Luni, 21 martie 2022, începând cu ora 15.00 (via Zoom) este programată o nouă emisiune-dialog BZI LIVE plecând de la România şi lumea, la doi ani de pandemie de COVID-19 pe fondul declanşării războiului din Ucraina alături de sociologul şi analistul Mirel Palada (fost purtător cuvânt al Guvernului României), coordonator Casa de sondare Sociopol. Astfel, alături de acesta vor fi abordate aspecte legate de ultimii doi ani (implicaţii, transformări, realităţi socio-politice, culturale şi economice) respectiv cum schimba omenirea şi ceea ce ar putea urma în conflictul Federaţia Rusă versus Ucraina, cum urmează a acţiona Uniunea Europeană (UE), Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Statele Unite ale Americii (SUA) sau China! Pe de altă parte, despre cum să ne informăm corect, avalanşa de fake-news-uri din ultimul timp, manipulare şi control, starea societăţii actuale se va mai dialoga alături de sociologul Mirel Palada!
Mirel Palada, fondatorul şi Directorul General al Companiei de Cercetare Sociologică şi Branding (CCSB)
Mirel Palada, în perioada 1991-1995 a urmat studiile Facultăţii de Matematică, pe care le-a întrerupt în favoarea celor de la Facultatea de Sociologie (1995-1999). A studiat un an, cu bursă, în SUA. Între 2000 şi 2003 a lucrat pentru departamentul de cercetare şi dezvoltare al Media PRO, iar apoi a fost director de cercetare la Centrul Naţional Media, unul din grupurile mass-media private din România, până în 2006. Mirel Palada a fondat (fiind şi Director General) Compania de Cercetare Sociologică şi Branding (CCSB), ce oferea servicii de cercetare şi consultanta în media şi politică. Acum este Coordonator al Casei de sondare Sociopol.
Urmăritorii noștri pot adresa întrebări la rubrica comentarii, accesând www.bzi.ro sau, în direct, pe http://www.facebook.com/cotidianul.bzi. Emisiunile BZI LIVE au un real succes, fiecare producție media strângând zeci de mii de vizualizări.