Zeci de păsări spânzurate în pomi au fost găsite de un grup de ciclişti ce au ieşit cu bicicletele pe un traseu într-o pădure din Botoşani. Tinerii au sunat la poliţie, dar până la venirea acestora, toate păsările dispăruseră din copaci.
Poliţia a întocmit dosar penal pentru uciderea păsărilor. Oamenii din zonă se tem că ar putea fi vorba de vreun ritual satanist, pentru că nu au mai văzut aşa ceva.
Zeci de păsări spânzurate într-o pădure din Botoşani
Cicliştii au relatat îngroziţi imaginile ce le-a fost dat să vadă, în timp ce se plimbau liniştiţi prin pădurea din Botoşani.
„Eram aproape de ieşirea din pădure şi am observat mai întâi corpul unei păsări, apoi altul şi încă altul. În total să fi fost peste zece, erau şi porumbei, am văzut şi o găină, ciori. Toate atârnate de câte o creangă, în mai mulţi copaci pe de o parte şi alta a drumului. Unele legate de gât cu sfori, altele de picioare”, a spus unul dintre cei care au făcut descoperirea.
Aceştia au chemat la faţa locului un echipaj de poliţie, dar până la sosirea lor, toate păsările dispăruseră din copaci. Este menţionat faptul că acestea erau atârnate la aproximativ cinci metri înălţime deasupra drumului.
Oamenii din localitate, cât şi paznicul exploataţiei forestiere jură că nu au mai văzut aşa ceva şi se tem că ar putea fi vorba de vreun ritual neortodox.
Purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului de Poliţie Botoşani a transmis că va fi întocmit un dosar penal pentru uciderea păsărilor, cu intenţie, fără drept.
Un alt caz asemănător, a fost raportat în urmă cu câțiva ani la Iași, când o cățelușă a fost descoperită de o localnică, cu pielea jupuită, urechile tăiate și cu urme de cuțit îm zona gâtului.
Pădurea cu morți din România
Pădurea cu morți din România se numește Baciu și a fost declarată al cincilea cel mai înspăimântător loc din lume pentru că legenda menționează un cioban cu 200 de oi care a intrat în pădure și nu a mai iesit niciodată. Din acest motiv, mulți dintre localnicii care trăiesc la marginea pădurii se tem să intre în ea. Pur și simplu, le este teamă că nu se vor mai întoarce niciodată, asemenea baciului de la care pădurea își trage numele.
Majoritatea persoanelor care au vizitat pădurea pe timpul zilei s-au plâns de stări de rău fizic, precum greaţă, mâncărimi şi usturimi ale pielii, vomă, migrene, senzaţie sporită de anxietate.
Pădurea Baciu este însă renumită pentru intensa activitate paranormală. Cele mai frecvente fenomene inexplicabile constau în apariţia unor lumini de forme şi culori diferite, voci de bărbaţi şi femei, aparţii diverse, precum şi cazuri în care oamenii au fost atinşi, ba chiar zgâriaţi de fiinţe invizibile.
Vegetaţia locală este de-a dreptul bizară, aici fiind prezenţi copaci cu forme neobişnuite. Unii dintre oamenii care au intrat în pădure au declarat că şi-au amintit brusc toate detaliile din vieţile lor.
Specialişti din lumea întreagă sunt fascinaţi de aceasta pădure şi vin frecvent aici pentru observaţii. Cercetători români, germani, francezi, englezi, maghiari şi americani au reuşit să filmeze apariţii bizare constând în fețe umane.
Rămâne de văzut ce vor descoperi mai departe polițiștii din Botoșani legat de cazul păsărilor spânzurate de crengile copacilor, ce au fost găsite de un grup de cicliști.