Prima pagină » Actualitate » România şi Polonia colaborează pentru menţinerea păcii în apele Mării Negre
România şi Polonia colaborează pentru menţinerea păcii în apele Mării Negre

România şi Polonia colaborează pentru menţinerea păcii în apele Mării Negre

10 mai 2021, 13:55,
Alexandru Ifrim în Actualitate

Klaus Iohannis, președintele României, a spus care au fost principalele teme de discuţie pe care acesta le-a avut cu omologul sau Andzej Duda, preşedintele Poloniei. Preşedintele României a subliniat dialogul pe care l-a avut cu oficialul polonez şi a precizat că cele două ţări vor rămâne unite pentru menţinerea păcii în apele Mării Negre.

Armatele ruseşti efectuează manevre militare în apele Marii Negre.

„M-am bucurat să constat că acest parteneriat a sporit dialogul. Demnostrează încă o dată dialogul româno-polonez este unul eficient. dialogul pe tema securității aduce beneficii pentru regiunea noastră și pentru NATO. Am convenit cu domnul președinte. Am discutat despre securitatea de la Marea Neagră. Vom continua să susținem consolidarea securității. România și Polonia acordă o importantă deosebită acestui subiect”, a spus Klaus Iohannis.

La summit va participa şi Joe Biden împreună cu secretarul de stat

La Summitul Formatului Bucureşti (B9) organizat de către Klaus Ihoannis, preşedintele României, va participa şi preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, împreună cu secretarul de stat Antony Blinken. Alături de acestia va fi prezent şi preşedintele Poloniei, Andzej Duda.

„Mă bucur să-i primesc pe Joe Biden și steagul Statelor Unite la Summit-ul de la București pe care îl găzduiesc astăzi la București. Împreună cu președinte Andrzej Duda vom întâmpina și pe Jens Stoltenberg, în pregătirea Summit-ului NATO, concentrându-ne pe legăturile transatlantice, NATO2030, apărare și descurajare pe flancul estic”, a declarat Klaus Iohannis.

Unde se va ţine evenimentul

Evenimentul organizat de către preşedintele ţării noastre se va desfăşura în Capitală. Doar preşedintele polonez va fi prezent fizic la întâlnirea din Capitala, restul şefilor de stat vor participa la eveniment prin videoconferinţa. La Summmitul de la Bucureşti va participa prin videoconferinţa şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Oficialii statului American vor participa la summitului virtual Bucureşti 9 de la Casa Alba de la ora 10:30. Potrivit agendei lui Klaus Iohannis, evenimentul a fost programat să înceapă de la ora 16:00, La Bucureşti fiind prezent doar preşedintele Poloniei iar prin videoconferinţa vor participa membrii statelor Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria – precum şi a secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg.

„Agenda reuniunii la nivel înalt vizează pregătirea Summitului NATO care va fi organizat la Bruxelles, la 14 iunie 2021, cu accent special pe consolidarea relaţiei transatlantice, a posturii aliate de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, precum şi pe procesul de reflecţie NATO 2030. Reuniunea va avea loc inclusiv în contextul recentelor evoluţii îngrijorătoare de securitate din regiunea Mării Negre. Dialogul şi cooperarea cu partenerii din Vecinătatea Estică, sprijinul pentru consolidarea capacităţilor acestora de apărare, precum şi sporirea rezilienţei NATO, a aliaţilor şi partenerilor în faţa provocărilor actuale de securitate, vor fi, de asemenea, abordate de participanţii la reuniunea de vârf”, a transmis Administraţia Prezidenţială.

O conferinţă de presă a avut loc înainte de summitul de la Bucureşti

Klaus Iohannis, preşedintele României, împreună cu omologul sau Andrzej Duda, preşedintele Poloniei, au sutinut o conferinţă de presă, la Palatul Cotroceni, înainte de Summitul Formatului Bucureşti (B9) unde vor participa şi alte state care sunt membre NATO.

Prin videoconferinţa va participa şi Joe Biden, preşedintele Statelor Unite ale Americii. În această dimineaţă, 10 mai 2021, Klaus Iohannis l-a primit la Palatul Cotroceni, pe omologul sau polonez Andrzej Duda. Cei doi au avut convorbiri tête-à-tête.

Bucurestiu va fi Capitala NATO

Astăzi 10 mai 2021, va avea loc un eveniment organizat la intiativa Preşedintelui României care se va desfăşura la Bucureşti. Prezent fizic va fi Andrzej Duda, preşedintele Republicii Polone, iar prin videoconferinţa vor fi prezente alte state membre NATO.

„Agenda reuniunii la nivel înalt vizează pregătirea Summitului NATO care va fi organizat la Bruxelles, la 14 iunie 2021, cu accent special pe consolidarea relației transatlantice, a posturii aliate de descurajare și apărare pe Flancul Estic, precum și pe procesul de reflecție NATO 2030. Reuniunea va avea loc inclusiv în contextul recentelor evoluții îngrijorătoare de securitate din regiunea Mării Negre. Dialogul și cooperarea cu partenerii din Vecinătatea Estică, sprijinul pentru consolidarea capacităților acestora de apărare, precum și sporirea rezilienței NATO, a aliaților și partenerilor în fața provocărilor actuale de securitate, vor fi, de asemenea, abordate de participanții la reuniunea de vârf”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`