Cele mai multe dintre prognoze s-au confirmat. În sensul că, în cursa prezidențială cu obstacole, pentru moment, a rămas George Simion să-i reprezinte pe suveraniști în competiție cu alți zece candidați, dintre care doi sunt relevanți, Nicușor Dan și Crin Antonescu, unul este semi-relevant, Victor Ponta, iar ceilalți sunt irelevanți. Printr-un abuz care a continuat seria loviturii de stat, Călin Georgescu a fost scos din cursă, iar printr-o mișcare de rocadă, locul său a fost luat de George Simion. Și ce urmează?
George Simion, practic împotriva tuturor, nu poate câștiga, în sensul de a intra în finală și apoi de a-și surclasa adversarul, decât dacă sunt întrunite două condiții. Prima este ca, în primul tur de scrutin, cei mai mulți suveraniști atașați partidelor politice suveraniste să manifeste solidaritate și să-l voteze pe liderul AUR. A doua condiție este ca aproape 20% din electorat, care nu s-a dovedit a fi atașat unui partid de tip suveranist, ci unei persoane, Călin Georgescu, să-l voteze pe George Simion, în special în cel de-al doilea tur de scrutin. Ei bine, pentru ca această a doua condiție să poată fi îndeplinită, este necesară intrarea în ring, care s-ar putea produce începând de miercuri, 26 martie, a lui Călin Georgescu, a cărui zi de naștere va fi sărbătorită public de toți fanii săi. Ce poate face și ce poate primi la schimb Călin Georgescu?
El poate intra în mod energic în joc, ieșind din expectativa produsă poate de perplexitate sau de o profundă dezamăgire legată de intervenția abuzivă și în forță a autorităților și de lipsa de intervenție a lui Donald Trump. Ceea ce înseamnă că, cel puțin până la epuizarea primului tur de scrutin, acesta trebuie să facă câteva declarații bine țintite și bine argumentate în favoarea lui George Simion. Iar în al doilea tur de scrutin, Călin Georgescu trebuie să iasă pur și simplu în forță, public, cu o frecvență accelerată, pentru a-l susține pe liderul AUR și a demonstra că acesta a devenit liderul suveraniștilor, dar și al simpatizanților nesuveraniști ai lui Călin Georgescu. Numai dacă sunt întrunite condițiile de mai sus, George Simion poate câștiga mai întâi împotriva candidaților uniți împotriva lui și apoi împotriva celui care probabil va rămâne în cursă, fie că este Crin Antonescu, fie că este Nicușor Dan.
La rândul său, pe parcursul campaniilor electorale, George Simion ar face bine să se angajeze cu toată seriozitatea că, în eventualitatea în care ajunge președinte la Cotroceni, își va utiliza autoritatea și energia pentru a destrăma majoritatea parlamentară – Kelemen Hunor spune că, în această situație, se va destrăma de la sine – și că va face tot ce îi stă în putință pentru a-l nominaliza în calitate de premier pe Călin Georgescu. Aceasta ar fi, după desemnarea sa drept candidat suveranist, a doua rocadă mică între cei doi.
După care urmează rocada mare, pe care, în cele ce urmează, o explic din nou. Dacă această rocadă mare nu va avea loc, atunci, pentru mult timp de aici încolo, indiferent ce s-ar întâmpla, imaginea României este compromisă în lume, substanța de stat de drept democratic se pierde în neant, iar România va fi nu numai disprețuită și anatemizată, dar va fi exclusă cu desăvârșire din parteneriatul strategic cu Statele Unite, care azi este suspendat.
În ce constă această rocadă mare? În revenirea, cu orice fel de sacrificii de orgoliu – personale, colective și financiare – la situația anterioară loviturii de stat. Crearea premiselor pentru închiderea definitivă a acestui episod din istoria noastră recentă. Nu se poate însă întâmpla această revenire decât în condițiile în care Călin Georgescu, ajuns între timp premier al României, este readus în situația anterioară, oferindu-i-se posibilitatea, fără a mai fi împiedicat, să candideze pentru funcția prezidențială, câștigând alegerile și instalându-se cu acest nou statut la Palatul Cotroceni, urmând ca George Simion să fie desemnat premier.
Costurile sunt pe măsura acestui proiect îndrăzneț. În primul rând, sunt costuri ținând de orgoliul celor două personalități politice: orgoliul lui Călin Georgescu – și nu mai insist asupra detaliilor – dar și orgoliul lui George Simion, căruia nu-i va fi deloc ușor să renunțe, într-un interval foarte scurt de timp, la poziția de președinte al României, pe care urmează să și-o asume cu mari eforturi și sacrificii. În al doilea rând, există un cost important în plan uman, cel de a chema din nou, pentru a cincea sau chiar a șasea oară într-un interval atât de scurt, la urne alegătorii din țară și din străinătate. Și nu în ultimul rând, vor fi costuri financiare legate de eliminarea lui Marcel Ciolacu de la Palatul Victoria, construcția unei noi și solide majorități parlamentare și organizarea alegerilor propriu-zise. Dar democrația este scumpă, ca și libertatea cetățenilor de a alege ce vor și nu în funcție de conjuncturi sau de modul în care sunt manipulați de unii și de alții. Aceasta este cea de-a doua rocadă mare.