europa

Grupul rus Gazprom a decis să invoce o clauză de tip „forţă majoră” cu privire la livrările de gaze către cel puţin un important client din Europa, potrivit unei scrisori trimisă de Gazprom în data de 14 iulie şi consultată luni de Reuters.

În această scrisoare, Gazprom anunţă că nu-şi poate îndeplini obligaţiile contractuale cu privire la furnizarea de gaze naturale din cauza unei ‘situaţii extraordinare’, care nu poate fi controlată de grupul rus.

Gazprom adaugă că măsura invocării ‘forţei majore’, o clauză invocată într-o situaţie în care o companie se confruntă cu o situaţie pe care nu o poate controla, este valabilă pentru livrările care au început din data de 14 iunie, ‘ceea ce scuteşte compania de la plata despăgubirilor pentru orice reduceri ale livrărilor survenite între timp.

Un trader citat de Reuters susţine că scrisoarea are legătură cu livrările de gaze prin conducta Nord Stream 1, o rută importantă pentru aprovizionarea cu gaze a Germaniei şi a altor ţări din Europa Occidentală.

Bugetul.ro
Adio, Transfăgărășan și Transalpina! Cel mai atractiv traseu pentru cei care vor să vadă sălbăticia României este Transapuseana, aflat prin Munții Trascău și Metaliferi
redactia.ro
De ce boală terminală ar fi suferit, de fapt, Robert Lupu. Bărbatul a ucis-o pe Teodora Marcu după ce ar fi aflat că i se apropie sfârșitul
Bugetul.ro
Jale la Lidl, Carrefour, Mega Image sau Kaufland din mai 2025. ANPC a impus tuturor supermarketurilor să vândă produse din tutun după ce clienții suspecți vor prezenta CI
a1.ro
Legătura neștiută dintre Tzanca Uraganu și Tedora Marcu, fosta concurentă de la Insula Iubirii, care a fost împușcată mortal
Playtech.ro
Taxa pe care aceşti pensionari ar putea să o plătească la stat. Măsura stârneşte deja controverse printre seniori
observatornews.ro
Asasinul Teodorei mărturisea într-o carte obsesia pentru fată de când avea 14 ani. Bărbatul, bolnav de cancer
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Secretul apelor blestemate. Comoara ascunsă care a sfidat timpul și a revenit din adâncuri. Foto
realitatea.net
Președintele, sub PAZĂ permanentă. Măsuri stricte de SECURITATE pentru Nicușor Dan și familia sa
SportpeSurse
Ilie Bolojan i-a lăsat un bilețel lui Nicușor Dan pe care i-a scris o dată și cel mai mare eveniment care a marcat România
Playtech.ro
Cum recunoști roșiile tratate cu chimicale: semnele simple la care să fii atent înainte de a le cumpăra
Dailybusiness.ro
Rabla pentru Tractoare. Statul oferă 44.000 € și schimbă regulile jocului
RomaniaTV
Adelina Pestrițu și-a făcut o scanare a creierului. Când a venit rezultatul, să cadă din picioare!
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
BREAKING NEWS! A fost transportat de urgență la spital! A făcut AVC!
redactia.ro
Unde se afla Alex Marcu când soția lui, Teodora s-a stins din viață
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`