Prima pagină » Actualitate » România țintește două posturi de top la vârful UE. Care sunt acestea
România țintește două posturi de top la vârful UE. Care sunt acestea

România țintește două posturi de top la vârful UE. Care sunt acestea

27 iun. 2024, 17:10,
BZI.ro, în Actualitate

România este interesată de posturi de comisar european în domeniul economic, ori în cel al extinderii comunitare, au declarat, joi, 27 iunie, surse oficiale de la Bruxelles pentru Agerpres. Potrivit aceloraşi surse, cei aleşi în fruntea Uniunii Europene vor fi: Ursula von der Leyen – preşedinte al Comisiei Europene, Kaja Kallas – înalt reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate şi Antonio Costa – preşedinte al Consiliului European.

De asemenea, cel mai probabil, Roberta Metsola va rămâne preşedinte al Parlamentului European.

Nu au existat până în prezent discuţii despre comisariatul pe Apărare, dar România nu este interesată de acest post, potrivit surselor.

Agenda reuniunii liderilor UE include teme de actualitate, precum situaţia din Ucraina, securitatea şi apărarea Uniunii Europene, situaţia din Orientul Mijlociu, competitivitatea, fenomenul migraţiei, Marea Neagră, Republica Moldova şi aspecte legate de ameninţările hibride.

De altfel, la începutul reuniunii a fost semnat un acord de securitate Uniunea Europeană – Ucraina, în prezenţa preşedintelui Volodimir Zelenski.

Iohannis a aflat că România ‘a picat între scaune’: Nu primim nici funcții, nici Schengen

România a încercat o bună perioadă să obțină unul dintre cele 4 posturi de conducere din Uniunea sau noul post de comisar european pe Apărare. Aflat la Bruxelles, președintele Klaus Iohannis a aflat că România ”a picat între scaune” și nu va primi niciun post important în viitoarea conducere a Uniunii Europene.

”Avem numiri. Pachetul este Von Der Leyen, Costa Kallas va ajunge să fie numit. Nu vor fi Klaus Iohannis sau Giorgia Meloni. Nu toată lumea este fericită, probabil. E ca la alegeri, nefericitul fericit numără voturile”, ar fi spus Klaus Iohannis, conform unor surse politice.

De asemenea, Klaus Iohannis a recunoscut faptul că România nici măcar nu este luată în calcul pentru un post de conducere în UE sau pentru postul de comisar european pe Apărare.

”România nu va obține nimic în aceste negocieri (pentru cele patru posturi importante la nivel european). Nu s-a discutat în Consiliu despre comisarul pentru apărare, dar România nu este interesată de acest post”, ar mai fi spus Iohannis.

Ca să fie tabloul complet, de la Bruxelles nu ni se dau nici măcar garanții că vom intra complet în spațiul Schengen până la finalul acestui an.

”Schengen până la sfârșitul anului? Există o șansă, dar nu o garanție. Ar putea fi negociat, dar nu negociat acum”, ar mai fi spus Klaus Iohannis.

Comentarii
  • Colonia Romania este tratata precum conducatorii ei slugi, ca niste slugi. Ce post sa primeasca o sluga? Daca nu ai demnitate, onoare, te ploconesti, lingi talpi, cine sa te respecte? A vazut acum si klaun ce inseamna sa fii sluga.

  • tinteste, dar nu nimereste

  • Viitorul Romaniei este UE ca doar n-om fi sclavi la rusi sau chinezi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *