Rod Liddle, jurnalist al celebrei publicații The Times scrie într-un editorial publicat în urmă puțin timp despre situația din Europa unde neoliberalismul este pus la colț în mai toate țările, în alegeri, dar că susținătorii săi încearcă să invalideze rezultatele punând în cârca Rusiei această pierdere.
Acesta dă drept exemplu cazul lui Călin Georgescu care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din România spunând că multe voci contestă rezultatul care este unul firesc în contextul în care în toată Europa se poate vedea acest trend.
Neoliberalismul pierde în Europa și asta stârnește frustrare în rândul susținătorilor săi
Rod Liddle, jurnalist al publicației The Times, observă cum reacțiile liberale devin tot mai aprinse atunci când rezultatul alegerilor nu le este favorabil. În România, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, voci din tabăra liberală au început să sugereze că votul ar fi fost fraudat și că poate ar trebui organizat din nou. Georgescu, perceput de adversarii săi ca fiind un „extremist de dreapta” și simpatizant al lui Vladimir Putin, a reușit să obțină cele mai multe voturi și urmează să se confrunte cu un contracandidat „de centru-dreapta” în turul secund.
Imediat ce cineva pe care liberalii nu-l plac a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din România, aceștia au început să susțină că rezultatul a fost trucat și că ar trebui, poate, să se organizeze din nou. Călin Georgescu — descris de adversarii săi drept „extremist de dreapta” și un susținător al lui Vladimir Putin — a obținut cel mai mare număr de voturi și se va confrunta cu un adversar „de centru-dreapta” în turul doi.
Tik Tok a făcut diferența în campania din România, iar partidele tradiționale vor să delegimite
Campania lui Georgescu s-a concentrat în mare parte pe platforma TikTok, iar acest lucru a stârnit speculații din partea liberalilor, care acuză posibile intervenții din partea Rusiei sau Chinei în sprijinul său. Liddle notează că acest tip de retorică devine tot mai frecvent în Europa, pe măsură ce neoliberalismul pierde teren electoral. În opinia sa, susținătorii acestui curent politic, confruntați cu eșecuri tot mai dese, par dispuși să recurgă la orice mijloace pentru a delegitima rezultatele. Totuși, astfel de încercări nu fac decât să amplifice reacția publicului, semnalând o respingere tot mai pronunțată a acestui model politic.
Campania lui Georgescu s-a desfășurat în mare parte pe TikTok, iar liberalii sugerează că influențe maligne, fie chinezești, fie rusești, ar fi avut un rol în acest succes.
În întreaga Europă, neoliberalismul este pus la colț în alegeri, iar susținătorii săi încearcă toate metodele posibile pentru a invalida rezultatele. Totuși, acest curent politic se dovedește a fi pe moarte, iar cu cât încearcă mai mult să manipuleze procesul electoral, cu atât reacția publicului devine mai dură. a conchis în analiza făcută de Rod Liddle, jurnalist The Times.
Așadar vedem cum demonizarea lui Călin Georgescu care este susținut de Donald Trump nu este decât ultima zbatere a forțelor care au acaparat timp de zeci de ani instituțiile europene, care au jefuit Europa și România și care nu vor să renunțe la putere.
Neoliberali? Nu li se potriveste. Sunt corporatisti toata ziua.