România va contracta în condiții avantajoase un împrumut de 920 milioane de dolari din Fondul pentru Finanțare Militară al SUA, pentru achiziția de echipamente și tehnică militară, acord ce va fi semnat miercuri la Guvern în prezența premierului Marcel Ciolacu și a ambasadorului SUA în România, Kathleen Kavalec.
Potrivit informațiilor HotNews.ro, Guvernul a aprobat luni, 23 septembrie, proiectul inițiat de Ministerul de Finanțe, act ce s-a aflat pe lista documentelor confidențiale.
Acordul va fi semnat miercuri de ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, și directorul Agenției SUA de Cooperare pentru Securitate și Apărare, Michael Miller.
Evenimentul va avea loc la Palatul Victoria, de la ora 14:15 în prezența premierului Marcel Ciolacu și a ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec, a anunțat marți Guvernul.
Proiectul de HG privind împrumutul de 920 milioane de dolari, adoptat luni de Guvern
Detalii ale acestui împrumut au fost prezentate într-un proiect de Hotărâre de Guvern inițiat și scos în dezbatere publică în data de 20 septembrie de Ministerul de Finanțe.
Surse guvernamentale au precizat marți seara pentru HotNews.ro că acest proiect de act normativ a fost deja adoptat de Guvern în ședința de luni, 23 septembrie, documentul aflându-se pe lista actelor confidențiale din cauza anexelor sale.
Proiectul de HG nu s-a aflat pe agenda publică a ședinței de luni, 23 septembrie, și nici ulterior ședinței de Guvern nu s-a comunicat adoptarea acestui act.
Acordul trebuie semnat până la 30 septembrie 2024
Pentru a putea utiliza facilitatea de împrumuturi directe oferită de Guvernul SUA în cadrul acestui mecanism în anul 2024, semnarea acordului de finanțare între Guvernul SUA și Guvernul României trebuie să se realizeze până la data de 30 septembrie 2024, se arată în nota de fundamentare a proiectului de HG.
Conform acordului agreat, tragerile din împrumut vor fi efectuate de Ministerul Apărării (MApN), în limita sumei de 700 milioane dolari SUA și de Ministerul Economiei, în numele și pentru compania Romarm, în limita sumei de 220 milioane dolari SUA, prin contul deschis de către Guvernul Statelor Unite pentru România la Federal Reserve Bank of New York – FRBNY, aferent Programului de vânzări militare în străinătate (FMS-Foreign Military Sales).
În acest sens, după semnarea acordului de împrumut, Ministerul Finanțelor va încheia câte un acord subsidiar cu MApN și respectiv cu Ministerul Economiei și Romarm, în care se vor stabili drepturile și obligațiile părților.
Subîmprumutul acordat Romarm, în limita sumei de 220 milioane dolari SUA, este garantat în favoarea statului cu garanţii constituite din bunuri mobile/imobile aflate în proprietatea beneficiarului, libere de sarcini, care să acopere cel puţin valoarea împrumutului şi a dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri aferente.
Ministerul de Finanțe susține că împrumutul nu va afecta bugetul de stat
Împrumutul va avea o perioadă de rambursare de 12 ani, cu o perioadă de grație de un an de la data efectuării primei trageri, la o dobândă avantajoasă.
Ministerul de Finanțe mai menționează că „în cazul sumelor atrase prin această facilitate pentru finanțarea proiectelor derulate de MApN impactul bugetar va fi neutru luând în considerare că aceste sume sunt deja incluse în proiecția bugetului”.
De asemenea, „pentru sumele subîmprumutate Romarm, plata principalului, dobânzilor și a altor comisioane va fi în sarcina companiei fără a exista impact asupra cheltuielilor bugetului de stat”, se mai arată în nota de fundamentare.
Amintim că Guvernul a aprobat în data de 21 august o ordonanță de urgență prin care a fost creat cadrul legal care să permită României accesarea de fonduri în condiții financiare avantajoase, prin mecanismul FMF (Foreign Military Financing – Finanțare Militară Externă) oferite de către Guvernul SUA guvernelor altor state.
În acest sens, a fost inclus acest tip de instrument de finanțare a datoriei publice guvernamentale prin modificarea și completarea OUG 64/2007.
În cadrul mecanismului FMF sunt aprobate fonduri de până la 4 miliarde dolari americani pentru împrumuturi directe, cu posibilitate de rambursare în 12 ani, după o perioadă de grație de un an, la o dobândă avantajoasă (apropiată de costul de finanțare al SUA, la care se adaugă o marjă), precum și fonduri de până la 8 miliarde dolari americani, atrase prin contractarea de împrumuturi din piețele financiare, garantate de Guvernul SUA.
Pe lângă contractele de achiziție de tehnică/echipamente militare ale MApN, au fost identificate și alte contracte derulate de către companii de stat, care se înscriu în Strategia națională de apărare și care ar putea fi eligibile la finanțare în cadrul acestui mecanism.