Melania Nicoleta Toma, în vârstă de 39 de ani și originară din Câmpulung Muscel, este căutată de peste o săptămână după ce a dispărut în Istanbul, Turcia, în timp ce era în vacanță.
Femeia a călătorit în Turcia alături de o prietenă, iar pe 15 august s-au cazat într-un hotel din Istanbul, unde au împărțit aceeași cameră. La scurt timp după aceea, Melania i-a spus prietenei că va lua un taxi pentru a explora orașul, însă nu s-a mai întors niciodată la hotel. Telefonul ei a rămas închis, ceea ce a stârnit o mare îngrijorare.
Ultima conversație cu familia a avut loc înainte de dispariție, când Melania a menționat că intenționează să revină în țară. Biletul ei de întoarcere era programat pentru 22 august, dar autoritățile nu au găsit dovezi că Melania ar fi părăsit Turcia.
Familia Melaniei, alături de poliția din România și Turcia, solicită ajutorul publicului pentru găsirea acesteia. Prietena ei a declarat că Melania trecea printr-o perioadă dificilă, fiind afectată de divorțul din 2022.
Oricine are informații relevante este rugat să contacteze urgent numerele de telefon (0746) 632 609, (0752) 081 417, (0721) 144 932 sau să apeleze numărul de urgență 112.
Semnalmente
– Înălțime: 160 cm
-Greutate: 70 kg
– Corpolență: Corpolent
– Culoare păr: Negru
– Tip păr: Drept
– Lungime păr: Mediu
– Culoare ochi: Căprui