Seceta care a lovit România a afectat major producția agricolă din acest an. Pagubele sunt însemnate, iar despăgubirile anunțate de Ministerul Agriculturii nu vor reuși să acopere decât o mică parte din pierderile înregistrate de fermieri, atrag atenția specialiștii.
Situația ar fi putut fi alta dacă Ministerul Agriculturii ar fi dovedit eficiență în accesarea fondurilor europene destinate investițiilor în sistemele de irigații – este semnalul tras de europarlamentarul Daniel Buda.
Sumele alocate pentru aceste investiții se ridică la aproximativ 500 de milioane de euro. Bani pe care Ministerul Agriculturii riscă să îi piardă.
Potrivit europarlamentarului PNL Daniel Buda, Comisia Europeană a atenționat deja România în acest sens.” Sunt extrem de preocupat de scrisoarea nefăcută publică și totuși adevărată prin care România este atenționată cu privire la posibila pierdere a 500 de milioane de euro!”, atrage atenția liberalul.
Supărarea lui Daniel Buda vine din faptul că grupul de europarlamentari liberali se luptă la Bruxelles pentru alocarea unor fonduri în plus pentru România, bani pe care Ministerul Agriculturii nu reușește să-i” tragă” în investițiile necesare pentru sectorul agricol.
” Este strigător la cer faptul că Ministerul Agriculturii, prin structurile responsabile, fie ANIF, fie alte instituții, nu reușește să finalizeze aceste proiecte dătătoare de viață și performanță în agricultură!”, mai arată europarlamentarul liberal.
De menționat faptul că, aceeași sumă alocată investițiilor în sistemele de irigații, este cheltuită de Ministerul Agriculturii pentru despăgubirile destinate fermierilor. Potrivit ministrului Agriculturii, Guvernul va plăti fermierilor, doar în acest an, circa 500 de milioane de euro pentru pierderile suferite.
Cu alte cuvinte, în loc să facă investiții din bani europeni care le-ar permite fermierilor să fie profitabili, singura măsură a ministrului Agriculturii este să aloce sume pentru despăgubiri de la bugetul de stat. Potrivit asociațiilor profesionale din domeniu, aceste despăgubiri nu acoperă nici măcar costurile de producție din acest an, mulți fermieri riscând să dea faliment.
Toate acestea, arată o evidentă incompetență din partea ministrului Agriculturii, care a ratat până acum mai toate discuțiile în relația cu Bruxelles-ul. Din păcate, această incompetență în a accesa fondurile europene puse la dispoziție ne costă enorm și nu permite dezvoltarea agriculturii românești la parametrii necesari.