Prima pagină » Local » Rocanotherworld 2024 începe pe 20 iunie la Iași
Rocanotherworld 2024 începe pe 20 iunie la Iași

Rocanotherworld 2024 începe pe 20 iunie la Iași

19 iun. 2024, 21:57,
BZI.ro, în Local

Cea de-a noua ediție a festivalului Rocanotherworld începe pe 20 iunie 2024 la Iași și se desfășoară până pe 23 iunie la brizo, pe malul lacului Aroneanu. Participanții sunt așteptați cu inimile deschise, rezonând în spiritul valorilor: be curious, be different, be for others

Timp de patru zile, la Iași vom experimenta bucuria unui festival aparte, dedicat comunității sale și celor care celebrează viața în felul propriu de a fi și de a simți. Biletele pot fi achiziționate exclusiv online, pe website-ul festivalului

Accesul la festival se va putea realiza începând cu orele 17:00 în zilele de joi (20 iunie) și vineri (21 iunie), și începând cu orele 15:00 în zilele de sâmbătă (22 iunie) și duminică (23 iunie). După preschimbarea biletului în brățară la punctul de acces, aceasta poate fi încărcată la punctele de top up dedicate, iar toate achizițiile în festival (zona de bar, vendori, food) vor putea fi realizate prin sistemul de cashless payments cu brățara dedicată. Regulamentul de acces la festival este disponibil online

Cele trei scene găzduiesc artiști invitați să împărtășească cu publicul iubirea pentru muzică, iar în rândul concertelor susținute se numără: Asaf Avidan, Alternosfera, Deliric & Silent Strike, COMA, Argatu, om la lună, Jurjak, La Chica, Frate Gheorghe și mulți alții. Programul complet pe ore e disponibil pe website-ul festivalului. 

Participanții sunt încurajați să utilizeze transportul public: CTP Iași pune la dispoziția publicului o rută specială Piața Unirii – Rocanotherworld și retur, din oră în oră pentru care e valabil biletul achiziționat pentru Zona 1. Programul de funcționare al acestei curse speciale este: Joi, 20 iunie: 15:00 – 01:00 | Vineri, 21 iunie: 15:00 – 03:00 | Sâmbătă, 22 iunie: 13:00 – 03:00 | Duminică, 23 iunie: 13:00 – 01:00. Totodată, există în perimetrul festivalului o parcare de biciclete special amenajată, iar participanții sunt încurajați să facă ride sharing. 

Festivalul va include și o serie de activități educative și recreative: workshop-uri, sesiuni de yoga și ecstatic dance, dezbateri, meditații ghidate, zone de relaxare special amenajate, jocuri pentru cei mici și mari, o zonă de food court și multe altele. Sunt încurajate și implementate principiile de sustenabilitate, reciclarea tuturor deșeurilor, evitarea risipei, precum și responsabilitatea față de natură. 

În Grădina Palas vor avea loc două dezbateri, sâmbătă, 22 iunie și duminică, 23 iunie, de la orele 11:00. Invitați de seamă precum Cristina Oltean, Bogdan Șerban, Alexandru Lebedev, Mihai Mija, Giorgiana Dumitru, și Emil Munteanu vor discuta teme actuale și provocatoare, cum ar fi inovația versus durabilitatea și mainstream versus nișă. Dezbaterile vor fi moderate de Ștefan Teișanu, iar accesul la aceste activități este liber. 

Tradiția de a sprijini animalele fără adăpost continuă, iar Rocanotherworld găzduiește din nou campania „Ai cumva o păturică?”. Pe malul lacului Aroneanu doritorii vor putea dona hrană, medicamente și alte lucruri necesare cățeilor și pisicilor fără adăpost din Iași în zilele de 22 și 23 iunie, între orele 17:00 și 19:30. Fie că este vorba de recipiente pentru mâncare și apă, nisip/silicat pentru litieră sau produse pentru curățenie, acestea sunt binevenite și de mare ajutor.

În spiritul responsabilității sociale și al grijii față de participanți, și în acest an va fi prezent alături de noi Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Iași. Aceștia vor oferi sprijin, informații și consiliere pentru a asigura un mediu sigur și sănătos pentru toți cei prezenți la festival, precum și a promova conștientizarea asupra riscurilor asociate consumului de droguri. 

Abonamentele și biletele pe zile sunt puse în vânzare online, elevii și studenții beneficiază de prețuri cu un discount de 50%, iar pachetele „Group tickets / Passes” încurajează prietenii să vină împreună la Rocanotherworld la un preț preferențial. La achiziția biletelor sau a abonamentelor pentru Rocanotherworld 2024 se beneficiază de un discount de 20% atunci cand se achita cu un card ING. Reducerea se aplica automat la selectarea „ING” ca modalitate de plata pe platformă. Biletele pentru copiii pana la varsta de 12 ani sunt gratuite și sunt valabile în compania unui adult plătitor de bilet. Acestea pot fi obținute online, pe beforothers.rocanotherworld.com – sectiunea „Free Pass”. Accesul în festival se face cu biletul gratuit și un act doveditor al varstei până în 12 ani, respectiv carnetul de elev sau certificatul de naștere (copie sau online).

Persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora pot beneficia de acces gratuit în cadrul festivalului prin completarea formularului din secțiunea FaQ – Bilete, disponibile pe rocanotherworld.com

Organizatori: Asociația Industrii Creative, Showberry

Partener principal: ING Bank România

Supporting partner: Digi România

Sponsori: Penny, Pepsi, Vitamin Aqua, Ness

Partener cultural: Institutul Francez Iași

Partener de promovare: WINK Public Multimedia, IPPU, Printco

Parteneri de siguranță: Iașisting, Serviciul Voluntar de Ambulanță

Parteneri instituționali: Primăria Municipiului Iași, Primăria Comunei Aroneanu

Parteneri de mobilitate: Bras, Compania de Transport Public Iași

Parteneri de ospitalitate: Soft & Grace, Smiley Camper, Pizza di Napo, Gramma

Parteneri media:

Radio Guerilla, VivaFm, IQads, Carturesti, Happ.ro, Fashion Premium Magazine, Ziarul Metropolis, Observator Cultural, Suplimentul de Cultura, BZI.ro, RevistaGolan, CVLtaRtEs, Like5, Info Music, Zile si Nopti, Iasi tv Life, Life.ro.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *