Faimosul magician Robert Tudor a rămas marcat de traumele din copilărie. Acesta ascunde o poveste de viață impresionantă dincolo de lumina reflectoarelor. În pofida momentelor grele din viața sa, artistul și-a păstrat optimismul și energia debordantă, reușind să cucerească publicul cu numerele sale de magie și glumele savuroase. Puțini sunt cei care știu că Robert Tudor are o căsnicie fericită și doi copii de care este tare mândru. Iată cum este artistul în ipostaza de soț și tată.
Robert Tudor a rămas marcat de traumele din copilărie
Robert Tudor este unul dintre cei mai apreciați magicieni din România, dar și de peste hotare. Acesta are și câteva proiecte de televiziune, bucurându-se din plin de celebritate. Robert Tudor face furori de fiecare dată când apare la tv sau la evenimentele mondene și cucerește publicul cu numerele sale spectaculoase de magie. Dincolo de realizările deosebite pe plan profesional, faimosul magician ascunde o poveste de viață dureroasă. Acesta nu a fost dorit de mama sa și se consideră norocos că a venit pe lume. Artistul a dezvăluit că a rămas marcat de această suferință, însă nu și-a pierdut încrederea și optimismul. În prezent, Robert Tudor are o familie frumoasă și se bucură din plin de rolul de soț și tată.
„Mama nu m-a vrut. Nu m-a dorit mama și eu de aia am gura strâmbă. Bunica îmi povestea că voia să mă dea. Cică a fost o întâmplare că eu am ieșit. Că sunt în viață acum… e un miracol că sunt eu aici. A încercat prin diferite metode. Bine, așa se făcea atunci și eu n-am cum s-o condamn pe mama. Prima dată cu lingura, să bage lingura ca să avorteze. A sărit și cu sacul de ciment în brațe de la etajul 1. (…) Trebuia să plece cu tata cu mașina și apoi a început să plouă afară și nu mai pornea mașina. Voia să meargă să mă avorteze la o femeie care făcea chestii din astea. Așa se făcea atunci în 84.”, a declarat magicianul.
Deși a avut parte de multe suferințe în viața privată, Robert Tudor nu a renunțat la cel mai mare vis al său și și-a întemeiat familia mult dorită. Artistul se declară un bărbat împlinit pe plan personal și profesional. Un alt artist celebru care se bucură de viață la o frumoasă vârstă este Horia Brenciu. Cântărețul reușește de minune să îmbine profesia cu viața de familie. Altfel stau lucrurile când vine vorba de celebrul om de televiziune Toni Grecu. Acesta s-a retras de ceva vreme din lumna reflectoarelor și este extrem de discret când vine vorba de viața privată.
Ce spune celebrul magician despre provocările vieții de familie
Robert Tudor a încercat mereu să își țină familia departe de lumina reflectoarelor. Magicianul este discret și nu oferă detalii legate de soția lui sau de cei doi copii. Artistul este căsătorit de mulți ani cu Elena Tudor, care deține propria afacere cu vase pictate manual. Robert Tudor și partenera lui de viață au doi copii superbi și radiază de fericire de când sunt părinți.
Artistul și soția sa evită să se afișeze la evenimentele mondene, dar pe rețelele de socializare sunt activi și nu ezită să posteze fotografii în ipostaze romantice. Elena și Robert Tudor formează unul dintre cele mai discrete cupluri din showbiz-ul autohton. Aceștia se bucură din plin de viață și se dedică celor doi copii.
Robert Tudor a avut parte de multe suferințe în viața privată, dar în prezent se declară un bărbat împlinit și se mândrește cu familia sa frumoasă. Artistul cucerește publicul de fiecare dată când apare pe scenă cu numerele sale spectaculoase de magie.