Prima pagină » Sanatate » Rinichi – localizare și funcții. Durerea nu trebuie confundată cu cea de spate!

Rinichi – localizare și funcții. Durerea nu trebuie confundată cu cea de spate!

30 iul. 2024, 12:51,
în Sanatate

Rinichii sunt organe pereche de forma unor boabe de fasole și de mărimea unui pumn. Funcția acestora este de a elimina excesul de lichid si reziduurile din organism. Iată tot ce trebuie să știi despre rinichi, localizare, dar și posibilele cauze ale apariției durerii în zona lor.

Rinichi, localizare și manifestarea durerii

Rinichii se află în zona lombară, în spatele coastelor, pe ambele părți ale corpului, sub mușchii spatelui. Durerea de rinichi nu trebuie confundată cu durerea de spate. Dacă durerea de spate apare în parte inferioară a acestuia, cea de rinichi este mai profundă și se simte în părțile laterale sau în mijlocul până la partea superioară a spatelui, cel mai adesea sub coaste.

Dacă prezentați durere de rinichi, mergeți neapărat la un consult la medic pentru a identifica cauza. Alte simptome care pot însoți durerea sunt: durere în abdomenul inferior, durere în zona inghinală, greață și vărsături, urină tulbure, sânge în urină, gust metalic în gură, urină urât mirositoare, nevoie de a urina frecvent, febră, frisoane, urinare dureroasă, apariția de material solid (pietre la rinichi) în urină, diaree, oboseală persistentă.

Deoarece rinichii filtrează sângele, formează urina și îl transmit din organism prin tuburi numite uretere, problemele din oricare dintre aceste zone ar putea duce la apariția durerii. Cele mai frecvente cauze sunt: pietrele la rinichi, infecția urinară, pielonefrita, boala renală polichistică, traume sau cancer renal.

Cum putem ameliora durerea

În cazul în care ne confruntăm cu durere la rinichi, trebuie să mergem neapărat la medic. Acesta ne va da un tratament în funcție de cauza care stă la baza simptomelor.

Există câteva metode de tratament naturiste la care putem apela totuși. Acestea nu vor trata afecțiunea, însă pot ameliora durerile. Este bine totuși să vă consultați cu medicul înainte de a apela la ele.

Ceaiurile sunt destul de recomandate pentru astfel de dureri, cu precădere ceaiul de merișoare, ceaiurile de cozi de cireșe, ceaiul de munte Mursalski, ceaiul de urzică și ceaiul de păpădie. De asemenea, hidratare corespunzătoare te poate ajuta să elimini pietrele mici de la rinichi și -să scapi de infecții urinare. Nu uita că poți bea și apă alcalină ionizată cu lămâie sau apă plată atât cât îți cere corpul.

Recomandat este să beți cel puțin doi litri de lichide pe zi pentru a ține la distanță problemele renale. Pentru a nu bea apa simplă, puteți încerca apa cu bicarbonat și lămâie dimineața, având un efect miraculos pentru tot organismul.

O altă variantă sunt sucurile de legume. Sucul de țelină, de exemplu, este foarte bun datorită proprietăților sale antiseptice, diuretice și calmante. Sucul de rodie poate accelera eliminarea pietrelor. Acest lucru îl poate face și sucul de sfeclă roșie, având și efect calmant totodată.

Altă modalitate de a calma durerile de rinichi este baia de șezut. Aceasta este benefică pentru tratarea lor, cât și a inflamațiilor.

Este important să fiți informat asupra a tot ceea ce ține de rinichi, localizare și posibile afecțiuni ce îi implică, pentru a putea preveni sau trata la timp eventualele probleme care pot apărea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`