Prima pagină » BZI LIVE » LIVE VIDEO – România Inteligentă! Şirul edițiilor-dialog BZI LIVE exclusiviste, ce-i are ca invitaţi speciali pe oficialii marilor centre academice din ţară continua alături de prof. univ. dr. Daniel David, rectorul Universităţii „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca

LIVE VIDEO – România Inteligentă! Şirul edițiilor-dialog BZI LIVE exclusiviste, ce-i are ca invitaţi speciali pe oficialii marilor centre academice din ţară continua alături de prof. univ. dr. Daniel David, rectorul Universităţii „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca

20 dec. 2021, 16:21,
în BZI LIVE
LIVE VIDEO - România Inteligentă! Şirul edițiilor-dialog BZI LIVE exclusiviste, ce-i are ca invitaţi speciali pe oficialii marilor centre academice din ţară continua alături de prof. univ. dr. Daniel David, rectorul Universităţii

Marţi, 21 decembrie 2021, începând cu ora 15.00 şi sub genericul sugestiv intitulat „România Inteligentă” este programată (via Zoom) o nouă ediţie BZI LIVE exclusivista din seria naţională ce-i are ca invitaţi speciali pe reprezentanţii marilor instituţii de învăţământ superior ale ţării alături de prof. univ. dr. Daniel David, rectorul Universităţii „Babes-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca. Alături de importantul şi reprezentativul universitar vor fi abordate aspecte despre învăţământ superior, realităţi educaţionale, cel mai important consorţiu academic din România.

De asemenea, emisiunea va avea în prim-plan principalele teme din Educaţie, acţiunile şi stategiile Consorţiului „Universitaria” (din care fac parte cele mai importante şi prestigioase instituţii de învăţământ superior din ţară anume: Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj, Universitatea de Vest din Timişoara, Academia de Studii Economice din Bucureşti şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi). De precizat că, în luna octombrie 2021 a avut loc prima întâlnire a Consorţiului „Universitaria” în noua sa formula ce cuprinde, ca noi membri asociaţi, şi: Universitatea din Craiova, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Ovidius” din Constantă respectiv Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi.

Rectorul UBB din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Daniel David, a fost reales (în noiembrie 2021) în funcţia de preşedinte al Asociaţiei Psihologilor din România

Rectorul UBB din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Daniel David, a fost reales (în noiembrie 2021) în funcţia de preşedinte al Asociaţiei Psihologilor din România. Universitarul Daniel David este specializat în Ştiinţe cognitive clinice (psihologie clinică/psihoterapie) şi a fost inclus în 2019 şi 2020 între cei mai citaţi 2 la sut` oameni de ştiinţă ai lumii în toate domeniile ştiinţei (analize SCOPUS efectuate de Stanford-Elsevier), incluzând domeniul Psihologie şi Ştiinţe Cognitive (Psychology & Cognitive Sciences). Recorul UBB este şi profesor „Aaron T. Beck” de psihologie clinică şş psihoterapie (Ştiinţe cognitive clinice).

În prezent preda şi la „Icahn School of Medicine at Mount Sinai” şi este director de cercetare al Institutului „Albert Ellis”, ambele aflate în New York, Statele Unite ale Americii (SUA). Este preşedintele şi directorul executiv al „The Internaţional Institute for the Advanced Studies of Psychotherapy and Applied Mental Health”, un centru de excelentă în cercetare al Universităţii Babes-Bolyai. În anul 2020 a fost ales în funcţia de rector al Universităţii „Babes-Bolyai”. Profesorul Daniel David este unul din editorul seriei „Best Practices în Cognitive-Behavioral Psychotherapy” publicată de editura „Springer”.

A avut contribuţii inovative în domeniul utilizării realităţii virtuale şi a roboţilor pentru tratamentul sau prevenţia tulburărilor mentale

A avut contribuţii inovative în domeniul utilizării realităţii virtuale şi a roboţilor pentru tratamentul sau prevenţia tulburărilor mentale, fiind unul dintre pionierii domeniului la nivel naţional şi internaţional. Aceste interese de cercetare s-au reflectat în activitatea „Internaţional Institute for the Advanced Studies of Psychotherapies and Applied Mental Health”, un Institut de referinţă la nivel internaţional, fondat de profesorul Daniel David în anul 2004, reunind pe unii din cei mai influenţi psihoterapeuţi şi cercetători internaţionali în domeniu. Acest institut internaţional, prin cele două platforme de cercetare care se afla în componenţa sa, Platforma SkyRa (infrastructura ce permite investigarea substraturilor neurobiologice ale proceselor şi fenomenelor psihologice) şi Platforma MATRIX (o platformă avansată de cercetare în roboterapie şi psihoterapie prin realitate virtuală), este singura infrastructura academică de cercetare din România indexată în „Mapping of the European Research Infrastructure Landscape” (MERIL database). Acesta este cel mai citat psiholog roman în literatura internaţională de profil, conform Asociaţiei Ad-Astra a Cercetătorilor din România. De asemenea, începând cu anul 2009, este reprezentantul României în Fundaţia Europeană pentru Ştiinţă, în Board-ul Ştiinţelor Socio-Umane.

Universitatea Babes-Bolyai poartă numele a doi oameni de ştiinţă proeminenţi din Transilvania, microbiologul Victor Babeş şi matematicianul maghiar János Bolyai

Universitatea Babes-Bolyai (adesea abreviat UBB; în maghiara Babes-Bolyai Tudományegyetem; în germană Babes-Bolyai Universität) este o instituţie de învăţământ superior de stat, cu sediul în Cluj-Napoca. Poartă numele a doi oameni de ştiinţă proeminenţi din Transilvania, microbiologul Victor Babeş şi matematicianul maghiar János Bolyai. Oferă programe de studiu pe trei linii principale, în Limba romana, Limba maghiară şi Limba germană, dar şi module de studiu în engleză, franceza şi italiana.

Universitatea Babes-Bolyai este cea mai veche instituţie de învăţământ superior din România, fiind succesoare a Colegiului Iezuit din Cluj, înfiinţat în anul 1581. Este totodată cea mai mare universitate din ţară, având un număr de aproximativ 45.000 de studenţi înscrişi la toate nivelele academice şi o comunitate academică de aproape 50.000 de persoane. Ocupa prima poziţie în clasamentul universităţilor din România, alcătuit de Ministerul Educaţiei începând cu anul 2016.

Istoria universităţii clujene a început în 1581, cu înfiinţarea Academiei „Claudiopolitane Societatis Jesu”, de către principele Transilvaniei Ştefan Báthory

Istoria universităţii clujene a început în 1581, cu înfiinţarea Academiei „Claudiopolitane Societatis Jesu”, de către principele Transilvaniei Ştefan Báthory, care putea oferi titlurile universitare/academice de baccalaureus, magister şi doctor. În perioada 1698-1786 aceasta a purtat titulatura de „Universitas Claudiopolitana” şi avea predare în limbile latină şi germana. După 1786, în locul acesteia au apărut două instituţii cu statut semi-universitar (acestea putând oferi titlul de bacalaureus şi magister, dar nu pe cel de doctor): Institutul Chirurgical-Medical şi Academia de Drept.

În anul 1872 a fost fondată Universitatea „Franz Joseph”, cu predare în Limba maghiară, care a inclus cele două instituţii semi-universitare ce existau înainte. Tradiţia academică a perioadei maghiare a universităţii este împărtăşită cu cea a Universităţii din Szeged din Ungaria. În 1919, Universitatea Maghiară a fost transformată în Universitatea „Regele Ferdinand I”. Universitatea Românească şi cea Maghiara, derivate din Universitatea „Regele Ferdinand I” şi din Universitatea „Franz Joseph” din Cluj, au fost unite în anul 1959 sub numele de Universitatea Babes-Bolyai. Universitatea Babes-Bolyai se remarca prin caracterul său multicultural. Astfel, dintre cele 21 de facultăţi ale universităţii, 19 oferă programe de studii în Limba romana, 17 în Limba maghiară, 10 în Limba germană şi 2 în Limba engleză. În două dintre facultăţi (Teologie Reformată şi Teologie Romano-Catolică), programele de studii se desfăşoară exclusiv în Limba maghiară. Dintre specializările oferite, 98 sunt în Limba romana, 52 în Limba maghiară, 14 în Limba germană şi 4 în Limba engleză. Această structură multiculturala se reflectă şi în programele postuniversitare, precum şi în reţeaua celor 12 extensii universitare din Transilvania.

Tradiţia academică a Universităţii Babes-Bolyai

În cadrul fiecărei facultăţi dintre cele 21 existente la nivelul universităţii (cu excepţia a patru facultăţi unde nu există linii de studiu în Limba maghiară sau Limba germană şi a doua facultăţi unde nu există linie de studiu romană), un prodecan aparţine, după caz, minorităţii maghiare sau germane, având responsabilitatea şi obligaţia coordonării activităţii liniilor de studiu proprii. UBB ocupa de obicei prima poziţie între universităţile din România în rankingurile internaţionale majore. În anul 2016, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a comisionat realizarea Metarankingului Universitar, prin combinarea rankingurilor internaţionale recunoscute de IREG.

Începând cu prima ediţie, UBB ocupa prima poziţie în acest Metaranking. În anul 2019, auditul academic al organizaţiei britanice QS STAR a evaluat UBB ca o universitate internaţională de excelentă în activitatea didactică şi de cercetare. La nivel de top 100 cele mai bune universităţi, din Europa Emergenta şi Asia Centrală 2022, ce include 450 de entităţi educaţionale, din Polonia până în Kazahstan, număr considerabil mai mare decât cel de anul trecut (400). Cel mai bine reprezentate în acest top, realizat pe baza a 10 indicatori – printre care expertiza facultăţilor, ponderea studenţilor internaţionali sau reputaţia academică – sunt Rusia şi Turcia. Pe de altă parte, „Babes-Bolyai” este cea mai bine clasata dintre cele 20 universităţi româneşti incluse în clasament.

Urmăritorii noștri pot adresa întrebări la rubrica comentarii, accesând www.bzi.ro sau, în direct, pe http://www.facebook.com/cotidianul.bzi. Emisiunile BZI LIVE au un real succes, fiecare producție media strângând zeci de mii de vizualizări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`